Norvegia, înfrântă (și) la Cannes. Fjord. Lecția pentru Hässleholm, Suedia

Drama familiei Bodnariu a făcut înconjurul lumii la finalul anului 2015, avându-l antagonist pe Barnevernet, controversatul sistem norvegian de protecție a copilului. Unsprezece ani mai târziu, la Cannes, filmul Fjord al cineastului român Cristian Mungiu, inspirat din cazul Bodnariu, pune din nou reflectorul pe abuzurile Norvegiei. Dar și pe acțiunile abuzive ale Jugendamt împotriva familiei Furdui, caz arhivat recent în Germania.

Dincolo de aceste paralele, obiectivul se îndreaptă acum spre Suedia și focalizează direct pe instituția Socialförvaltningen Hässleholm și pe abuzurile acesteia împotriva familiei Samson – o replică izbitoare a scenariului norvegian.

Domnul Cristian Mungiu a câştigat Palme d’Or pentru cel mai bun film la Festivalul de Film de la Cannes cu complexa dramă Fjord, în care joacă Sebastian Stan şi Renate Reinsve. Astfel, scenaristul şi regizorul român devine al zecelea cineast care câştigă râvnita distincţie de două ori — la 19 ani după prima sa victorie, obţinută cu  filmul 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile.

La Cannes s-a făcut dreptate, încă o dată, familiei Bodnariu, dar și sutelor de mii de români — și nu numai — care au protestat împotriva Norvegiei și în sprijinul familiei: de la Auckland și Sydney, la București, Cluj, Timișoara, Oradea, Suceava și alte zeci de orașe din România, până la Oslo, Viena, Bruxelles, Londra, Dublin, Washington D.C., Atlanta, San Francisco, Chicago și Hawaii.

Conservatorii, creștinii români – creștinii conservatori, în general –  sunt supuși constant abuzurilor unor sisteme statale care se proclamă incluzive, dar care schimonosesc până și regulile și definițiile create de propriile lor structuri: incluziune, corectitudine politică, extremă dreaptă, transfobie, hate speech, LGBTQ+ etc. Numai despre Marea Britanie s-ar putea realiza, de pildă, o întreagă serie Netflix.

Filmul Fjord pune în scenă o poveste inspirată din cazul familiei Bodnariu: un cuplu româno-norvegian care trăiește în interiorul legilor și al societății norvegiene, crescându-și copiii într-o educație conservatoare — o educație întemeiată pe valori și principii care au stat la baza societății moderne de care ne bucurăm astăzi. Totul până în momentul în care statul, prin aparatul său opresiv, Barnevernet, a intervenit brutal și a smuls cei cinci copii din sânul familiei, cel mai mic având doar două luni.

Motivul oficial? Pedepse fizice — acuzații nefondate, nedovedite penal și medical. Motivul real? Convingerile religioase ale familiei, educația conservatoare. „Incluziune cu asterisc”, a subtitrat Norvegia.

Filmul Fjord nu a fost încă prezentat publicului larg, însă reacțiile juriului, completate de opiniile criticilor și a unor publicații mainstream, precum The New York Times și Vogue, conturează din nou o imagine de eșec pentru Norvegia și evidențiază absența unui common ground în astfel de societăți. În același tipar se încadrează și cazul Samson, din Suedia.

Însuși cineastul român alege să pună sub semnul întrebării valorile progresiste și modul în care o societate modernă îi tratează pe cei cu sisteme de valori diferite:

„Am discutat cu jurnaliști, cu ONG-uri, am citit despre alte de cazuri, am fost în Norvegia, am cerut să particip la procese […] și am realizat că există un tipar de astfel de cazuri. … Legislația în Norvegia a început să se schimbe între momentul în care eu am început să investighez povestea și momentul în care am început filmările. Până și ei au observat că ceva nu funcționa foarte bine și au schimbat legislația.

[Filmul] Fjord este despre o explorare a limitelor intimității și libertății tale și a ceea ce se întâmplă atunci când valorile tale personale nu se potrivesc cu valorile societății în care dorești să trăiești în această lume globalizată. Precum și despre ce drepturi ai asupra propriilor copii și unde se opresc aceste drepturi și unde intervine societatea. Ne așteptăm întotdeauna ca o societate foarte modernă și progresistă să-și apere minoritățile”.

Într-un dialog cu o jurnalistă din Polonia, cineastul român a revenit asupra tiparului Barnevernetului de a separa abuziv copiii de familiile lor, invocând în acest sens exemplul Poloniei:

„ … după cum știi, au exista multe cazuri care au implicat și cetățeni polonezi. Chiar a existat și un conflict diplomatic între Norvegia și Polonia, pentru că ambasadorul polonez a plecat cu un copil în portbagajul mașinii sale.

Acest lucru se întâmplă pentru că este foarte dificil când valorile sunt atât de diferite între societatea din care provii și societatea în care te afli. Ideea este că oamenii iau ca ceva sigur libertatea că îți poți urma propriile valori chiar dacă pleci în străinătate și trăiești în mijlocul unei societăți diferite. Dar situația nu este atât de simplă.

Este periculos să fii diferit în astfel de țări? Ei bine, îți complică viața. Este mai bine să fi o oaie albă, drăguță într-o mulțime de oi și nimeni nu te va observa. Dar dacă se întâmplă să ai o pată neagră, trebuie să fii puternic. Și acest lucru se întâmplă în toate societățile cu oameni care au opinii diferite, trebuie să fie mai puternici, pentru că vor fi observați și cred în cazul unor astfel de familii realizezi cât de lipsit de putere ești, pentru că, bineînțeles, societatea este mai puternică decât tine, nu ești în țara ta, și cred că vor face tot ce pot”.

Într-un alt interviu, acordat de data aceasta RFI, jurnalistul Vasile Damian îl întreabă pe Cristian Mungiu despre motivația care a stat la baza realizării filmului:

„Am citit critici foarte elogioase la adresa filmului. Am găsit însă și una destul de dură, în Les Inrockuptibles, care te acuză că ai făcut un film reacționar”.

„Cristian Mungiu: E dreptul lor să considere chestia asta și îți dai seama că mi-am asumat un risc. Până la urmă e un statement ceea ce încerc să fac eu aici, și anume încerc să afirm că avem încă libertatea să punem la îndoială niște valori care astăzi sunt atât de impuse în societatea noastră, încât și să exprimi dubii despre ele devine complet politically incorrect. Eu nu cred că în artă, în cinema, trebuie să avem lucruri despre care n-avem voie să vorbim și îmi asum acest risc de a fi considerat un apărător al drepturilor tradiționale. Nu e deloc cazul dacă vezi filmul, dar știu că există acest risc și știu că într-o țară cum e cea din care venim noi, filmul va putea fi interpretat ideologic de fiecare dintre părți, cum se întâmplă întotdeauna. Numai că asta e ceva ce noi nu putem să împiedicăm această manipulare ideologică și această întoarcere a adevărului pe toate părțile, încât să servească electoral și propagandistic. E ceva cu care nu putem să ne luptăm. Important este ca în acei cetățeni în care mai există un spirit critic, filmul să declanșeze un fel de proces interior în care să își pună problema care e poziția lor și cum să facem să nu ne pierdem această libertate de a avea opinii și de a le exprima?”

Domnul Mungiu are perfectă dreptate, iar faptul că exprimă atât de clar dreptul natural de a avea opinii diferite și de a critica lucruri, mai ales atunci când acestea îți sunt impuse, este încurajator.

Și, bineînțeles, acest film va fi exploatat ideologic și propagandistic, dar finalul fericit al cazului Bodnariu – reîntregirea familiei –  și mișcarea globală din spatele lui demonstrează că ei au avut întotdeauna dreptate: Norvegia a fost înfrântă, iar abuzurile ei condamnate la nivel global. În ultimii 10 ani, Norvegia a pierdut 21 de cazuri la CEDO din cauza abuzurilor repetate ale Barnevernet.

Reacții internaționale

Reuters preia reacția președintelui juriului, Park Chan-wook, care a vorbit despre profunzimea artistică a filmului și despre mesajul său de toleranță. Din această perspectivă, Fjord este privit ca un film despre dificultatea, în plan concret, a coexistenței unor sisteme de valori foarte diferite.

Park Chan-wook a lăudat filmul pentru contribuția sa la o mai bună înțelegere a punctelor de vedere diferite, „într-un mod artistic magnific”, informează Reuters.

Associated Press: polarizare politică și „fundamentalism de stânga”

Associated Press descrie Fjord drept o dramă despre polarizare politică. AP subliniază că filmul pornește de la conflictul dintre o familie de români evanghelici și serviciile de protecție a copilului din Norvegia.

Agenția notează și că filmul atinge tema „fundamentalismului de stânga”, formulare care arată una dintre direcțiile cele mai sensibile ale dezbaterii deschise de Mungiu: cum poate o societate progresistă să devină, la rândul ei, rigidă sau intolerantă față de cei care nu îi împărtășesc codurile culturale.

France 24: „Puţini critici pariaseră pe el. Şi totuşi, Mungiu a câştigat la Palme d’or cu un film despre chestiunea sensibilă a religiei. Construcţia peliculei este magistrală. Ea pune faţă în faţă libertatea religioasă practicată de o manieră rigoristă şi protecţia copilului exersată de un stat lipsit de umanitate. Fjord schiţează portretul unei societăţi progresiste care alunecă spre autoritarism”.

Le Monde: contradicțiile societăților care se declară tolerante

Publicația franceză interpretează filmul mai ales în cheia contradicțiilor interne ale societăților occidentale. Le Monde descrie Fjord ca pe un film despre fracturile și tensiunile societăților care se prezintă drept tolerante și deschise.

Publicația franceză vorbește despre parcursul „kafkian” al unei familii române într-un mic oraș norvegian, sugerând că miza filmului nu este doar conflictul dintre Est și Vest, ci și felul în care instituțiile pot transforma diferențele culturale în cazuri-limită.

Variety consideră filmul lui Mungiu drept o continuare a preocupării sale pentru personaje prinse în mecanisme sociale rigide, în care deciziile private ajung să fie judecate, reglementate sau zdrobite de instituții.

The New York Times: „De la tribună, trecând cu ușurință de la engleză la franceză, Mungiu a afirmat că, în opinia sa, este important ca cinematografia să abordeze teme „relevante”, subliniind că societatea actuală „este fragmentată, divizată și radicalizată”. În „Fjord”, odată ce serviciile de protecție a copilului deschid o anchetă, o aparentă problemă de familie ajunge pe prima pagină a ziarelor și, la rândul său, se transformă într-un război prin proxy între conservatorismul religios și liberalismul social”.

Din nefericire, drama familiei Bodnariu este repusă în scenă, de peste trei ani, de Socialförvaltningen Hässleholm împotriva familiei Samson din Suedia, ale cărei fete – Sara și Tiana – sunt despărțite abuziv de părinți și una de cealaltă și aruncate de oficialii din Hässleholm în lumea murdară și violentă a sistemului de protecție a copilului din Suedia.

Ce sistem de protecție a copilului  –  care e obligat să urmărească interesul superior al acestuia – internează copiii cu forța la psihiatrie pentru simplul fapt că vor să se întoarcă la părinții lor?

La această întrebare ar trebui să răspundă doamna Lena Nilsson, Președinta Comisiei Sociale din Hässleholm, membră a Partidului Social-Democrat (S) din Suedia, și alți zeci de consilieri și oficiali din municipalitatea Hässleholm.

Asta până nu ajung, ca în cazul Norvegiei, subiectul unui film de rezonanță internațională.

Redacția

Photo: AI / Tribuna.US