HomeActualități Americane

Marile corporații folosesc evenimentele recente pentru a implementa sisteme de credit social în stil comunist

Marile corporații folosesc evenimentele recente pentru a implementa sisteme de credit social în stil comunist

Se pare că oligarhii mondiali au decis nu numai să colaboreze cu controlul totalitar al Chinei asupra societății sale, ci să-l și exporte către națiun

Se pare că oligarhii mondiali au decis nu numai să colaboreze cu controlul totalitar al Chinei asupra societății sale, ci să-l și exporte către națiuni anterior libere, cum ar fi Statele Unite, analizează TheFederalist.

Se pare că suntem la începutul unor represalii masive împotriva persoanelor care l-au susținut pe Donald Trump, represalii conduse de Big Tech și de mass-media mainstream. Aceste entități îl transformă pe Trump într-un exemplu al puterii lor de a înspăimânta jumătatea Americii care l-a susținut în noiembrie. Nu le putem permite să ne intimideze.

Dar ei cu siguranță încearcă, iar cu unii vor reuși. Folosesc scuza unui grup deloc reprezentativ pentru trumpiști, care răscolesc ilegal birourile Capitoliului SUA într-un mod mult mai puțin devastator decât multe dintre revoltele Black Lives Matter și Antifa din vara trecută.

Amintiți-vă: Unii dintre acești insurgenți au scăpat de acuzații deși au comis crime, au atacat clădiri publice, inclusiv în capitalele de stat, au incendiat și au împiedicat ambulanțele să transporte polițiștii răniți la spital pentru a fi tratați. Au scăpat de acuzații cu ajutorul noului președinte democrat.

Citește și Black Lives Matter nu este o mișcare pașnică de protest

Acum ni se spune că un grup dezorganizat de ignoranți care dărâmă uși și aruncă pe podea hârtiile de pe biroul lui Nancy Pelosi sunt „rebeli“ care urmăresc „răsturnarea guvernului SUA“? Vă rog. Asta înseamnă să le dai un credit pe care nu-l merită deloc.

Dar au oferit totuși un pretext util pentru acțiuni strategice mult mai întunecate din partea unor puteri mult mai bine finanțate și coordonate.

Presupunând, pe baza istoricului anterior, că republicanii și-au pierdut toată puterea și că oricum nu ar folosi în mod inteligent orice putere ar avea, Twitter a interzis definitiv accesul lui Trump și l-a suspendat pe Mike Flynn. Facebook, Instagram și Snapchat, de asemenea, au interzis accesul lui Trump.

Google și Apple au interzis alternativa lui Twitter, Parler, în magazinele lor de aplicații, susținând că acest lucru se datorează faptului că instigatori de dreapta au folosit aplicația pentru a se organiza, deși același lucru este valabil și pentru instigatorii de stânga, dictatorii străini care au ucis în masă și criminalii apolitici de pe Twitter. Amazon a eliminat recent Parler de pe serverele sale.

Citește și CEO-ul Parler „pregătit să recurgă la acțiuni legale“ în urma măsurilor luate de Big Tech

Unul dintre furnizorii de servicii de e-mail ai campaniei Trump a suspendat contul campaniei, potrivit reporterului Financial Times, Dave Lee. Shopify a interzis, de asemenea, magazinele oficiale ale lui Trump de pe platformă.

Persecuția nu s-a limitat deloc doar la persoana lui Trump. Îi urmărește și pe susținătorii săi.

  • YouTube a interzis toate videoclipurile care puneau problema fraudei electorale.
  • Reddit a închis secțiunea aparținând lui Donald Trump.
  • În 8 ianuarie, Facebook a închis campania Walkaway ce împărtășea poveștile oamenilor care au părăsit Partidul Democrat pentru a-l vota pe Trump și a interzis tuturor proprietarilor grupului să folosească Facebook.
  • Editorul unei viitoare cărți a senatorului Josh Hawley a rupt legăturile cu acesta datorită sprijinului său pentru a demonstra poporului american că alegerile noastre sunt libere și corecte.

