HomeȘtiri Externe

Italia: 23% dintre companiile străine din zona Torino sunt românești

Italia: 23% dintre companiile străine din zona Torino sunt românești

Foto: Anca Dorneanu/Pexels Un cetățean din 10 din zona Torino este român „Peste o zecime dintre rezidenții români din oraşul şi din provincia To

Foto: Anca Dorneanu/Pexels

Un cetățean din 10 din zona Torino este român

„Peste o zecime dintre rezidenții români din oraşul şi din provincia Torino desfășoară activități independente. Din cele aproximativ 31.000 de companii străine prezente, 23% sunt deținute de români, iar în ultimul an două mari entități antreprenoriale românești au ales Torino pentru noi investiții”, transmite ANSA, preluat de G4Media.

Potrivit Ioanei Gheorghiaş, consulul general al României la Torino,

„Un cetățean din 10 din zona Torino este român”, explică consulul, amintind că „la 1 ianuarie 2022 erau înregistrați 88.068 cetățeni români, adică 42,2% din străinii aflaţi la Torino și în provincia Torino, din care 44.383 locuiau în capitală. Există multe asociații care au aderat de câțiva ani la Federația Asociațiilor Române și Moldovenești din Piemont. În plus, la nivel universitar, Universitatea din Torino este una dintre universitățile italiene cu cei mai mulţi studenți romani, o mie la UniTo și tot atâţia la Politehnică. Comunitatea noastră este o comunitate matură care acum este foarte bine integrată în contextul torinez”.

Potrivit Institutului Național de Statistică, cea mai numeroasă comunitate de emigranți din Italia este reprezentată de români.

La începutului anului 2022, românii ajungeau la un număr de 1.083.771 de persoane, cu o creștere ușoară față de anul precedent. Româncele înregistrează o pondere mai mare, 616.516 vs 467.255 de bărbați.

Distribuția pe regiuni arată în felul următor: Lazio 196.473, Lombardia 170.871 și Piemonte 133.356.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0