HomeDreptul la viață

O coaliție globală formată din 36 de țări își reînnoiește angajamentul pro-viață

O coaliție globală formată din 36 de țări își reînnoiește angajamentul pro-viață

36 de țări de pe 5 continente afirmă că „nu există un drept internațional la avort” cu ocazia celei de-a doua aniversări a Declarației de Consens de l

36 de țări de pe 5 continente afirmă că „nu există un drept internațional la avort” cu ocazia celei de-a doua aniversări a Declarației de Consens de la Geneva.

Țările trebuie să protejeze atât drepturile femeilor, cât și pe cele ale copiilor nenăscuți – acesta e angajamentul luat de cele 36 de guverne semnatare ale Geneva Consensus Declaration, lansată în noiembrie 2020, informează ADF International.

Declarația internațională și-a celebrat cea de-a doua aniversare în cadrul unei reuniuni la nivel înalt a guvernelor care a avut loc recent la Capitoliul SUA, co-prezidată de senatorul Daines (R-Montana), senatorul Lankford (R-Oklahoma) și congresmanul Hice (R-Georgia), împreună cu ambasadorii Braziliei, Guatemalei și Ungariei.

„Sănătatea femeilor nu poate fi obținută cu prețul vieții unor ființe umane nevinovate – iar condiția fundamentală pentru a avea o societate cu adevărat progresistă este susținerea atât a femeii, cât și a copilului, pe parcursul sarcinii și ulterior.

Geneva Consensus Declaration arată clar că există o opoziție globală solidă față de minciuna unui ‘drept internațional la avort’ și că, practic, un astfel de drept nu există“, a declarat Elyssa Koren de la ADF International.

Koren a adăugat: „Cei dedicați să apere femeile și copiii împotriva avortului pot să se bucure că această coaliție de guverne se angajează să promoveze o politică pro-viață în arena internațională“.

Reprezentanții guvernelor se angajează să protejeze viața bebelușilor nenăscuți

Reprezentanții guvernelor au reafirmat angajamentul coaliției de a promova politici de sănătate pentru femei, altele decât avortul și de a susține politicile benefice femeilor, familiilor și copiilor din pântecele mamei, subliniind că, „nu există niciun drept internațional la avort și nici vreo obligație internațională din partea statelor de a finanța sau facilita avortul“, după cum se precizează în Declarație.

Rolul de lider al proiectului Geneva Consensus Declaration, ocupat până recent de guvernul Braziliei, este acum în tranziție către guvernul Ungariei.

Szabolcs Takács, ambasadorul Ungariei, a declarat că guvernul ungar este decis să „protejeze valorile familiei tradiționale“, invocând Constituția țării, care prevede că „fiecare ființă umană trebuie să aibă dreptul la viață… iar viața din uter trebuie protejată din momentul concepției“.

Făcând referire la programele și politicile Ungariei pentru femei și familii, ambasadorul Takács a menționat că țara sa alocă 6% din PIB pentru măsuri pro-familie, printre care se numără o reglementare din 2020 ce oferă reduceri de impozite femeilor cu patru sau mai mulți copii.

Alfonso Quiñónez, ambasadorul Guatemalei, a declarat că: „Viața începe la momentul concepției. Pentru noi nu există niciun dubiu. Era firesc să subscriem la Geneva Consensus Declaration și toate prevederile sale“, menționând, de asemenea, acțiunile recente pe care guvernul său le-a întreprins pentru a se opune activismului pro-avort la ONU.

El a adăugat, citând o declarație a președintelui Guatemalei, Alejandro Giammattei: Guatemala „va continua să lupte pentru protejarea vieții în toate etapele, de la concepție până la moartea naturală“.

La invitația guvernului Republicii Democrate Congo, Agnes Kalonji, asistentă medicală și moașă, a vorbit despre importanța crucială a coaliției de a avea un impact real asupra realității de pe teren, a nivelului ridicat de mortalitate în RDC, subliniind rolul programului PROSAMI pentru moașe calificate la reducerea ratei deceselor în rândul mamelor.

În RDC se înregistrează una dintre cele mai ridicate rate ale mortalității materne din lume, cu 600 de decese la 100 000 de nașteri.

Citește și Protejați viața copilașilor nenăscuți, fără excepții (Partea 1)

Sprijinul oferit de Statele Unite

Senatorul Daines a prezentat o rezoluție a Senatului, concomitent cu o inițiativă paralelă în Camera Reprezentanților SUA, cu triplul scop de a:

1) celebra Geneva Consensus Declaration,

2) încuraja actualii membri ai guvernului să rămână ferm pe poziție

3) solicita ca președintele Biden să facă și guvernul SUA semnatar al Declarației.

