Laburistul Isaac Herzog a fost ales miercuri preşedinte al statului Israel de către deputaţi, în plină criză politică şi cu numai câteva ore înainte d
Laburistul Isaac Herzog a fost ales miercuri preşedinte al statului Israel de către deputaţi, în plină criză politică şi cu numai câteva ore înainte de expirarea unui ultimatum pentru formarea unui guvern de coaliţie, relatează Agerpres.
Fost preşedinte al Agenţiei Evreieşti, organizaţie care se ocupă de imigraţia în Israel, Isaac Herzog (60 de ani) devine al 11-lea preşedinte al statului evreu şi îl va înlocui pe Reuven Rivlin în această funcţie pe 9 iulie.
El a fost ales cu 87 voturi pentru, în timp ce contracandidata sa, Miriam Peretz, a obţinut 26 de voturi. Peretz nu are o experienţă atât de mare în politică, dar este foarte populară în societatea israeliană.
În Israel, funcţia de preşedinte este apolitică şi eminamente onorifică, în timp ce puterea executivă se află în mâinile prim-ministrului. Preşedintele poate totuşi acorda graţieri.
„Iau pe umerii mei greaua responsabilitate pe care mi-o daţi. Voi fi preşedintele tuturor, voi construi punţi între diferitele părţi ale societăţii noastre”, a declarat Herzog într-un discurs televizat, după anunţarea rezultatelor votului.
Tribuna.US
COMMENTS