În timpul unei călătorii recente într-un centru de imigranți din Reynosa, Mexic, am fotografiat o operațiune a International Organization for Migratio
În timpul unei călătorii recente într-un centru de imigranți din Reynosa, Mexic, am fotografiat o operațiune a International Organization for Migration (IOM) susținută de Națiunile Unite, în cadrul căreia se ofereau carduri de debit cu numerar celor ce intenționează să traverseze frontiera sau repetă încercarea, informează Todd Bensman într-un articol The Federalist.
Unul dintre cei doi angajați așezați la o masă pliantă în interiorul taberei din Reynosa – ajunsă la capacitatea maximă, cu cel puțin 1.200 de persoane, majoritatea expulzați din SUA – a declarat că distribuie carduri oferite de IOM pentru a ajuta imigranții care așteaptă să traverseze Rio Grande pentru a solicita azil, solicitare pentru care majoritatea vor fi declarați ineligibili ani mai târziu. Mulți părinți, de exemplu, primeau aproximativ 400 de dolari la fiecare 15 zile, mi s-a spus, sau 800 de dolari pe lună dacă erau încă acolo pentru a-i colecta, deși sumele oferite variau.
Aceste fotografii postate de mine pe Twitter și trimiterea aferentă la articolul de pe website-ul Center for Immigration Studies au stârnit indignarea unor parlamentari republicani. Ei au considerat imaginile o dovadă că IOM, finanțată din banii contribuabililor americani, oferea sprijin material unei imigrații în masă constante, dăunătoare interesului național al Americii.
Câteva săptămâni mai târziu, reprezentantul din Texas Lance Gooden, R-Texas, alături de alți 11 co-semnatari republicani ai Camerei au prezentat proiectul de lege „Tăiați fondurile United Nations Immigration Invasion“. Această legislație ar interzice contribuțiile de 3,8 miliarde de dolari propuse în prezent în bugetul pe 2022 al Casei Albe către IOM și alte organizații susținute de ONU. Un articol Daily Caller care a anunțat știrea lansării propunerii legislative l-a citat pe Gooden menționând fotografiile făcute de mine în Reynosa.
Când am făcut fotografiile, nu eram foarte sigur de ceea ce vedeam în Reynosa. Dar iată ce am aflat de atunci: existența cardurilor cu bani cash este confirmată, dar s-au oferit și „bani în plic“ și „asistență pentru deplasare“; iar un „Manual de urgență“ postat online de IOM descrie ceea ce am văzut ca fiind parte a unui program pe care îl numește „Intervenții folosind numerar.“
Persoanele care intră ilegal în Statele Unite primesc bani
Așadar, pentru început, „Echipe IOM ce operează cu numerar“ coordonează într-adevăr distribuirea cardurilor cu bani cash pe care le-am văzut (numite carduri de debit preplătite, portofele electronice și carduri electronice) către cei din Reynosa, Mexic, care intenționează să traverseze frontiera SUA. Dar se pare că acesta este doar vârful aisbergului. IOM oferă bani cash și alte tipuri de suport material celor care intenționează să treacă ilegal frontiera din alte 100 de adăposturi din nordul Americii Centrale – la construirea sau extinderea cărora a ajutat, sau pe care le sprijină.
Sub o anumită formă, acest lucru se întâmplă de ani de zile, dar începând cu un eveniment de migrație în masă și cu politica lui Trump „Rămâneți în Mexic“ din 2019, IOM a accelerat programul și l-a „instituționalizat“. Acest lucru a dublat în 2020 numărul de țări în care este utilizat și a crescut cu 77% numărul de beneficiari – ajungând la 1,6 milioane de persoane în întreaga lume, potrivit unui raport anual al IOM din 2020. Asta ar include Mexicul.
Manualul de urgență al IOM spune că acest ajutor cu bani cash include, de asemenea, transferuri bancare mai puțin vizibile, transferuri pe celular și vouchere electronice acordate persoanelor care intenționează să treacă ilegal frontiera și au pornit deja la drum, sau care sunt blocate temporar, ca mulți dintre cei pe care i-am văzut și i-am intervievat în Reynosa. Pe lângă acestea și cardurile preplătite, IOM precizează în ghidul său de urgență că, uneori, distribuie și „bani în plic“. Nu sunt oferite detalii despre asta.