Statele Unite au fost membru fondator al coaliției, iar calitatea de membru a fost retrasă de către administrația Biden imediat după preluarea mandatului.

„Această coaliție este esențială pentru a da o voce nu milioanelor, ci miliardelor de oameni care doresc să apere viața și familia“, a declarat sen. Daines.

Adresându-se reprezentanților guvernamentali din sală, el a precizat că obiectivul coaliției este de a se asigura că „dreptul internațional și acordurile internaționale nu sunt reformulate astfel încât să inventeze un drept internațional la avort care ar anula legile adoptate în mod corespunzător de țările dumneavoastră, ce protejează copiii nenăscuți“.

„La începutul acestui an, Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat tragica decizie anterioară Roe vs. Wade și a readus problema avortului înapoi în mâinile poporului și ale reprezentanților săi aleși, și acolo este locul potrivit respectivei bătălii…

Acest lucru ar trebui să fie o mare încurajare pentru eforturile noastre comune de a proteja viața și de a proteja suveranitatea națională pe plan internațional, uneori, împotriva unor obstacole aparent insurmontabile“, a declarat Daines.

Senatorul Lankford a subliniat importanța coaliției pentru „protejarea valorii fiecărui copil, înainte de a se naște și atunci când se naște“, menționând că, „în deceniile viitoare, conversațiile care au loc aici vor da roade“.

Citește și Roe vs Wade nu a adus beneficii femeilor, ci le-a mințit

Context

Declarația de la Geneva privind promovarea serviciilor medicale pentru femei și consolidarea familiei a fost semnată de 36 de guverne care, împreună, se angajează să susțină cele mai înalte standarde de asistență medicală, să promoveze puterea familiei și să protejeze dreptul la viață.

Recent s-a anunțat că și Kazahstanul se va alătura, urmând să fie al 37-lea membru.

„Geneva Consensus Declaration s-a născut din nevoia de a refuza să permitem ca femeile și fetele să sufere inutil doar pentru că anumite grupuri de interese au ignorat cele mai presante nevoi în favoarea propriilor agende ideologice“, a declarat Valerie Huber, președinte și director executiv al Institutului pentru Sănătatea Femeii, care a sponsorizat evenimentul.

„Atunci când națiunile, organizațiile internaționale, fundațiile, anumite grupuri de interese și corporațiile multinaționale exercită presiuni asupra țărilor pentru a adopta valori care sunt contrare valorilor lor fundamentale… acest lucru pune în pericol viața, sănătatea, familia și propria suveranitate“, a adăugat Huber.

Declarația reflectă cadrul internațional al drepturilor omului, care are la bază respectul față de orice formă de viață umană, atât cea născută, cât și cea nenăscută. Nu există un drept internațional la avort, iar poziția Geneva Consensus este pe deplin compatibilă cu dreptul internațional.

„Geneva Consensus Declaration servește ca o garanție esențială pentru țările care-și protejează femeile și copiii nenăscuți de abuzul avortului și care resping presiunile coercitive din partea unor forțe externe de a-și schimba legile și politicile pe această temă.

Este regretabil faptul că SUA, sub actuala administrație, se află în fruntea promovării avortului la nivel mondial, dar există speranța că un impuls puternic în favoarea vieții în SUA va insufla curaj mai multor țări să se opună acestor interferențe în suveranitatea lor națională“, a declarat Koren.

Poziția guvernelor internaționale evidențiată la evenimentul aniversar este în contrast puternic cu prioritățile actuale ale guvernului SUA în ceea ce privește finanțarea accesului la avort în întreaga lume.

În 2022, SUA și-a majorat bugetul anual pentru serviciile internaționale de „sănătate și drepturi sexuale și reproductive“ cu 9%, alocând 597 de milioane de dolari pentru programe în întreaga lume.

„Având în vedere recentele schimbări în peisajul american în urma anulării deciziei Roe vs. Wade, este total nepotrivit ca SUA să ocupe primul loc în promovarea avortului la nivel mondial.

Mai mult, trebuie subliniată ilegalitatea acestor demersuri, deoarece SUA se concentrează adesea pe finanțarea avortului în țări în care respectiva practică este ilegală“, a precizat Koren.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0