Asociația Națională a Agenților Imobiliari „și-a revizuit codul de etică profesională pentru a interzice ‘discursul instigator la ură și discursul de hărțuire’ între cei 1,4 milioane de membri“, atât la locul de muncă, cât și în afara acestuia. Pentru ei, discursul instigator la ură se referă la idei conservatoare de bază, nu cuvinte cu adevărat rasiste sau în orice alt fel nejustificate.

„Interdicția generală se aplică membrilor asociației 24/7, și include toate formele de comunicare, private și profesionale, scrise și vorbite, online și offline. Pedeapsa ar putea ajunge la o amendă maximă de 15.000 de dolari și expulzarea din organizație“.

Departamentele de poliție din toată țara au deschis „investigații“ pentru a afla dacă vreunul dintre angajații lor a participat la protestul lui Trump din 6 ianuarie. Nu sunt deloc singurii care au făcut asta. Angajatorii au început să concedieze oameni care au participat doar la mitingul cu sute de mii, dintre care doar un procent minoritar a încălcat legea.

Studioul de înregistrări care lucra cu un muzician indie a încheiat relația de afaceri cu el deoarece a postat că a participat „pașnic“ la protestul lui Trump. Un articol din Wall Street Journal documentează concedierea unui avocat al unei companii de asigurări care postase pe Instagram că a participat „pașnic“.

Alte pedepse de acest fel pentru simplii participanți la mitingul Trump au fost raportate și condamnate pe Twitter.

Renumitul grup anti-Trump – The Lincoln Project lansează o campanie de presiuni pentru a obține mai multe astfel de destituiri, cu scopul de a elimina adversarii politici de stânga din toate aspectele vieții publice și private, în numele „Americii“. Îl avem astfel pe Steve Schmidt, un co-fondator al Proiectului Lincoln, care folosește Twitter pentru a face ceea ce știe el cel mai bine: organizează și stabilește țintele pentru săgețile otrăvite lansate de pe platformă.

Grupuri bine finanțate precum The Lincoln Project, Southern Poverty Law Center și alte campanii de presiune de stânga sunt hotărâte să câștige bani și statut prin distrugerea vieții oricui nu este de acord cu politica lor. Este o afacere excelentă.

Schmidt a postat tweet-uri ce descriu multe dintre acțiunile planificate de grupul său, un proiect terifiant al mentalității revoluției culturale ascendente în mijlocul stângii politice americane, care tocmai a preluat controlul asupra fiecărei ramuri a guvernului federal.

Această înfiorătoare sete de pedeapsă îi face deja pe utilizatorii Reddit să-și dezvăluie planurile de a transforma membrii familiei în FBI în ceea ce privește participarea la protestul din 6 ianuarie, indiferent dacă acești membri ai familiei au comis vreo infracțiune sau doar, ca marea majoritate a participanților, au mărșăluit pașnic pe străzile din DC.

O postare din 8 ianuarie pe blogul președintele Mozilla, Mitchell Baker, afirma că companiile tech trebuie să facă „mai mult“ decât să interzică accesul pe platforme unor oameni ca Trump, inclusiv „Să activeze în mod implicit instrumentele de amplificare a vocilor reale împotriva dezinformării“, precum cele utilizate de Twitter și Facebook pentru a interfera în alegerile din 2020.

Ați face bine să credeți că există discuții între companiile de carduri de credit, bănci și alte instituții financiare cu privire la pedepsirea organizațiilor pe care le consideră opuse opiniilor politice de stânga.

De exemplu, în decembrie, o companie de procesare a cardurilor de credit, al cărui nume nu a fost dezvăluit până în prezent, a refuzat să proceseze donații către American Family Association, deoarece este conservatoare din punct de vedere social. Anterior, marile bănci au efectueze tranzacții pentru producătorii legali de arme în urma presiunilor exercitate de activiștii de stânga.

Acesta este genul de putere pe care stânga o deține asupra tuturor instituțiilor care fac posibilă viața americanilor și au dovedit deja că nu se tem să folosească puterea respectivă împotriva anumitor dușmani ai stângii. Toate acestea constituie doar următorul pas după ani de campanii de utilizare a presiunii economice pentru a controla politicile publice.

Momentul hotărâtor a fost încercarea de instituire a Legii de restaurare a libertății religioase din 2015, din Indiana, care a fost transformată în preferințe juridice LGBT, deoarece marile corporații au decis să ignore alegătorii statului, iar guvernatorul de atunci – Mike Pence și republicanii de stat au renunțat la luptă.

Când o tactică de presiune funcționează, aceasta va fi folosită din nou. Exact așa s-a întâmplat în ultimii cinci ani, referindu-ne inclusiv la cele mai recente operațiuni de informare privind alegerile din 2020.

Cu toții am văzut că Big Tech și Big Media colaborau pentru a ascunde informațiile dăunătoare pentru stânga și pentru a amplifica informațiile și narațiunile dăunătoare pentru dreapta. Corporațiile dețin acum o putere supra-guvernamentală, fără legătură nici măcar cu pretenția de legitimitate constituțională, iar guvernul nostru pare complet neputincios să le oprească.

Toate acestea ne apropie de un sistem de credit social neguvernamental, precum cel folosit de China comunistă, care pedepsește economic și social oamenii pentru „gândire greșită“. Se pare că oligarhii mondiali au decis nu numai să colaboreze cu controlul totalitar al Chinei asupra societății sale, ci și să exporte acel control social către națiuni libere anterior, precum Statele Unite.

Luați în considerare sprijinul vocal al acestor companii pentru și în utilizarea muncitorilor chinezi în sistemul lor de producție, în antiteză cu ripostele nucleare la adresa lui Trump pentru enunțarea unor cuvinte care nu le plac.

Apoi, țineți cont că distribuie în continuare propaganda liderilor străini care au provocat instabilitate globală prin gestionarea greșită a COVID-19, mințind ulterior în această privință (China), finanțarea terorismului (Iran și Rusia) și îngrădirea a milioane de minorități în tabere de sclavi (China).

Aceste companii oferă ucigașilor în masă, ticăloșilor de nivel mondial și comercianților de sclavi o platformă, expulzându-i de pe aceeași platformă pe dușmanii lor supremi, a căror cea mai gravă infracțiune este de a rosti cuvinte răutăcioase, imprecise, false și stupide, fără a fi democrați. Bineînțeles că cenzorii guvernului chinez i-au susținut.

Aceasta este o lume pe care unul dintre cei mai importanți avangardiști de stânga, The New York Times și editorialistul Tom Friedman, o întâmpină cu brațele deschise. Îi reduce la tăcere pe toți acei disidenți enervanți care împiedică elaborarea politicilor iluminate, precum Green New Deal.

Dacă acest viitor strălucit necesită ignorarea a câteva milioane de uighuri înrobiți, ei bine, pentru a face omletă trebuie să spargi niște ouă, se știe. Orice pentru binele partidului.

Escaladarea controalelor totalitare asupra liberei exprimări și a vânătorii de vrăjitoare de săptămâna aceasta – Ești acum sau ai fost vreodată un susținător al lui Donald Trump? – este un lucru terifiant, și nu doar din cauza lipsei de apărare în fața controlului demonstrat al stângii asupra informațiilor și finanțării.

Dacă pot face acest lucru președintelui Statelor Unite, cui nu i le pot face aceste corporații?

Din moment ce președintele Trump a cerut de fapt insurgenților să se oprească și să „plece acasă în pace“ și a denunțat cu fermitate încălcarea legii în timp ce confirma că 99,9999999% din susținătorii săi sunt pașnici și respectă legea, dar aceste corporații au spus în schimb lumii că „incită la violență“ și încurajează „rebeliunea“, cum vom știi vreodată adevărul?

Citește și Trump cedează și se angajează să se concentreze asupra transferului liniștit al puterii

Dacă aleg să ne mintă, să mintă despre un partid politic, să mintă în legătură cu evenimentele pe care le folosesc pentru a impune restricții draconice asupra liberei exprimări și asupra societății și pentru a ne interzice să împărtășim vreodată informații care dovedesc sau doar sugerează pur și simplu că au mințit sau nu prezintă toate faptele, cum vom știi vreodată?

Oricât de mult ar dura, orice metode etice ar necesita, puterea lor trebuie frântă. Tu și cu mine putem începe prin a nu crede nimic din ceea ce spun. Apoi, trebuie să începem să ne asigurăm și să ne extindem capacitatea de a descoperi și a proclama adevărul, cât mai des și cât mai răsunător.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0