HomeDreptul la viață

Protejați viața copilașilor nenăscuți, fără excepții (Partea 5)

Protejați viața copilașilor nenăscuți, fără excepții (Partea 5)

Pe măsură ce statele continuă să adopte legi pro-viață care apără copiii nenăscuți de avort, este important să avem în vedere necesitatea ca acestea s

Pe măsură ce statele continuă să adopte legi pro-viață care apără copiii nenăscuți de avort, este important să avem în vedere necesitatea ca acestea să protejeze viața tuturor bebelușilor nenăscuți.

Din păcate, importanța protejării copiilor nenăscuți diagnosticați prenatal cu dizabilități a fost lăsată deoparte în conversația națională despre avort, analizează Joy Stockbauer pentru Washington Stand.

Citește și Protejați viața copilașilor nenăscuți, fără excepții (Partea 4)

Unele state care protejează viața de la momentul concepției nu acordă această protecție și bebelușii diagnosticați prenatal cu probleme grave.

În Indiana, de exemplu, unde o lege adoptată în 2016 protejează bebelușii împotriva avorturilor discriminatorii, se permite acum efectuarea de avorturi în cazul bebelușilor diagnosticați cu o „anomalie fetală letală“, în timp ce alți bebeluși sunt protejați de momentul concepției.

Uneori, diagnosticele prenatale includ un avertisment că bebelușul va muri înainte de a se naște sau va avea o viață foarte scurtă.

În cazul Angelicăi, medicii au descoperit două anomalii cromozomiale la bebelușul ei, Ezran, care nu mai fuseseră studiate înainte; ea a povestit că i s-a oferit opțiunea de avort la fiecare vizită medicală efectuată pe perioada sarcinii și i s-a spus „viața mea e în pericol, iar Ezran va avea o viață scurtă, grea și plină de suferință“.

Angelica a explicat că perspectiva limitată pe care i-au oferit-o medicii a făcut-o să se simtă „atât de distrusă la gândul că fiul meu urma să aibă o viață oribilă. Asta a fost tot ce am auzit. Cred că, în loc să ne pregătească pentru ce urma, ei doar ne-au speriat“.

Când Be Not Afraid (o organizație non-profit care sprijină părinții ce duc sarcina la termen după un diagnostic prenatal) a intrat în scenă, Angelica și soțul ei au primit în sfârșit un sprijin care a confirmat că viața lui Ezran este prețioasă.

„Ne-au felicitat pentru copilașul nostru“, și-a amintit Angelica.

„Ne-au ajutat să plănuim nașterea, gândindu-ne la situațiile posibile, astfel încât atunci când Ezran urma să se nască și ar fi avut probleme cu respirația, medicii să știe cum am vrea să fie tratat“.

La momentul respectiv, echipa medicală a Angelicăi o informase că, odată ce Ezran se va naște, ar putea fie să încerce să îl țină în viață, fie să îl lase să trăiască atât timp cât reușește să respire singur.

Angelica a descris acea operație de cezariană drept o experiență profundă:

„Niciodată în viața mea nu m-am simțit așa de aproape de Dumnezeu ca în acele 15 minute. Eram atât de speriată, dar aveam atâta încredere că Domnul avea să ne facă cunoscută voia Sa. În timp ce stăteam întinsă acolo și doctorii își vedeau de treabă, m-am rugat tot timpul: ‘Doamne, iubesc acest copil și îl vreau. Dacă trebuie să îl iei acasă, am încredere în Tine – și dacă vrei să mi-l lași, am încredere în Tine’“.

La câteva ore după naștere, Angelica se afla lângă patul lui Ezran, la terapie intensivă neonatală. Ea și-a amintit:

„Îmi era atât de frică pentru el, dar eram totodată atât de îndrăgostită de el – era cel mai dulce bebeluș. Știam că, indiferent ce se va întâmpla cu el, puteam fi recunoscătoare că am reușit să-i văd fața și să-i sărut capul, că am fost cu toții împreună ca o familie. Am știut că totul a meritat, chiar și numai pentru că am avut parte de acele momente cu el“.

În prezent, Angelica confirmă:

„Ezran este un miracol. A dovedit că atât de multe lucruri spuse despre el erau eronate – ne-a arătat că va rămâne prin preajmă. Am un băiețel superb de doi ani și jumătate, care zâmbește mult, îi place să danseze, să cânte la tobe și să fie ținut în brațe. Știe că este iubit și își iubește viața“.

Angelica vrea să le spună mamelor aflate în situația ei:

„Nu putem să alegem crucea ce-o avem de purtat. Nu depinde de noi când ne îmbolnăvim, când avem un accident de mașină sau orice altă provocare prin care tu și familia ta veți trece. Va fi greu. Dar veți avea un copil minunat, cu o viață minunată – și merită să i-o dăruiți, indiferent cât de lungă sau scurtă este această viață“.

Dacă ați primit recent un diagnostic prenatal care limitează viața copilului dumneavoastră nenăscut, vizitați site-ul Be Not Afraid, o organizație care oferă sprijin exhaustiv părinților aflați în astfel de situații.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 1
  • comment-avatar

    Cuvintul avort in traducere conservatoare  inseamna crima iar in traducere democrata inseamna drept uman! Dumnezeu o sa judece intr-o zi pamintul de pacat si crima , el fiind creatorul omului si nimeni nu are voie sa distruga creatia sa.

DISQUS: 0