Când congregația Bisericii Catolice Sf. Iosif din Miami Beach s-a adunat duminică, nouă dintre familiile sale lipseau. Doisprezece familii aparținâ
Când congregația Bisericii Catolice Sf. Iosif din Miami Beach s-a adunat duminică, nouă dintre familiile sale lipseau.
Doisprezece familii aparținând acelei congregații din Florida locuiesc în Champlain Towers South, blocul de 12 etaje din Surfside care, în mod tragic, s-a prăbușit brusc săptămâna trecută, dar doar trei dintre ele sunt prezente. Doar trei dintre aceste familii s-au unit cu restul bisericii, rugându-se și sperând la întoarcerea celorlalte nouă, informează Kylee Zempel într-un articol The Federalist.
Aceste familii sunt doar câteva dintre multele care nu au fost deocamdată găsite în urma prăbușirii letale. S-a confirmat decesul a 11 persoane până acum, nu se cunoaște situația pentru mai mult de 150 de persoane: o imigrantă filipineză pensionară, un văduv evreu care-și pierduse ambii părinți datorită COVID-19, o catolică devotată din Cuba, un chirurg plastician renumit, tatăl unei fete de 12 ani. Prieteni, familie și vecini. Oameni care nu și-au imaginat niciodată pericolul ce avea să se abată asupra lor.
Așa au loc tragediile: pe neașteptate. Este întotdeauna posibil, uneori iminent, și asta ne poate conduce la o anxietate paralizantă sau la un hedonism neîngrădit. Pândește din spatele normalității și planează asupra plăcerii.
„Cum poate Dumnezeu să permită ca oamenilor buni să li se întâmple lucruri rele?“ Este o întrebare pe care ne-am pus-o cu toții. Ateii se agață de ea ca să dovedească că nu există Dumnezeu, și stăruie în mintea creștinului atunci când tragedia ipotetică devine prea reală, amenințând uneori să-i anuleze credința. S-a scris mult referitor la întrebarea dacă poate exista Dumnezeu pe fondul așa-numitei „probleme a răului“, dar indiferent de răspunsul oferit, constanta răului și a tragediei rămâne.
Creștinii, care reacționează adesea la tragedie un pic diferit față de lume, nu sunt mai imuni la calamitate și tristețe decât vecinii lor necredincioși. Câteodată pare că este adevărat exact contrariul, cel neprihănit suferă, în timp ce cei răi prosperă: un bărbat își acceptă soarta paraliziei după accident, în timp ce altul tocmai a comis al doilea DUI (conducerea unui vehicul sub influența alcoolului), iar o pereche de părinți credincioși își deplâng an de an infertilitatea în același timp în care o tânără nesăbuită pășește într-o clinică Planned Parenthood pentru a scăpa de copilul ei nenăscut.
Integritatea nu garantează sănătate, bogăție și fericire și este foarte ușor să pierzi din vedere lumina când ești în întuneric – întunericul unei pandemii, al tiraniei, al cancerului, al singurătății și al confuziei. Moartea și tragedia lovesc pe toată lumea, indiferent că sunt pregătiți sau nu.
Citește și Trei pași biblici pentru a confrunta un viitor incert
„Este la fel pentru toți“, spune predicatorul despre tragedia morții din Eclesiastul, „Pe toţi îi aşteaptă o singură soartă: pe cel drept ca şi pe cel nedrept, pe cel bun ca şi pe cel rău, pe cel curat ca şi pe cel necurat, pe cel ce aduce jertfe ca şi pe cel ce nu aduce jertfe…Acesta este cel mai mare rău care se face sub soare, şi anume că toţi au aceeaşi soartă.“
Când apare „acest eveniment“ al morții, trebuie să reflectăm la nevoia umană profundă de biserică. Pe fondul bruștei prăbușiri a unui bloc, ce devastează o comunitate și zguduie țara, una dintre cele mai frumoase scene este un grup de credincioși care se adună laolaltă pentru a se închina Dumnezeului ce oferă și ia înapoi, și pentru a se ruga pentru membrii lor dispăruți.
Există o mărturie mai puternică pentru cei zbuciumați de „problema răului“ decât să vadă o congregație care rămâne unită în mijlocul unei tragedii de neînțeles, continuând să-L laude pe Dumnezeul vieții chiar și atunci când Acesta permite moartea? În loc să-l învinovățească pe Dumnezeu pentru pierderea membrilor lor, ei cer cu credință să-i aducă acasă.
Familia și prietenii sunt un dar, dar pe măsură ce viața trece, se duc și ei. Nu avem nicio certitudine că atunci când vor veni necazurile, vom putea să ne sprijinim pe rudele noastre. Gândiți-vă la văduvul din Champlain Towers South, care și-a pierdut ambii părinți datorită unui virus care a apărut brusc – soția, tatăl, mama și apoi el însuși, toți au dispărut.
Însă Biserica rămâne. Comunitățile de credincioși nu numai că oferă confort și servicii de caritate – după prăbușirea clădirii din Miami, de exemplu, evreii ortodocși care alcătuiesc un serviciu medical voluntar au asistat alte servicii de ajutor de urgență, ocupându-se de pacienți și familiilor lor, iar o comunitate catolică latino a ținut un priveghi pentru familiile victimelor – dar, lucrul cel mai important, bisericile locale reprezintă familii spirituale statornice.
Pentru fiecare bătrân care se stinge din biserică, strigătul unui nou-născut semnalează o viață nouă. Și, deși membrii apar și dispar, biserica Noului Testament pe care Dumnezeu a întemeiat-o nu va muri niciodată, nici măcar atunci când familia și prietenii se duc.
„Pe această piatră îmi voi construi biserica“, a declarat Isus, așa cum este consemnat în Evanghelia după Matei, „iar porțile iadului nu o vor birui.“ Amin!
Christos este singura noastră speranță, și în viață și în moarte. Până când se va întoarce triumfător pentru a șterge toate durerile pământești, ne adunăm împreună cu alții din poporul Său, pentru a ne reaminti reciproc acel adevăr glorios și pentru a-L lăuda împreună.
Cu ochii ridicați spre cer, cele trei familii care au scăpat veghează și se roagă pentru întoarcerea celorlalte nouă. Doamne, ai milă.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS