HomeIdeologia de gen

Nu există nicio modalitate de a „remedia“ Legea Egalității. Republicanii trebuie să aleagă între politicile de identitate și egalitate în fața legii

Nu există nicio modalitate de a „remedia“ Legea Egalității. Republicanii trebuie să aleagă între politicile de identitate și egalitate în fața legii

Pe 15 mai, Fox News a relatat că trei senatori republicani ar dori să scrie amendamente la Legea Egalității, care ar putea să le ofere acoperirea poli

Pe 15 mai, Fox News a relatat că trei senatori republicani ar dori să scrie amendamente la Legea Egalității, care ar putea să le ofere acoperirea politică necesară pentru a vota proiectul de lege ce va incrimina libertatea de exprimare și creștinismul în Statele Unite, analizează Joy Pullman pentru TheFederalist.    

„Reprezentanți ai birourilor senatorilor Thom Tillis, R-N.C .; Rob Portman, R-Ohio și Susan Collins, R-Maine, s-au întâlnit cu mai multe grupări, printre care U.S. Conference of Catholic Bishops (USCCB), Concerned Women for America, the Family Research Council și American Principles Project, au afirmat surse.“

Președintele FRC, Tony Perkins, spune că pentru grupul său scopul întâlnirii nu a fost deloc acesta. Grupările religioase ortodoxe nu vor să apară ca și cum ar susține un „compromis“ în privința unui proiect de lege ce avantajează din punct de vedere legal persoanele LGBT în a-i face pe creștini cetățeni americani de rang inferior și a pedepsi libera exprimare, ambele drepturi fiind protejate constituțional.

Scopul acestor discuții, susțin sursele Fox, este, în esență, adoptarea unei legi federale care să asigure preferințele legale pentru persoanele LGBT, și în același timp să croiască excepții pentru grupările religioase. Legea egalității și concurentul său mai slab, Fairness For All Act, ambele ar consacra permanent ca lege federală ordinele executive ale președintelui Biden care aplică ideologia transgederismului și de anulare a genului la tot ceea ce atinge guvernul federal. În prezent, asta include deja cea mai mare parte a societății.

Scopul acestei manevre este evident: să-i păcălească pe credincioșii americani care votează în mare parte cu republicanii să continue să facă acest lucru, în timp ce republicanii le subminează în mod activ interesele și Constituția.

Citește și „Binecuvântările libertății“: Cum atacă „Legea Egalității“ creștinii, libertatea, societatea, genul și pe tine

A pretinde că în situația aceasta este posibil un „compromis“, e vânare de vânt, din mai multe motive. În esență, este o prostie, pentru că nu este posibil să sprijini atât Constituția SUA, cât și regimul politicilor de identitate. Cele două sunt fundamental ireconciliabile, așa cum explică Christopher Caldwell în detaliu în cartea sa The Age of Entitlement. Singurul lucru în privința căruia se face o alegere este cărui stăpân vor fi obligați americanii să-i slujească: libertății ordonate sau haosului sexual.

Persoanele cu spirit libertarian – sau cei care folosesc argumente ce par libertariene pentru a masca colaborarea republicanilor cu democrații la distrugerea Constituției – au proclamat întotdeauna că nu le pasă ce fac oamenii în viața lor privată. Afirmația a fost tot timpul o eroare logică și această discuție o dovedește.

Procentual, niciunul dintre demersurile juridice moderne LGBT nu a avut ca scop, în esență, protejarea a ceea ce o mică minoritate de oameni fac în privat. În primul rând, drepturile naturale nu încetează să fie aplicabile din punct de vedere legal, odată ce se pătrunde pe un domeniu privat. Dreptul natural la viață al unei persoane, de exemplu, este protejat în mod just și în intimitatea casei sale.

În altă ordine de idei, niciunul dintre demersurile politice LGBT nu avea de-a face cu chestiuni private. Erau legate de chestiuni publice, de exemplu dacă statul acordă certificate de căsătorie sau va repartiza copii într-un anumit tip de cămin, sau dacă va permite oamenilor să obțină copii pe care nu îi pot naște în mod normal din propriile lor corpuri.

Statistic vorbind, nimeni nu dorește ca homosexualii să fie forțați să moară singuri, fără familiile lor, sau să li se refuze asigurarea de sănătate sau un loc unde să doarmă noaptea. Există soluții legale pentru toate aceste lucruri, care nu implică distrugerea sporturilor feminine și ducerea în faliment a bisericilor creștine prin procese intentate de maniaci anti-religioși.

Nimeni nu este de acord cu măsuri extreme, ca de exemplu să năvălească poliția noaptea în casele bărbaților homosexuali, în timp ce aceștia dorm liniștiți. Așa ceva nu li s-a întâmplat nici măcar homosexualilor renumiți, din vremurile victoriene „represive“ ale lui Oscar Wilde, care a fost de fapt urmărit penal deoarece apetitul său sexual a început să se îndrepte asupra copiilor. El a trăit într-o epocă de regim creștin și i s-a permis să ademenească și să molesteze minorii fără a suporta consecințe majore.

Iar o formă de renaștere a moralității victoriene nu este nici pe departe iminentă. Oricine crede altceva, trăiește în Upside Down. Așadar, toată această isterie „Handmaids Tale“ despre ura „dreptei religioase“ față de homosexuali este, sincer, o defăimare de proporții, concepută pentru a instiga la ură.

Citește și Cum va legaliza Legea Egalității fanatismul anti-religios

Da, există oameni nepoliticoși și insensibili în fiecare grup, dar, per ansamblu, creștinii îi iubesc pe homosexuali și transgenderi la fel ca pe oricare alți păcătoși de pe planetă, cum e fiecare persoană vie, inclusiv noi înșine. E parte din religia noastră să facem asta, da?

Nu bunătatea și bunăvoința sunt problema aici, problema este legalizarea discriminării, menită să pună capăt drepturilor protejate constituțional ale americanilor de a se asocia, vorbi și închina liber. Se pune problema sub care dintre cele două regimuri sexuale ireconciliabile vor trăi americanii și care este cel mai potrivit pentru noi toți. Cu cât putem fi distrași mai tare în certuri despre un pretins fanatism și răutate, cu atât ne concentrăm mai puțin asupra acestei întrebări de maximă importanță. Pentru unii, acesta este scopul și merită să ne întrebăm de ce.

Mai mult, dacă vreuna dintre părțile implicate în această dispută a invadat viața privată, partea de activism LGBT a fost cea care a făcut-o. Activiștii LGBT folosesc în mod agresiv puterea statului pentru a invada intimitatea celorlalți, de exemplu introducând forțat bărbați în vestiarele pentru femei și în echipele sportive feminine, obligând oamenii să coacă prăjituri și să exprime mesaje prin artă florală și afectând capacitatea lor de angajare pentru că nu sunt de acord cu teologia lor.

Singurul lucru pe care creștinii îl cer reprezentanților LGBT este exact ceea ce ei pretind că vor de la noi: să ni se permită să trăim liber, în conformitate cu convingerile noastre. Se pare că asta este prea mult pentru cei ce folosesc tematica LGBT pentru a-și atinge obiective mai înalte, acelea de a elimina protecțiile oferite de Constituție americanilor.

Consacrarea preferințelor legale privind masturbarea homosexuală, grupuri rasiale selectate politic, sexul biologic și restul tocanei mizerabile ale politicii de identitate creează un conflict direct și de nerezolvat cu promisiunea Constituției Americane de auto-guvernare reprezentativă, cu singurul scop legitim de a garanta drepturile noastre naturale.

De ce contează drepturile naturale? Pentru că, la fel ca descrierea speciei umane drept bărbat și femeie, ele reflectă cu adevărat și se potrivesc naturii umane și cosmosului nostru ordonat. A încerca să ocolești adevărurile pe care le reflectă înseamnă a lupta împotriva naturii umane în sine, așa cum face ideologia LGBT. Acest lucru îi face pe oameni nefericiți, oricât de mult ai încerca să-i faci să se simtă altfel.

Când conflictul social include haosul sexual favorizat în mod deliberat, care face ca majoritatea să fie incapabilă să ducă o viață coerentă și autonomă, nu mai ai o țară, ai un azil. Cu cât oamenii simt mai puternic că trăiesc ca într-un azil, cu atât mai puțin se vor dedica să-i asigure supraviețuirea.

„Acceptarea“ solicitărilor LGBT i-a transformat deja pe americanii religioși și pe cei ce cred în știință în cetățeni de rang inferior. Adoptarea oricărei legi federale privind orientarea sexuală și preferințele de gen, precum Legea Egalității, doar ar spori discriminarea legală din Statele Unite împotriva celor care mențin tradiții religioase vechi de secole.

Citește și ADF: Biden și „Legea Egalității” – O lege inegală pentru America

Am discutat recent, cu un cadru militar care a lucrat ani de zile la Pentagon, despre noile reclame ale armatei SUA și ale Serviciilor de informații americane, ce promovează politici de identitate extremiste. Mi-a spus că în prezent este greu pentru creștini să fie promovați chiar și la funcții de ofițer de rang inferior datorită devotamentului lor religios și științific cu privire la ceea ce înseamnă bărbat și femeie. A ajunge general în timpurile acesta este complet exclus. Concedierea recentă a locotenentului colonel Matthew Lohmeier datorită opoziției sale față de marxism – o poziție oficială a guvernului SUA! – accentuează doar această realitate.

Cu alte cuvinte, prin sprijinul acordat ideologiei LGBT, armata SUA discriminează de facto creștinii. Acesta este un secret pe care gradații îl știu bine. Nu este deloc un secret dacă, la fel ca mine, ați citit ocazional articole din presa militară în ultimul deceniu. Armata SUA cheltuie sume uriașe din banii contribuabililor pentru afirmarea și promovarea politicilor de identitate distructive. A-i obliga pe contribuabili să plătească pentru tratamentele transgender este doar vârful acestei amenințări existențiale la adresa națiunii noastre, care prioritizează PR-ul înainte de eficacitate și politizează armata.

Aceeași instituție a barierelor invizibile și politicilor „nu întrebați, nu spuneți“ aplicată creștinilor din armată este implementată rapid și în alte sectoare ale vieții publice. Dacă politicile și normele culturale ale democraților se extind, personalul creștin din domeniul sănătății va avea parte de discriminări instituționalizate sistemice. Cadrele didactice și studenții creștini au deja parte de așa ceva. Punctul final al creării și amplificării „claselor protejate“ este balcanizarea socială impusă de guvern. Nu ar trebui să fie necesar să subliniez cât de profund periculos este lucrul acesta.

Ceea ce avem nevoie nu este mai multă discriminare legalizată împotriva claselor de oameni selectate politic, ci stoparea pe deplin a preferințelor legale pentru „clasele protejate“. Clasele protejate sunt în contradicție cu angajamentele morale și politice fără de care Statele Unite nu au identitate: egalitate în fața legii, libertate de exprimare, libertatea religiei, libertatea conștiinței, libertatea de întrunire și recunoașterea faptului că există un Dumnezeu, și El nu este guvernul nostru. Statele Unite trebuie să se scuture de acești paraziți legali și trebuie să o facă rapid, pentru că ei distrug o navă responsabilă pentru viața a 330 de milioane de oameni.

Mai ales într-o epocă în care urâciuni precum Teoria critică rasială au evidențiat pe deplin rasismul, sexismul și fanatismul religios al politicii identitare, republicanii trebuie să abandoneze aceste oribile principii politice ce ajută fix la desființarea țării pe care doresc să o conducă. Nu poate exista niciun compromis când e vorba de cei al căror program politic necesită eliminarea drepturilor garantate constituțional cetățenilor americani, de a vorbi liber și de a se închina liber.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0