HomePulsul Comunității

Şezătoarea de altădată a renăscut (şi) la Chicago – tinereţe fără bătrâneţe în păstrarea tradiţiilor româneşti

Şezătoarea de altădată a renăscut (şi) la Chicago – tinereţe fără bătrâneţe în păstrarea tradiţiilor româneşti

Cronologia primei şezători la Chicago În vara lui 2017, am întâlnit o tânără din Chicago cu o bucată de pânză pe care erau cusute câteva flori tric

Cronologia primei şezători la Chicago

În vara lui 2017, am întâlnit o tânără din Chicago cu o bucată de pânză pe care erau cusute câteva flori tricolore. Entuziasmul din glasul ei, emoţia cu care îşi dorea ca peticul de frumos să-i devină într-o zi ie, povestea zestrei strămoşeşti cu care întorcea fața prezentului spre începuturi, m-a fascinat până în măduva sufletului. Am urmărit-o şi admirat-o prin anotimpuri cum mai coase o floare, cum mai adaugă o coloană la marea ei lucrare şi privindu-o am înţeles, că ea nu-şi coase doar o ie, ea-şi cosea rădăcinile, gândurile, trăirile, întrebările şi răspunsurile, iar toate acestea le aducea la viaţă cu o mână de aţe tricolore şi un ac mic, în formă de ,,I” de la identitate, inima, iubire, iertare, infinit, Isus, imperiu al creaţiei şi al feminităţii. De la ea am aflat că ia/ cămaşa românească nu încurajează singularitatea.

În 2018, Andra Peca încă cosea la ia-i tricoloră…cu răbdare. Pe acelaşi şablon, după aceleaşi izvoade, aflasem că mai există o tânără în comunitatea românească din Chicago ce lucrează la acelaşi proiect, ca într-o oglindă. Existau deja două ii surori ce prindeau viaţa peste ocean.

,,Mi-aş dori atât de mult ca noi, româncele, ce respirăm România prin toţi porii să facem ceva împreună pentru perpetuarea patrimoniului imaterial. Hai să facem o şezătoare la Chicago!

Comandăm pânză şi aţe din ţară şi ne putem mobiliza să retrezim spiritul şezătorilor de altădată” mi-a zis Andra într-o zi, iar eu i-am îmbrăţişat ideea şi am adus-o în lumina unui proiect inedit.

În iunie 2019, iile ,,surori,, au fost aduse în faţa publicului prezent la evenimentul de marcare a Zilei Internaţionale a Iei organizat în Chicago prin Authentic Society for Language and Romanian Culture. În cadrul aceluiaşi eveniment s-a lansat invitaţia de a ni se alătura şezătoarei tinerele din Chicago, dornice de a duce povestea cămăşii româneşti mai departe.

La Chicago am găsit soluţia prin care putem preda ştafeta identităţii corelată la patrimoniul imaterial generaţiilor viitoare. O mână de fete am reuşit să aducem la viaţă prima şezătoare, constatând cu bucurie că ia creează în jurul ei o reţea de relaţii interumane solide.

Prima întâlnire a avut loc în data de 20 iulie. S-a vorbit despre materiale şi zone, despre modele, semne şi proporţii, despre răbdarea şi puterea cusutului de a elimina individualismul şi de a suda sufletele româneşti pe drumul cămăşilor cusute. S-au ales modelele, urmând ca pânza şi ațele să fie comandate din România şi astfel, povestea iei merge mai departe.

Romanian United Fund prin Mihai Lehene a facilitat punerea la dispoziţie a unui spaţiu de întâlnire a celor ce se întâlnesc în cadrul şezătorii din Chicago.

Încurajăm mamele să-şi aducă fetele, bunicile să ni se alăture şi ele, căci IA are puterea de a aduna şi lega sufletele româneşti într-un ADN cultural şi identitar pe axa trecut, prezent şi viitor într-un cadrul de manifestare a bucuriei de a fi împreună.

Pe pagina de Facebook Authentic Society for Language and Romanian Culture puteţi solicita mai multe infor-maţii cu privire la înscrierea în cadrul şezătorii.

Alina Celia Cumpan

 

Acest articol a fost publicat

în ediția tipărită nr. 333 a ziarului Tribuna Românească,

care poate fi citită integral aici:

EDIȚIA 333 (Anul 18 Nr. 13)

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0