HomeActualități Americane

Mass-media se mișcă rapid, mușamalizând eșecul lui Biden în Afganistan

Mass-media se mișcă rapid, mușamalizând eșecul lui Biden în Afganistan

Oricât de fericiți și de ușurați ar trebui să fim toți că ne-am retras în sfârșit din Afganistan, aveți vreo îndoială că, dacă fostul președinte Donal

Oricât de fericiți și de ușurați ar trebui să fim toți că ne-am retras în sfârșit din Afganistan, aveți vreo îndoială că, dacă fostul președinte Donald Trump ar fi fost responsabil de groteasca retragere, fiecare prezentator de știri cu excepția celor de la Fox ar da din cap într-o indignare isterică? 

Trump nici măcar nu mai este președinte și totuși, aproape că exact asta se întâmplă, analizează Eddie Scarry într-un articol The Federalist.

Pe fondul haosului de luni, din Kabul, gazda emisiunii „Morning Joe“ de la MSNBC, Mika Brzezinski, a prezentat un reportaj privind „Rolul lui Trump în Afganistan“. Meditând la o realitate alternativă în care Trump ar fi încă președinte, ea a spus: „Într-un fel sau altul, lucrurile ar fi stat chiar mai rău“.

John Avlon de la CNN și-a convocat marți cel mai tare prezentator pentru a le atrage atenția telespectatorilor că un lucru mai important decât calamitatea în curs de desfășurare din Afganistan, unde guvernul „democrat“ pe care am încercat să-l instituim s-a prăbușit, sunt „procentele electorale“ pe care republicanii le-ar câștiga pe cheltuiala președintelui Joe Biden.

Avlon a declarat că republicanii încearcă să „mușamalizeze istoria“ comentând despre aeroportul din Kabul care nu face față miilor de afgani ce încearcă disperați să fugă după ce Biden a implementat retragerea trupelor fără să se asigure că acțiunea va decurge fără probleme.

Vedeți, oameni buni, problema nu e că strădaniile noastre timp de 20 de ani în Afganistan, cu un cost de 2 trilioane de dolari, tocmai s-a dus pe apa sâmbetei sub comanda lui Biden, sau că viețile diplomaților și aliaților americani erau și sunt încă în pericol. Baiul e că republicanii au remarcat lucrul acesta!

Chiar și mai hilari sunt unii din mass-media care-și pleacă înduioșați urechea la declarațiile Casei Albe, astfel încât asistenții lui Biden să poată arunca vina de pe unul pe altul sau să insiste că acesta a fost cel mai bun lucru pe care l-au putut face.

Hans Nichols de la Axios s-a grăbit să ofere protecția anonimatului oficialilor de la Casa Albă pentru un reportaj de marți, nu pentru ca aceștia să poată descrie cu sinceritate modul în care administrația ar fi putut preveni dezastrul din Afganistan, ci pentru a-i exonera de orice responsabilitate.

„Nu a existat un plan de evacuare a diplomaților noștri la aeroport“, a declarat pentru Nichols una dintre personalitățile anonime. „Nimic din toate acestea nu era preconizat, ca să zic așa.“ Apoi, persoana a repetat: „Când am preluat ștafeta, pe 20 ianuarie, am văzut că nu exista niciun plan.“

Citește și Nu, Biden nu poate da vina pe Trump pentru eșecul retragerii din Afganistan

Da, aceeași scuză fără sens utilizată de echipa lui Biden pentru inițierea lentă și dificilă a campaniei de vaccinare anti-COVID pe care administrația anterioară o aprobase. Vicepreședintele Kamala Harris s-a plâns că întârzierea se datora faptului că nu exista „niciun stoc“.

De ce ar fi existat un „stoc“ de vaccinuri, dacă acestea trebuiau distribuite de îndată ce deveneau disponibile? Biden a avut la dispoziție șapte luni în care să se pregătească pentru acest moment în Afganistan, un tărâm schimbător care nu a fost niciodată stabil de când am ajuns acolo, acum 20 de ani. Niciun plan preexistent nu ar fi contat și, în plus, el a încercat să anuleze și să modifice tot ce a făcut Trump – cu ce era această situație mai diferită?

Anne Gearan de la Washington Post a fost probabil cea mai ridicolă. Luni, în cadrul emisiunii „Morning Joe“ de la MSNBC, ea a devenit purtătoare de cuvânt a Casei Albe, declarând în numele lor că imaginile șocante ale aeroportului suprapopulat din Kabul nu erau „nici pe departe ceea ce această administrație ar fi vrut să vadă vreodată.“

Ea a adăugat că, oricât de „haotic“ arată totul, „nici președintele, nici Casa Albă și nici măcar Pentagonul nu poate face nimic în ceea ce privește respectivele costuri umanitare și personale devastatoare pe care le lasă în urmă.“

Nu ne putem imagina niciun scenariu în care un reporter să fi văzut ceva asemănător cu ce a făcut și a spus ultimul președinte: „Este îngrozitor, dar nu ar fi putut face nimic“.

Un oarecare om din Minneapolis a murit în arest, cu o cantitate letală de fentanil și metamfetamină în sistemul său, plus probleme grave de inimă – moarte pentru care un polițist a fost condamnat pentru crimă. Mass-media l-a învinovățit pe Trump pentru această poveste, o știre locală, în timp ce fiecare oraș important era incendiat.

În schimb, cei 20 de ani de sânge vărsat și bani cheltuiți în Afganistan se încheie cu imagini ale avioanelor militare americane de care se agață afgani disperați, dintre care probabil că mulți vor fi uciși în curând și concluzia este: „În fine, Biden nu ar fi putut face nimic.“

Ideea nu este să privim înapoi și să remarcăm încă o dată cât de îngrozitoare este mass-media. Ci să privim înainte și să ne amintim pentru cine lucrează.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0