Kissinger versus Soros despre Rusia și Ucraina

Kissinger versus Soros despre Rusia și Ucraina

Doi imigranți americani, ambii supraviețuitori ai regimului nazist, care la nouăzeci de ani încă își mențin influența, au dat tonul dezbaterilor la Forumul Economic Mondial, analizează Walter Russel Mead într-un articol WSJ.

Henry Kissinger, care împlinește săptămâna aceasta 99 de ani, și-a făcut apariția virtual pentru a îndemna să se renunțe la încercarea de a învinge sau de a marginaliza Rusia, făcând apel la Ucraina să accepte pierderile teritoriale din 2014 pentru a pune capăt războiului.

Câteva ore mai târziu, George Soros, prezent fizic la forum, în ciuda vârstei de 91 de ani, a avertizat că victoria în războiul împotriva Rusiei lui Vladimir Putin este necesară pentru a „salva civilizația“ și a îndemnat Occidentul să ofere Ucrainei tot ceea ce are nevoie în acest scop.

Sfaturile lor sunt total diferite, dar percepțiile lor au multe în comun.

Ambii consideră că valorile și interesele americane fac ca apărarea păcii în Europa să constituie un obiectiv principal al politicii noastre externe. Amândoi se văd pe ei înșiși drept apărători a ceea ce are mai bun civilizația occidentală.

Ambii consideră războiul un șoc major pentru sistemul mondial și se tem de consecințele unui conflict militar de durată.

Atât Kissinger, cât și Soros, cred că Rusia este, de fapt, o problemă secundară pentru politica americană și că, pe termen lung, viitorul relațiilor dintre SUA și China este de o importanță mult mai mare.

Ceea ce diferă este tipul de ordine și civilizație pe care încearcă să o conserve fiecare.

Soros, la fel ca administrația Biden, vede problema stringentă în politica mondială drept o luptă între democrație și totalitarism. Democrațiile sunt obligate prin lege să respecte drepturile cetățenilor lor în propria țară și să acționeze sub constrângerile dreptului internațional în străinătate.

Dictatorii resping astfel de limite atât acasă, cât și în străinătate, iar invazia lui Putin în Ucraina este la fel de ilegală ca tratamentul aplicat de acesta dizidenților de acasă.

Atacul său asupra Ucrainei este un atac asupra principiilor fundamentale ale ordinii internaționale, iar dacă acest atac reușește, politica internațională va reveni la legea junglei, prin care, așa cum au spus cândva atenienii melienilor, în timpul Războiului Peloponesiac, „cei puternici fac ceea ce pot și cei slabi suferă ceea ce trebuie“.

Poziția lui Kissinger este mai puțin ideologică. În lume au existat întotdeauna și vor exista mereu multe tipuri de guvernare. Treaba Americii este de a crea și de a menține un echilibru de putere care să ne protejeze libertatea proprie și a aliaților noștri, cu cele mai mici riscuri și costuri posibile.

Nu este treaba noastră să-i convertim pe ruși și pe chinezi la evanghelia democrației și e nevoie să recunoaștem că marile puteri rivale au drepturi și interese ce trebuie respectate.

După cum a spus Kissinger audienței de la Davos, Rusia este și va rămâne un element important în sistemul statal european, iar o pace durabilă trebuie să admită această realitate inevitabilă.

Analizând istoria, singurul lucru care pare evident este că niciuna dintre cele două abordări nu garantează un succes infailibil. Liderii francezi și britanici care au încercat să îl mulțumească pe Hitler în anii 1930 au adus argumente în genul lui Kissinger cu privire la necesitatea de a respecta interesele germane.

Citește și OPINIE | În apărarea făptașului sau războiul pacifiștilor cu civilizația

Neoconservatorii care l-au presat pe George W. Bush să invadeze Irakul au făcut apel la argumente gen Soros, legat de natura totalitaristă a regimului lui Saddam Hussein.

Așa cum ar fi de acord amândoi, și Kissinger și Soros, aplicarea mecanică a oricărei teorii istorice la realitățile complicate ale actualei situații internaționale este o cale bună de a intra în necazuri.

Când Winston Churchill, un om care de-a lungul întinsei sale cariere a recurs la ambele curente de gândire, a fost întrebat despre planurile postbelice, în 1942, el a răspuns cu o frază pe care liderii occidentali ar trebui să și-o amintească astăzi.

„Sper că aceste studii speculative vor fi încredințate în principal celor cărora timpul le trece foarte încet, și că nu vom ignora sfaturile doamnei Glasse privind rețeta pentru friptura de iepure – ‘în primul rând, prindeți iepurele’“.

Iepurele nostru nu a fost prins. Departe de a cere termeni de pace, Putin s-ar putea să se pregătească pentru un război de durată – iar un astfel de război comportă multe pericole pentru Occident.

Noua tactică a Rusiei de a amenința aprovizionarea cu alimente la nivel mondial prin blocarea porturilor ucrainene ne amintește că Putin încă mai are câțiva ași în mânecă și mulți europeni par să se teamă de un embargo al gazului rusesc mai mult decât se teme Rusia de un boicot european.

Ucraina nu poate duce un război de lungă durată fără o susținere imensă din partea Occidentului, atât pe plan economic, cât și militar. Ce se va întâmpla cu moneda sa dacă Ucraina cheltuiește tot ce are pe un război de supraviețuire?

Câte pachete de ajutor de 40 de miliarde de dolari este pregătit Congresul să aprobe? Cât de mult ajutor financiar este pregătită UE să ofere în condițiile în care multe economii europene se confruntă cu inflație și prețuri ridicate la combustibili?

Dacă războiul provoacă criză de alimente și chiar foamete în întreaga lume, iar instabilitatea politică se extinde în țări precum Egiptul, va fi Occidentul capabil să coordoneze un răspuns global în timp ce continuă să ajute Ucraina?

Se prea poate ca Henry Kissinger și George Soros să fi dominat dezbaterile de la Davos, însă doamna Glasse va avea probabil ultimul cuvânt.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0