HomePulsul Comunității

Leadership-ul nu este o poziție sau un titlu, ci este Acțiune și Exemplu!

Leadership-ul nu este o poziție sau un titlu,  ci este Acțiune și Exemplu!

Pentru că suntem întotdeauna mândri de succesul românilor în profesiile pe care le au, am ales de această dată să vi-l prezentăm pe Traian Ungur, cuno

Pentru că suntem întotdeauna mândri de succesul românilor în profesiile pe care le au, am ales de această dată să vi-l prezentăm pe Traian Ungur, cunoscut americanilor sub numele de „VIC”.

Responsabil pentru întreg departamentul de vânzări în cadrul unuia dintre cele mai mari dealership-uri de camioane de marfă din metropola Chicago, Traian a fost recent interviat pentru revista Asociației Internaționale a Truckiștilor ITA Magazine, cu permisiunea căreia preluăm și traducem articolul de față, dar nu înainte de a face legătura între campionatul de fotbal al truckiștilor organizat și sponsorizat de compania unde lucrează Traian, Compass Truck Sales parte din concernul Compass Holding din orașul Burr Ridge, statul Illinois. Așadar, pasionații de fotbal precum și toți cei ce vor doar să aibe un timp de relax la un picnic cu fotbaliști amatori și foarte mulți truckiști cu familiile lor, sunt bineveniți la picnicul campionatului de fotbal ITA, ce are loc în zilele de Sâmbătă și Duminică, 24 și 25 august 2019.

Detaliile le găsiți în anunțul publicitar din pagina următoare.

Ce mi s-a spus să transmit tuturor cititorilor noștri este și faptul că indiferent de vârstă sau ocupație profesională TOȚI SUNTEȚI INVITAȚI la Campionatul de Fotbal organizat de ITA. Haideți să facem galerie echipelor de români și moldoveni care vor participa în acest turneu. Și pentru simplul fapt că veți veni, veți putea să vă bucurați de preparate culinare cu specific balcanic, cam cum făceau mamele și bunicile noastre.

*

Cum definești un bun lider? Care sunt trăsăturile pe care liderii mari le posedă?

Pentru a fi un mare lider, trebuie să înțelegi cu adevărat fundația sau bazele conducerii. O definiție scurtă a Leadership-ului (sau altfel spus: a conducerii) este abilitatea și disponibilitatea de a lucra cu responsabilitate, precum un proprietar, și a combina cu determinarea de a face numai ceea ce este cel mai bine pentru organizația ta. În opinia mea, onestitatea, integritatea, empatia, angajamentul și pasiunea sunt unele dintre cele mai importante calități de conducere care separă un lider bun de un lider rău.

Care sunt câteva strategiile care pot ajuta angajații să obțină un rol mai important în organizația lor?

„Un cap înțelept face ca gura să stea închisă”. Am învățat acest proverb de la bunicul meu când eram copil. El îmi spunea mereu să vorbesc mai puțin și să fac mai mult, cuvinte care încă mă urmăresc până astăzi. De asemenea, angajații ar trebui să-și dezvolte abilități productive și utilizări sănătoase ale tehnologiei și social media în compania lor. În special pentru vânzări, aceste aspecte sunt cruciale și de aceea îi încurajez pe toți să le folosească pentru că zilele de pix și hârtie s-au dus.

Care este o lecție de leadership pe care ai învățat-o în cariera de până acum?

O lecție pe care am învățat-o este să răspunde în loc de a reacționa. Ar trebui să răspundem întotdeauna la situații mai degrabă decât să reacționăm la ele. Facând acest lucru, putem lua decizii calme și raționale în loc de a lua decizii neglijente și impulsive. Epictetus a spus odată: „Nu contează atât este ceea ce vi se întâmplă, cât contează modul în care reacționați la ceea ce vi se întâmplă”.

Cara a fost cea mai notabilă realizare în cariera ta?

