Nicolae Filipescu, primarul care a modernizat Bucureștiul

Reputat politician român, Nicolae Filipescu (1862 – 1916) a fost ales primar al Bucureștiului la 9 februarie 1893. Filipescu a fost cel în timpul căruia, pe străzile Bucureștiului, a circulat pentru prima dată un tramvai electric. Simbol al modernității, tramvaiul circula pe „Marele Bulevard” din 9 decembrie 1894.

Născut în 5 decembrie 1862 în Capitală, Filipescu provenea din uniunea a două familii boierești proeminente: fiul lui Grigore Filipescu și al Anastasiei Rosetti. Creșterea sa i-a oferit atât privilegiu, cât și un profund simț al datoriei față de țară.

A urmat școala primară în Capitală după care a făcut liceul la Geneva și facultatea de Drept la Paris. Reîntors în țară, la doar 30 de ani, Filipescu pune bazele ziarului Epoca, la care au colaborat, printre alții, I. L. Caragiale, Alexandru Vlahuță, Titu Maiorescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea și începe să activeze pe plan politic și se alătură tinerilor conservatori grupați în jurul ziarului. Publicația i-a oferit posibilitatea de a-și exprima ideile politice, de a mobiliza susținători și de a-și construi o reputație de gânditor îndrăzneț și necompromis.

În 1885, devine pentru prima dată deputat în circumscripția Brăila. În anul 1893, este ales primar al Bucureștiului, funcție pe care o deține aproape doi ani, până în 1895, când devine primar al Brăilei.

În 1887, a intrat oficial în politică ca membru al Partidului Conservator. România se afla atunci într-o perioadă de tensiune politică. Guvernul liberal, condus de Ion C. Brătianu, era implicat în scandaluri financiare legate de contractele militare și de legăturile dintre furnizori și ofițerii de rang înalt. Aceste controverse, împreună cu eșecurile remanierilor de cabinet și influența crescândă a „Opoziției Unite”, care includea personalități precum Take Ionescu, Alexandru Marghiloman și Alexandru Știrbei, creau un context propice pentru schimbare politică. Temperamentul vulcanic și determinarea neobosită a lui Filipescu i-au permis să profite de moment. El a devenit rapid cunoscut nu doar pentru elocvență și pricepere politică, ci și pentru disponibilitatea de a investi resurse proprii în cauza Partidului Conservator cheltuind sume considerabile pentru activități politice, spre nemulțumirea mamei sale.

Stilul agresiv al lui Filipescu îl aducea frecvent în conflict cu autoritățile. După demisia guvernului Brătianu, natura sa directă și reputația de agitator politic l-au condus la închisoarea Văcărești.

Cu toate acestea, a fost eliberat în ziua în care noul guvern a preluat puterea. Experiența de detenție nu l-a descurajat; dimpotrivă, a întărit și mai mult determinarea sa de a domina scena politică.

În 1899, conservatorii revin la putere și Filipescu este reales deputat. Atunci când consiliul liberal al capitalei este dizolvat, el a fost numit președinte al Comisiei interimare. În 1898, îl ucide în duel pe ziaristul G. Em. Lahovari, redactor al ziarului liberal „L’independance Roumaine” cu care avusese o dispută violentă. În timpul duelului, Filipescu a lovit pieptul lui Lahovary, ucigându-l pe loc. A fost condamnat la șase luni de închisoare, revenind astfel la Văcărești.

Mandatul său de primar al Bucureştiului (timp de doi ani și șapte luni) a fost marcat de ample modernizări care au transformat orașul și au pus bazele dezvoltării sale secolului XX. El a contractat antreprenori pentru captarea apei subterane de la Chiajna, Bragadiru și Ulmi și pentru repararea sistemelor de filtrare de la Arcuda. Rețelele de canalizare au fost extinse, îmbunătățind igiena orașului. Pentru finanțarea acestor proiecte, Filipescu a încheiat un împrumut de 30 de milioane de lei cu un consorțiu de bănci germane în martie 1895. 74 de străzi au fost pavate cu piatră cubică, Bulevardul Colțea a fost inaugurat de la Strada Lipscani până la Piața Victoriei și Bulevardul Regina Maria, iar infrastructura publică a fost completată cu opt școli noi, Gara Obor, Observatorul Astronomic al Academiei Române și Hala Traian. Câmpia Filaretului a fost transformată în parc, iar tramvaiul electric a fost introdus pe Marele Bulevard. De asemenea, rețeaua de iluminat cu gaz și electricitate a fost extinsă pe o lungime de 60 km în jurul Pieței Teatrului Național. Una dintre cele mai durabile contribuții ale sale a fost realizarea planului cadastral al Bucureștiului, care a pus bazele pentru arterele moderne ale Capitalei. Filipescu a sprijinit și cultura, acordând o subvenție istoricului Ionescu Gion pentru lucrarea sa despre istoria Bucureștiului, recompensată ulterior de Academia Română.

Între 7 iulie 1900 și 14 februarie 1901 a fost pentru prima dată ministru al Domeniilor și Agriculturii în guvernul P.P. Carp, apoi ministru de Război între 29 decembrie 1910 și 28 martie 1912 și de Domenii între 14 octombrie 1912 și 5 aprilie 1913. În 1914, fondează Acțiunea Națională, aripă antantofilă a Partidului Conservator, cu oameni proveniți din mai multe partide. În anul 1916, Acțiunea Națională condusă de Filipescu, a fuzionat cu P.C.D.

Nicolae Filipescu s-a afirmat de-a lungul carierei sale politice și ca un aprig contestatar al Băncii Naționale, al nelegiuirilor care, în opinia sa, aveau loc la această deosebit de importantă și prestigioasă instituție a statului român modern. Acesta dorea cu orice preț exproprierea Băncii Naționale, adică desființarea contractului dintre stat și Banca Națională, el propunea să creeze o casă centrală de unde să se împrumute micile bănci, iar casei centrale a Băncii Naționale să i se împrumute fără dobândă 30 000 000 lei, negustorii și micii industriași și meseriașii reușind să plătească dobânzi de 6% și nu de 12%, 15% sau 18% cum plăteau la vremea respectivă.

Cea mai importantă perioadă din viața lui Nicolae Filipescu a fost izbucnirea Primului Război Mondial și intrarea României, perioadă în care acesta a desfășurat o amplă activitate pentru realizarea „idealului național”. Numeroasele sale acțiuni aveau drept țintă convingerea guvernului Ion I.C. Brătianu de faptul că România trebuia să intre în război de partea Antantei, pentru unirea tuturor teritoriilor locuite de români. După numeroase acțiuni și discursuri mobilizatoare în multe dintre orașele Vechiului Regat și chiar o vizită la curtea țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, pentru a negocia intrarea României în război de partea Antantei, acesta își vede munca răsplătită de decizia ce a fost luată în Consiliul de Coroană de la Cotroceni din ziua de 14 august 1916 la care a fost prezent, și care a hotărât intrarea României în război.

Tragic, Nicolae Filipescu a murit pe 30 septembrie 1916, fără să apuce să vadă realizarea României Mari sau încoronarea Regelui la Alba Iulia. Viața lui Nicolae Filipescu a fost o demonstrație de energie, curaj și patriotism neabătut. Filipescu rămâne un simbol al României aflate în tranziție, un lider a cărui viziune a contribuit la conturarea capitalei și a națiunii, chiar dacă nu a trăit să vadă unirea pe care și-a dorit-o cu ardoare.

Dorin Nădrău
Tribuna.US

Accesați aici arhiva tuturor articolelor din ROMÂNIA NEVĂZUTĂ