Multe plăți sunt oferite „fără condiții; transferuri de numerar nerestricționate“ pentru „utilizare în scopuri multiple“, se precizează în manual. Alte sume sunt oferite pentru a subvenționa cheltuielile de cazare, chirie și utilități ale celor care intenționează să treacă frontiera, cu scopul declarat de a „reduce riscul de evacuare forțată“.
Folosiți-vă de banii contribuabililor americani înainte de a ajunge acolo
Mai există apoi „asistență pentru deplasare“ sub forma transferurilor de numerar condiționate sau nerestricționate. IOM descrie acești bani drept acces la servicii de transport după închiderea unui centru pentru imigranți, de exemplu, dar și pentru a sprijini pur și simplu „continuarea deplasării populației“.
Pentru cei ce supraveghează frontiera, toate acestea înseamnă că o instituție oferă mijloacele necesare pentru traversarea ilegală a graniței. Însuși scopul declarat de IOM privind operațiunile sale de ajutor cu bani cash nu ar face decât să întărească percepția: banii au rolul de a „restabili sentimentul de libertate de alegere al beneficiarilor“.
Susținătorii imigranților promovează acordarea de ajutoare în numerar celor care aspiră la trecerea ilegală a frontierei drept o modalitate de a preveni decesul și suferința în rândul populațiilor despre care consideră că nu au de ales decât să imigreze și ar face asta oricum, indiferent că vreo instituție ONU îi ajută sau nu. Dar reversul legitim al acestei afirmații este că acordarea de bani cash în plic sau în portofele electronice – utilizând parțial banii contribuabililor americani – se poate spune că permite, susține sau chiar îi atrage pe mulți, mânați nu de pericole iminente, ci de dorința de a obține locuri de muncă mai bune, în baza știrilor că americanii i-ar lăsa să intre în țară.
Citește și Arizona: Primarul declară stare de urgență în Yuma, unde imigrația ilegală face ravagii
Cheltuirea de fonduri americane pentru a încuraja „invazia“
O ironie tot mai iritantă pentru grupul în expansiune rapidă de politicieni republicani care critică generozitatea ONU este că banii contribuabililor americani sunt cheltuiți încălcându-se legea americană privind imigrația și interesul național de a proteja granița de imigrația motivată economic.
„Toate acestea sună ca și cum folosesc banii americani obținuți din impozite pentru a încuraja această invazie a țării noastre și mi se pare ciudat să sprijinim o organizație care încurajează și finanțează acest lucru“, mi-a spus Gooden. „Este total aiurea. Sunt nedumerit că nu există mai multă indignare, dar cred că lipsa de indignare se datorează lipsei de informare.“
Deși s-ar putea să fie adevărat că banii IOM ameliorează suferința celor care intenționează să traverseze frontiera, este la fel de adevărat probabil că le oferă ajutorul financiar de care au nevoie pentru a găsi momente mai oportune de traversare. Banii activează această dorință, mai degrabă decât o călătorie forțată spre casă din lipsă de fonduri după, să zicem, o traversare costisitoare care s-a încheiat cu expulzarea din SUA. Cei ce experimentează ultima variantă, revin în satele lor cu un mesaj descurajator de „nu încerca așa ceva“ pentru prieteni și vecini.
În ceea ce privește importanța unor astfel de mesaje la amplificarea crizelor de migrație în masă, nu am întâlnit niciodată pe cineva care să nu aibă un telefon mobil conectat la rețelele sociale de pe Internet. În interviuri cu poate sute de imigranți din Mexic și nu numai, am învățat că această sursă de informare în timp real oferă constant știri cu privire la traseul din fața lor, știri ce determină în mod direct deciziile celor din urmă de a avansa spre nord sau a sta locului.
Așadar, când vestea acestor ajutoare în numerar, cazare și transport ale IOM se răspândește prin intermediul rețelelor sociale în orașele natale, prietenii și rudele prind mai mult curaj, fără îndoială, să investească bani pentru propria călătorie către popasurile ONU. Din această cauză, banii acordați lunar de IOM pentru hrană, cazare și asistență „de deplasare“ echivalează cu sprijin material pentru imigrația ilegală. Pentru că influențează decizia de a traversa.
