Margaret Thatcher a fost un titan pe scena mondială, un lider vizionar care a transformat Marea Britanie din „omul bolnav al Europei“, în anii 1970, î
Margaret Thatcher a fost un titan pe scena mondială, un lider vizionar care a transformat Marea Britanie din „omul bolnav al Europei“, în anii 1970, într-o putere globală în anii 1980, analizează Nile Gardiner pentru Heritage Foundation.
Acum, la mai bine de 30 de ani de când Thatcher a părăsit funcția, se pune întrebarea firească: Se va dovedi Liz Truss, cea de-a treia femeie prim-ministru al Marii Britanii (după Theresa May), un lider capabil?
Truss, care a ocupat anterior funcțiile de ministru de externe și de ministru al comerțului internațional, îi succede lui Boris Johnson, care a demisionat la solicitarea deputaților conservatori.
Ea se confruntă cu provocări imense, de la inflația în creștere și o criză energetică de proporții, la războiul din Ucraina și agresivitatea tot mai evidentă a dușmanilor lumii libere, printre care Rusia, China și Iran.
În clipa de față, Truss este liderul potrivit pentru Marea Britanie. Modelul ei este Thatcher și se definește ea însăși drept o „adeptă a politicilor lui Thatcher“, susținând reducerea impozitelor, a cheltuielilor guvernamentale și a numărului de birocrați.
Actualmente în favoarea Brexit (după ce inițial s-a opus acțiunii în referendumul din 2016), ea apără ferm suveranitatea națională și de auto-guvernare a țării și a decis să țină piept Uniunii Europene în domenii vitale de interes național britanic, printre care modificarea Protocolului referitor la Irlanda de Nord.
Truss a început deja într-un mod promițător, numind un cabinet extrem de conservator, mulți dintre cei selectați aparținând extremei drepte a Partidului Conservator.
Printre aceștia se numără Suella Braverman ca nou ministru de interne, însărcinată cu securizarea frontierelor Marii Britanii și rezolvarea problemei imigrației ilegale din Franța, precum și Kemi Badenoch – în funcția de ministru al comerțului internațional, care răspunde de obținerea unui acord comercial între Marea Britanie și Statele Unite.
Atât Braverman, cât și Badenoch au fost, de asemenea, în prima linie a războaielor culturale din Marea Britanie, fiind figuri-cheie în combaterea agendei nefaste „woke“ a Stângii.
În plus, cei mai importanți susținători ai economiei de piață liberă, Kwasi Kwarteng și Jacob Rees-Mogg, au fost numiți în posturile cheie de ministru al finanțelor și, respectiv, secretar de stat pentru afaceri, cu roluri vitale într-o perioadă în care economia Marii Britanii se află sub mare presiune.
Ben Wallace, care a fost un ministru al apărării remarcabil, rămâne în funcție și va fi un ghimpe major în coasta lui Vladimir Putin și a încercărilor barbare ale Rusiei de a invada Ucraina.
Ca prim-ministru, Liz Truss trebuie să urmeze exemplul lui Thatcher și să adopte politici care să sprijine libertatea economică și să reducă controlul exercitat de stat.
Citește și Poate reînvia Conservatorismul britanic?
Încurajator este faptul că a făcut apel la o societate bazată pe aspirații, o societate care promovează libertatea individuală în locul ajutoarelor guvernamentale și care susține economia de piață liberă în loc să îi pună piedici.
Ea ar trebui să se opună solicitărilor de a cheltui mai mulți bani din impozitele plătite de contribuabili și să acționeze pentru eliminarea spectrului socialismului, care a cauzat atât de multe probleme economice în Marea Britanie în trecut și a distrus zeci de economii din întreaga lume.
Într-o epocă în care influența Americii este în declin sub conducerea lui Joe Biden și a președinției sale de extremă stânga, Truss are ocazia să fie un lider puternic al lumii libere, dispus să țină piept Rusiei imperiale, Chinei comuniste și Iranului islamist.
Ea ar trebui să fie categorică în relațiile cu administrația Biden și să își mențină poziția în probleme de interes național britanic vital, inclusiv în ceea ce privește Protocolul privind Irlanda de Nord, care amenință integritatea Regatului Unit.
Truss ar trebui să sprijine determinarea Statelor Unite de a confrunta amenințarea tot mai mare reprezentată de Partidul Comunist Chinez și, de asemenea, să îl îndemne pe președintele Biden să pună capăt negocierilor cu Iranul și să renunțe la ideea periculoasă de a reactiva dezastruosul acord nuclear cu Iranul.
Truss poate avea o influență uriașă ca prim-ministru dacă va urma exemplul Doamnei de Fier dinaintea ei. Marea Britanie are nevoie de genul de lideri conservatori și cu principii ca Margaret Thatcher.
Există mari așteptări de la Truss. Viitorul Marii Britanii ca națiune măreață în era Brexit va depinde până la urmă de calea pe care ea va conduce națiunea în următorii ani.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS