Misiunea de a răspândi fericirea

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze,
şi cînd va îmbătrîni, nu se va abate de la ea.”
Proverbe 22:6

La intrarea în orașul Hamilton, Bermuda, la o intersecție cu trei drumuri, pe un petec de iarbă de câțiva metri stă Johnny Barnes câte 6 ore pe zi, în fiecare zi, pentru a le face cu mâna trecătorilor, le urează o zi bună și le spune „te iubesc!”

În vârstă de 88 de ani, Johnny și-a luat misiunea de a fi un instigator al fericirii și al iubirii de acum 28 de ani. De atunci nu a lipsit nicio zi, relatează publicația Huffington Post.

Johnny și-a câștigat numele de „Domnul Fericit” după ce a rămas blocat la intersecția de intrare în orașul Hamilton. În loc să se enerveze și să comenteze pe treaba asta el a văzut situația ca pe o oportunitate de a-i însenina și pe ceilalți „colegi de suferință”, făcându-le cu mâna și urându-le o zi frumoasă. 28 de ani mai târziu rutina sa nu s-a schimbat.

„Salut oamenii și le spun că viața e frumoasă. Indiferent ce se întâmplă în viață, e întotdeauna bine să fii în viață. Bucură-te de soare, de flori, de păsări, ele sunt fericite. Bunul Dumnezeu și cu mine doar încercăm să aducem fericire oamenilor”, spune Jonny într-un documentar de scurt metraj realizat de regizorul Matt Morris.

„Johnny te inspiră nu doar datorită atitudinii sale altruiste, dar mai ales datorită dedicării sale formidabile de a aduce fericire în viețile celor din jur printr-un mecanism care pentru mulți ar părea un ritual ciudat, dar care înseamnă mult pentru cei care trec pe lângă el”, a declarat Morris pentru Huffington Post.

O mulțime de oameni nu au înțeles de ce face Johnny asta. „De ce s-ar duce cineva cu noaptea în cap, pe ploaie, pe furtună, el e acolo cu o umbrelă sau o pelerină și mulți oameni nu înțeleg de unde vine asta. El face asta din dragoste frățească, în fiecare zi, pentru oricine care trece pe lângă el”, spune un martor în documentar. Dar mai mult decât atât, după propriile lui cuvinte, Johnny se consideră „doar un instrument în mâna lui Dumnezeu, pentru a fi folosit în orice scop vrea El”.

„Era o dimineață când trebuia să vin în oraș și nu era o dimineață fericită. L-am văzut de la distanță pe Johnny Barnes și mă decisesem să nu mă uit la el pentru că vroiam să țin de momentul nefericit, dar până la urmă m-am uitat și m-a forțat să zâmbesc și să îmi aduc aminte că aveam o alegere pentru ziua aceea: să zâmbesc și să fiu fericită, sau să car după mine mânia. De asta îmi aduce el aminte în fiecare zi, că putem să alegem cum să ne începem ziua”, declară în film o altă persoană.

Trecând 28 de ani de când Johnny face asta, locuitorii din Hamilton îl cunosc foarte bine și îl apreciază. Știu la ce oră trebuie să fie acolo și la ce oră pleacă, iar „când nu e acolo se creează panică”. Oamenii țin la el și își fac griji pentru el dacă nu îl văd mereu la locul lui din intersecție.

Impacul gesturilor lui Johnny este atât de puternic asupra celor din jur încât „toți și-ar dori ca el să fie acolo pentru totdeauna” și având în vedere vârsta înaintată pe care o are, un sculptor local i-a făcut o statuie, care va fi amplasată în intersecție, pentru comemorarea lui. Oamenii speră că și amintirea lui le va influența în continuare viețile și îi va face să fie puțin mai mult ca el, să zâmbească mai mult, să fie mai calzi și mai umani față de cei din jur.

Dacă gestul unui simplu om dispus să instige o bună dispoziție, un zâmbet sau un sentiment de bucurie poate să stârnească o reacție a unui sculptor și dorința de a-l imortaliza pe Johny, cu cât mai mult noi creștinii ar trebui să-L imortalizăm pe Hristos și Dragostea Lui necondiționată – prin traiul nostru, dragostea noastră, vorba noastră și fapta noastră.

Povestiri creștine pentru copii