Una dintre cele mai mari realizări din cariera mea este că dealership-ul nostru poate concura acum cu oricare alt dealership din toată țara, în ceea ce privește calitatea produselor noastre, precum și în domeniu de finanțare și satisfacția clienților pentru serviciile primite. Acesta a fost rezultatul muncii grele și profesionalismului echipei noastre, demonstrat an după an, dar și sprijinul ce continuă să-l ofere concernul companiei noastre Compass Holding.

În prezent, cum este piața pentru Industria camioanelor?

Cred că industria de camioane încă se adaptează după anul neobișnuit pe care l-am avut în 2018, unde reforma fiscală și alte câteva reglementări au sporit economia făcând din 2018 cel mai bun an din ultimii 20 de ani pentru indicele de tonaj al camionului. Vestea bună este că fundamentele pieței de marfă sunt încă foarte bune și am văzut asta de câteva ori în acest an. În acest moment, transportul de marfă neangajată (spot freight) suferă cel mai mult, dar transportul de marfă pe bază de contracte anuale este în continuare bun. Companiile de trucking care și-au onorat contractele, chiar și atunci când transportul spot freight plătea sume record de dolari pe milă, acum culeg roadele seriozității și merg bine.

Cu toate acestea, marfa nu este problema care mă preocupă cel mai mult. Ce mă îngrijorează este lipsa de șoferi cu care companiile de transport de marfă se confruntă acum. Asociația Truckiștilor din America (ATA) esti-mează că industria de transporturi de marfă are un deficit de cel puțin 50.000 de șoferi, și acest număr este preconizat săse ridice până la 1 milion în următorii 10 ani datorită șoferilor mai în vârstă care se pensionează. Aceasta este o problemă în care noi toți trebuie să lucrăm împreună pentru a arăta mai multă apreciere pentru șoferii noștri și a le oferii condiții mai bune pentru ei astfel încât să putem atrage următoarea generație de șoferi de camion.

Când dorești să angajezi, care sunt cele mai importante trei caracteristici care le cauți la un candidat?

Primele trei trăsături deosebite pe care le caut prin procesul de triaj al noilor angajați sunt: potențialul pe termen lung, un jucător-în-echipă (adică unul caruia îi place să facă parte dintr-o echipă de succes și nu acționează individualist) și nu în ultimul rând să aibe pasiune pentru jobul dorit. Căutăm mereu persoane care doresc să înceapă o carieră în vânzările de camioane, nu doar o slujbă. Cu muncă grea și perse-verență, succesul este garantat.

Cum a fost experiența ta în tot acest timp de când lucrezi la Compass?

Am avut șansa să mă întâlnesc cu Roy Dobrasinovic, proprietarul Compass Holding și câțiva dintre angajații ai săi pe când eram clientul lor, deci i-am cunoscut din punct de vedere al unui client înainte de a începe să lucrez pentru Compass. Am fost foarte impresionat de atitudinea pozitivă contagioasă a lui Roy, precum și pasiunea și energia pe care le pune în afacerile sale. M-am alăturat echipei lor cu prima șansă pe care am primit-o.Atitudinea pozitivă și îndrumarea lui Roy continuă să mă inspire să fiu bărbatul și liderul care sunt astăzi.

Care sunt câteva lucruri care inspiră și motivează echipa ta?

Recunoașterea realizării și venitul sunt întotdeauna instrumente de motivație grozave, dar acestea nu sunt lucrurile principale care motivează echipa noastră. Adevărata noastră motivație ne survine din păstrarea clienților noștri fericiți, ajutându-i să-și crească afacerile și să devină de succes. Un mediu sănătos duce la mentalitate sănătoasă care se traduce apoi într-o afacere de succes.

Interviu realizat de:
Bojan Mihailovic
Redactor Șef – ITA Magazine

**

TRUCK GIVEAWAY – HAVE A VALID C.D.L.

AND WIN A SEMI-TRUCK !

The International Trucking Association’s Annual Soccer Tournament

CLICK ON THE ABOVE LINK OR THE PICTURE BELOW for more details.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0