Acordarea de mai multe fonduri ce ajung să finanțeze imigrația ilegală
Nu este clar ce sume acordă Statele Unite IOM pentru a-i susține pe cei ce intenționează să treacă frontierele până când reușesc, sau câți au primit astfel de fonduri în 2021. Însă sumele acordate au crescut amețitor din 2019 și par doar că ar continua să urce.
Rapoartele publice cu privire la ce sume oferă Statele Unite, prin Departamentul de Stat, IOM și câți au beneficiat de astfel de ajutor sunt neclare, în cel mai bun caz. Bugetul pentru 2022 al președintelui Joe Biden prevede asistență umanitară de 10 miliarde de dolari „pentru a sprijini persoanele vulnerabile din străinătate“. Dar nu există o explicație în detaliu.
Un rezumat privind anul fiscal 2019 (începând cu pagina 37) al State Department’s Bureau of Population, Refugees, and Migration (PRM), care oferă finanțare americană IOM și multor alte instituții ale Națiunilor Unite, oferă un indiciu al nivelului dinainte de expansiune. IOM a cheltuit în 2019 peste 60 de milioane de dolari pentru activități în partea de nord a Americii de Sud, Americii Centrale și Mexic în timpul așa-numitei „crize a caravanelor de imigranți“ de la începutul aceluiași an, se arată în raportul fiscal pe anul respectiv.
Banii proveniți de la Departamentul de Stat au ajutat IOM să ofere asistență sub formă de numerar și bonuri pentru 29.000 de persoane din emisfera vestică și să susțină 75 de centre de adăpost, se arată în raportul Departamentului de Stat la pagina 42, asemănătoare cu cel pe care l-am vizitat în Reynosa. De-a lungul graniței de nord a Mexicului, în iulie 2019, la apogeul crizei „caravanelor“, IOM a oferit guvernului mexican 600 de paturi și produse esențiale și i-au ajutat să extindă adăposturile existente și să construiască altele noi pentru a găzdui „solicitanții de azil“.
Acest lucru a constituit o reacție la politica administrației Trump „Rămâneți în Mexic“. În baza ei, imigranții care încercau să abuzeze de sistemul de azil au fost deportați, în timp ce alții au ales să aștepte ca democrații să preia puterea la Casa Albă, în noiembrie 2020 – o idee bună, după cum s-a dovedit.
IOM a decis să mărească dimensiunea și sfera programului după 2019, chiar și după ce președintele Biden a preluat mandatul și a pus capăt politicii lui Trump „Rămâneți în Mexic“. Nu se cunoaște amploarea lui, dar în 2020 IOM a instituit programe de acordare de numerar în Panama, El Salvador și Mexic. În mod ambiguu, raportul anual pe 2020 al IOM privind programul specifica doar că, în acel an, a acordat bani cash unui număr de persoane din Mexic cuprins între 10.000 și 100.000.
Indiferent de numărul de beneficiari ajutați din 2019, IOM intenționează în mod clar o traiectorie ascendentă privind aceste oferte de bani cash. Manualul de urgență al IOM a declarat de mai multe ori că va face acest lucru în conformitate cu un pact destul de recent între un consorțiu internațional de organizații cunoscut sub numele de The Grand Bargain, la care IOM este membru semnatar. Pactul Grand Bargain datează din 2016.
Un site web Grand Bargain raportează că numărul 3 pe lista sa de obiective este „Amplificarea utilizării și coordonării programelor bazate pe numerar“. În 26 noiembrie 2021, toți directorii au fost de acord să crească utilizarea banilor cash „dincolo de nivelurile scăzute actuale“ prin utilizarea a și mai multor metode de livrare.
Primul paragraf al secțiunii începe folosind un limbaj familiar din Manualul de urgență al IOM: „Utilizarea banilor cash ajută la a oferi persoanelor afectate mai multe opțiuni…“
Iată care e problema: opțiunile și puterea mai mare pe care banii IOM le pot asigura, permit celor ce doresc să traverseze ilegal frontiera să rămână la o aruncătură de băț de granița de sud, pentru a alege momentul potrivit la care să treacă ilegal în țara noastră. Nimeni nu ar trebui să se mire că cei ce stau de veghe la frontieră urăsc acest sistem, iar susținătorii granițelor deschise îl iubesc.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS