Știrile privind situația din Ucraina au pus în umbră o evoluție semnificativă pe plan intern – schimbarea drastică a opiniei publice cu privire la măs
Știrile privind situația din Ucraina au pus în umbră o evoluție semnificativă pe plan intern – schimbarea drastică a opiniei publice cu privire la măsurile de prevenție Covid-19, analizează Nate Hochman într-un articol National Review.
„La doi ani de la începutul pandemiei, națiunea este pregătită să meargă mai departe“, relata recent Axios. „64% dintre persoanele chestionate sunt în favoarea ridicării tuturor restricțiilor COVID-19 de către guvernele federale, de stat și locale, o cifră în creștere cu 20 de puncte față de începutul lunii februarie“. (Deși „trei din patru spun că ar reveni la obligativitatea măștii dacă numărul de cazuri crește din nou în zona lor“, se precizează.)
În plus, „84% afirmă că starea lor emoțională este bună, cel mai mare procent din mai 2020“. Iar „75% au declarat că țara se îndreaptă către o perioadă în care virusul COVID nu mai afectează viața de zi cu zi, comparativ cu 66% luna trecută“.
Merită precizat că democrații sunt cei mai mulți în rândul cărora se raportează schimbarea de opinie referitor la pandemie. Potrivit cifrelor anunțate recent de Morning Consult, „ponderea adulților care consideră COVID-19 un risc major în comunitatea lor locală a scăzut la un minim istoric de 17%, determinat de o scădere cu aproximativ 20 de puncte în rândul democraților, în ultimele săptămâni. Mai puțin de un sfert dintre democrați afirmă în prezent că virusul COVID-19 reprezintă o amenințare majoră pe plan local, în comparație cu 12% dintre republicani, un procent care a scăzut și el de la sfârșitul lunii ianuarie“.
Între 14 ianuarie și 13 martie, numărul adulților americani care consideră Covid-ul un risc „major“ pentru sănătate a scăzut cu 17 puncte, de la 34% la 17%. În rândul republicanilor, această cifră a scăzut cu 11 puncte, de la 23% la 12%. Dar în aceeași perioadă, în rândul democraților a scăzut cu 23 de puncte, de la 46% la 23%.
Dacă îți iei informațiile din New York Times însă, te putem ierta că nu ești la curent cu toate acestea. Iată câteva exemple de titluri apărute în ziarul respectiv în ultima săptămână:
- Cu un val de cazuri de coronavirus în rândul personalităților, Washingtonul este din nou în criză
- La unii adolescenți se instalează anxietatea, pe măsură ce se renunță la măști
- Pe măsură ce oamenii revin fizic la muncă și mandatele de mască sunt eliminate, apare anxietatea
- S-ar putea să urmeze un alt val Covid. Suntem gata pentru asta? („Ne-am pus ochelari cu lentile roz în loc să ne corectăm vederea“, a declarat un om de știință.)
- „Încă sunt îngrijorat“: 3 profesori vorbesc despre efectele de durată ale Covid asupra școlilor americane
- Ar putea urma un alt val COVID în SUA? (Numărul de cazuri crește în China și Europa. Sunt Statele Unite gata pentru un nou val?)
Citește și De ce iubește Stânga măștile
Diferența de atitudine dintre redactorii New York Times și restul țării, la nivel general, nu este deloc surprinzătoare. Tinerii progresiști cu studii universitare – mediul cultural și politic din care provin majoritatea jurnaliștilor de elită – au ieșit constant în sondaje ca fiind grupul demografic ce a militat cel mai mult în favoarea politicilor Covid. Însă respectivul grup este din ce în ce mai deconectat de starea de spirit a națiunii. Pe măsură ce restul țării – inclusiv un număr tot mai mare de democrați – merg în direcția revenirii la normal, progresiștii de elită nu fac același lucru.
Aripa progresistă a Partidului Democrat, formată din americani care se identifică drept „liberali“ sau „foarte liberali“, este unul dintre cele mai educate grupuri politice din țară (dacă, prin „educat“, se înțelege a avea diplome academice). Este, de asemenea, segmentul cel mai tânăr, cel mai alb și cel mai implicat politic din cadrul partidului său: conform unui raport Pew din noiembrie 2021, 71% din membrii „Stângii progresiste“ au mai puțin de 50 de ani, 68% sunt albi non-hispanici, și „au donat mai mulți bani pentru campaniile din 2020 decât orice alt segment cu înclinații democrate“.
Membrii grupului tind să se informeze „de la NPR și The New York Times“, a menționat Pew. De asemenea, „au fost deosebit de precauți în ceea ce privește pandemia de coronavirus: la sfârșitul lunii august, 79% declarau că poartă mască tot timpul sau de cele mai multe ori, în magazine și în alte locații. Tot în aceeași perioadă, 94% au afirmat că și-au făcut toate dozele de vaccin necesare pentru a fi considerați complet vaccinați – cea mai mare pondere comparativ cu oricare alt segment“.
Această segregare ideologică a fost exacerbată în întreg spectrul de recenta schimbare de opinie a americanilor privind pandemia. Însă în prezent, aceasta se extinde în cadrul Partidului Democrat însuși. „Americanii care se identifică drept ‘foarte liberali’ sunt mult mai îngrijorați de Covid decât americanii care se identifică drept ‘liberali într-o anumită măsură’ sau ‘liberali’“, a scris David Leonhardt săptămâna trecută.
„Cei foarte liberali devin tot mai mult excepția pe tema Covid: liberalii simpli sunt uneori mai aproape de moderați decât de cei foarte liberali“. Leonhardt menționează că „Democrații sub 45 de ani sunt mai predispuși să afirme că virusul reprezintă un risc major pentru ei, decât cei peste 65 de ani – ceea ce intră în contradicție cu realitatea științifică, dar e în concordanță cu liberalismul mai intens al democraților mai tineri“.
În plus, „aproape 50% dintre americanii foarte liberali sunt de părere că virusul Covid reprezintă un ‘risc major’ pentru sănătatea lor personală“, în timp ce „alți liberali, moderați și conservatori tind să fie mai puțin îngrijorați“. Și „mai mult de 60% dintre americanii foarte liberali consideră că mandatele de mască ar trebui menținute în viitorul apropiat“, în timp ce „majoritatea moderaților și conservatorilor văd mandatele ca pe o strategie temporară care ar trebui să se încheie în acest an“.
Citește și 13 districte din New York refuză să implementeze noul mandat de mască
Problema este că, în virtutea bulei lor culturale și politice, mulți cititori și jurnaliști de elită ai Times continuă să presupună că americanii le împărtășesc opiniile în privința Covid. Acest lucru determină o atitudine din ce în ce mai ruptă de realitate legat de virus, precum se vede în exemplul de mai jos, extras dintr-un recent articol Times:
„Masca va rămâne probabil veșnic în buzunarele noastre.
Purtarea măștii, deși populară în multe țări din întreaga lume înainte de pandemie, în special acolo unde poluarea este severă, a fost întotdeauna privită cu suspiciune în Statele Unite – un semn de paranoia inutilă. Ignorate în multe state în ultimii doi ani, newyorkezii le-au acceptat fără probleme. Un mare număr din ei respectă în continuare acest mandat de utilizare a măștii în mijloacele de transport în comun.
Am aflat, de asemenea, că ele au mai multe întrebuințări — ca dispozitive de încălzire a feței, ca scuturi împotriva mirosurilor neplăcute de pe stradă, pentru a masca probleme ale pielii iar în cazul femeilor, pe post de armură împotriva bărbaților care trec pe lângă tine pe stradă așteptându-se să ‘zâmbești’. Utilizarea lor a devenit acum normalitate și le vom scoate din sertar în fiecare sezon de gripă“.
Bineînțeles, utilizarea măștii nu a devenit normalitate. De fapt, lucrurile se îndreaptă rapid în direcția opusă. Potrivit sondajului Morning Consult pe care l-am citat mai sus – publicat cu două zile înainte de apariția acestui articol – numărul americanilor care folosesc constant masca scade cu repeziciune. Din 16 martie, doar doi americani din cinci au declarat că poartă „întotdeauna“ mască. Aceste cifre au fost „în scădere cu 3 puncte față de săptămâna trecută și a reprezentat cel mai mic procent de când a început monitorizarea acestui aspect, la începutul anului trecut“, scria Morning Consult.
„Această cifră a scăzut cu 20 de puncte față de un sondaj de la mijlocul lunii ianuarie“. Și se reflectă și în politici concrete: începând cu 21 martie, Burbio’s School Mask Policy Tracker a constatat că 92% din districtele școlare din întreaga țară nu mai impun obligativitatea măștii. Aceasta reprezintă o scădere totală cu 56,8 puncte față de 4 februarie, când doar 35,2% din districtele școlare nu cereau utilizarea măștii. Din nou, această schimbare a fost determinată de grupul democraților, care au avut tendința să mențină mandatele pentru o perioadă mult mai lungă decât omologii lor mai conservatori.
The Times afirmă că folosirea măștii „a devenit acum normalitate și le vom scoate din sertar în fiecare sezon de gripă“. Dar cine este „noi“ în acest context? Nu este americanul de rând. Cel mai probabil, nu este nici măcar democratul de rând. În „The Right Stuff“, un eseu din 1996 care apăra conservatorismul populist, Irving Kristol menționa că „gândirea politică clasică era circumspectă față de democrație, deoarece considera oamenii schimbători, invidioși și în mod inerent turbulenți“.
Dar, a scris el, „clasicii nu cunoșteau democrația în care oamenii erau conservatori, iar elitele educate care îi guvernau erau ideologice, mereu ocupate să provoace dezordine și nemulțumire în numele unui țel utopic“. Țara noastră a fost binecuvântată cu un popor care este mult mai înțelept și mai chibzuit decât elita progresistă aflată în fruntea instituțiilor noastre civice. Slavă Domnului pentru asta!
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS