Nu, Richard Dawkins nu este creștin

În urma interviului acordat de profesorul, biologul evoluționist și cunoscutul ateu Richard Dawkins la postul britanic de radio LBC, oamenii ar putea începe să se întrebe dacă Dawkins a „văzut lumina” și este în curs, chiar dacă în mod subconștient, de a-și schimba viziunea asupra lumii. Probabil că majoritatea creștinilor nu se așteaptă la o schimbare de opinie, deși câțiva ar putea vedea o licărire de speranță în interviul lui.

Nu cred că Dawkins este interesat să se convertească la creștinism. Și, deși acest lucru poate părea o erezie și o anatemă pentru unii, nu cred că cineva are vreo treabă să încerce să-l facă să se răzgândească. Fie că vrem să credem sau nu, majoritatea oamenilor vin la Hristos când sau dacă le vine vremea.

Creștinii de toate culorile vor cânta pe bună dreptate laudele lui C.S. Lewis. Ceea ce majoritatea oamenilor tind să uite este că Lewis însuși a fost ateu în cea mai mare parte a vieții sale și a menționat în mai multe rânduri că s-a convertit doar atunci când și-a dat seama pe cont propriu că nu avea altă opțiune decât să creadă.

Citește și Declinul Creștinismului înseamnă întoarcerea unui păgânism opresiv

J.R.R.R. Tolkien, dintre toți oamenii, a petrecut foarte mult timp discutând cu Lewis despre chestiunea creștinismului, dar Lewis a trebuit să aibă acel moment în care toate piesele au căzut la locul lor. Dacă acest lucru se va întâmpla sau nu pentru Dawkins, depinde de Dawkins.

Dawkins, trebuie remarcat, nu deplânge pierderea creștinismului în sine, ci mai degrabă dispariția creștinismului cultural. Dawkins vede atracția catedralelor și a imnurilor, chiar dacă denigrează credința din spatele lor. Deși se opune conceptului unei ființe supreme, el consideră că creștinismul, în ciuda obiecțiilor sale stridente la adresa sa și a nenumăratelor defecte pe care adepții săi le-au manifestat de-a lungul istoriei, este preferabil islamului. Creștinismul cultural, afirmă Dawkins, este mai bun decât islamul cultural.

Problema principală este că nu se poate avea succes cu creștinismul cultural fără a avea un creștinism real. Cineva poate susține în termenii cei mai stricți că relatarea Genezei despre creație este corectă din punct de vedere faptic și că a crede altfel echivalează cu apostazia.

Dar dacă cineva argumentează doar pentru relatarea biblică a Creației, ignorând în același timp faptul că decăderea a fost rezultatul lăcomiei și narcisismului uman, a ratat scopul poveștii. Cineva poate avea ochii în lacrimi la o interpretare a “Silent Night” într-o biserică plină de lumânări în ajunul Crăciunului. La fel, cineva poate oferi o mulțime de dovezi că Învierea a avut loc.

Dar, dacă cineva nu își dă seama că ispășirea este necesară deoarece oamenii continuă să se angajeze în comportamentul care i-a făcut să fie evacuați din Eden în primul rând, atunci ignoră semnificația din spatele Învierii. Nu reușește să recunoască și să se lupte cu propriile păcate. Și în acel moment, Biblia ar putea la fel de bine să fie o operă de ficțiune, așa cum sugerează Dawkins și colegii săi. O cultură creștină nu depinde de arhitectură, de cântece sau chiar de cuvinte. “Momentele din vârful muntelui” nu sunt garantate în viața reală. Așa cum spunea odată un preot și mentor, credința este adesea ca o drumeție cu bășici.

Acest lucru nu înseamnă că creștinii au reușit întotdeauna să îndeplinească mandatele credinței. Niciunul dintre noi nu a reușit. Dar ar trebui să aspirăm la succes. Ar trebui să continuăm lupta. Creștinismul cultural nu ar trebui să îl substituie niciodată pe Hristos.

Creștinismul cultural este ușor de înlocuit. Creștinismul real nu este.

Tribuna.US

Foto: Fronteiras do Pensamento/Wikimedia Commons