Libertate, siguranță temporară sau bunăstare?

Foto: Adam Nir/Unsplash

În urmă cu mai mulți ani, când profesorul și jurnalistul Robert Spencer s-a trezit cu cardul bancar revocat și tocmai fusese introdus pe lista de oameni indezirabili în Marea Britanie pentru că nu avea poziția ghiocel în fața militantismului „religiei păcii”, am adus cazul în discuție cu mai multe persoane publice, intelectuali robuști, cu o vastă cultură și o presupusă acribie, analizează Matei Blaj.

Reacția? Un cocktail de mirare, îndoială, dar mai ales ignoranță. Sub pretextul unei presupuse cazuistici izolate, eram invitat să nu mă alarmez pentru că, mi se spunea, pericolul vine din altă parte.

Câțiva ani și o pandemie mai târziu (ocazie cu care aceleași personaje au decretat că panicarea medicală e legitimă, dar cea cu privire la restrângerile libertăților nu), iată că e nevoie de un caz celebru, de un scandal monstru, demisii și anchete pentru a aduce în centrul atenției normalizarea cenzurii prin limitarea accesului la propriul avut.

Bine, e mult spus în centrul atenției, pentru că, așa cum ne-am obișnuit, acest gen de subiecte nu „îi importă“ pe cei care pretind că apără libertatea de exprimare în presa noastră și nici pe cei a căror înclinare ideologică ar trebui să-i poziționeze în avangarda luptei pentru libertate individuală.

Însă, așa cum ne-am obișnuit, tăcerea e prețioasă, iar propaganda eficientă. (Citiți modul în care reia presa de la noi cazul și cum reacționează „cititorii informați“.)

Citește și De ce nu poate exista un popor liber fără libertatea de exprimare

Dincolo de acest scandal, acest moment reprezintă o bună oportunitate de a măsura mersul lucrurilor, mai ales în rândul birocraților europeni, cei care, chipurile, veghează la binele nostru.

De la Robert Spencer până la Nigel Farage, piața crypto este din ce în ce mai reglementată, organismele bancare centralizate se pregătesc să își impună propriile monede și reguli și reglementări, Uniunea vrea să omoare cash-ul, inclusiv prin impunerea de limite în cazul plăților fizice, și tot felul de astfel de măsuri.

(În Franța nu ai voie să achiți cu cash mai mult de 1.000 euro. În Italia și în Belgia, 3.000. Dar UE vrea o limită uniformă, peste tot.)

Între timp, inflația duduie, taxele cresc, reglementările bancare se înăspresc. Totul sub privirile complice și cu tăcerea asurzitoare a celor care, chipurile, sunt apărătorii, fie și doar ideologici, ai libertății.

Ei bine, în cazurile astea, eu stau și mă întreb. Cum se face că, bunăstarea care ne este promisă și, chipurile construită sub ochii noștri, întârzie să vină, însă e înlocuită tot mai mult de constrângeri și limitări de libertăți?

O fi din pricina celor care vor securitate în schimbul libertății? Sau a celor care vând libertatea noastră pentru bunăstarea lor? Vorba lui Ben, omul cu suta verde, „Cei ce renunță la libertăți esențiale pentru a cumpăra un pic de siguranță temporară, nu merită nici libertate, nici siguranță“.

Valabil și pentru cei cărora le pasă de libertate doar pe hârtie, tot mai des nici măcar acolo.