De ce nu funcționează socialismul

De ce nu funcționează socialismul

Renașterea ideologiei socialiste este un fapt curios, având în vedere istoria hidoasă a acestei doctrine. Trecutul istoric arată că socialismul nu funcționează așa cum se pretinde. Mai mult, de fiecare dată când socialismul a fost implementat, acesta a fost extrem de des însoțit de catastrofă și atrocități. Putem spune pe bună dreptate că istoria nu a fost prea drăguță cu socialismul și invers. Nu este o hiperbolă să menționăm că rezultatele guvernării socialiste au fost oribile.

Este, de asemenea, rezonabil să se concluzioneze că multe dintre eșecurile socialismului s-au datorat punctelor slabe existente în doctrinele și filozofiile sale. Pe scurt, istoria socialismului ca principiu de guvernare la scară largă este una a suferinței și eșecului, analizează Anthony Matoria într-un articol American Thinker.

Atractivitatea socialismului se datorează parțial faptului că susținătorii săi neagă în mod selectiv eșecurile socialiste din trecut, asumându-și, în același timp, succese care nu sunt socialiste. Este ceva obișnuit să ni se spună că decesele în masă care au însoțit întreprinderile socialiste din secolul al XX-lea și catastrofa economică care este și acum Venezuela, nu s-au datorat socialismului în sine, ci au fost mai degrabă rezultate ale circumstanțelor. Se mai susține că finanțarea drumurilor, școlilor și serviciilor publice din bani publici sunt specii de socialism când, de fapt, sunt metode de alocare a beneficiilor inițiativei private în scopuri publice. O mare parte din farmecul socialismului este un artificiu semantic. Socialismul care este promis în politica actuală va funcționa întotdeauna în imaginație și va eșua în realitate. Există motive foarte simple pentru care lucrurile stau așa.

Ca doctrină economică și politică, socialismul nu înseamnă plase de protecție socială sau plata taxelor pentru a finanța serviciile publice. Înseamnă controlul guvernului asupra capitalului. Toate sistemele economice, indiferent că sunt în Statele Unite, Coreea de Nord sau Zimbabwe, necesită capital. Diferența constă în cine controlează capitalul și, în consecință, cine profită de pe urma acestuia. Defectul fundamental al socialismului este că nu conține niciun mecanism de optimizare pentru selectarea celor care vor gestiona capitalul în modul cel mai eficient.

Sistemele capitaliste se bazează pe mecanismul de optimizare a competiției. Concurența loială îi selectează pe cei care folosesc cel mai eficient capitalul și care sunt cei mai apți să facă față riscurilor. Socialiștii nu neagă această realitate, ci mai degrabă introduc argumentul irelevant conform căruia concurența produce rezultate „inechitabile“ și eficiența ignoră empatia. Farmecul socialismului este aproape în întregime de natură emoțională. El disprețuiește implicit eficiența, dar, în realitate, toate progresele, toate îmbunătățirile vieții umane, sunt rezultatul îmbunătățirii eficienței în vreun fel sau altul.

Citește și Capitalism vs. Socialism (lb. Română)

Socialismului îi lipsesc procesele obiective de optimizare și îmbunătățire a eficienței. În schimb, încearcă să determine meritul relativ și să îmbunătățească procesele prin planificare și recurgând la „experți“. Acest lucru provoacă o regresie la infinit, întrucât nu există un mecanism de optimizare pentru planificarea sau selectarea experților. Mai precis, nu există un mecanism de optimizare pentru a decide cui ar trebui să i se acorde controlul asupra procesului, iar cei care ajung în astfel de poziții o fac adesea datorită unor abilități în mare parte irelevante pentru pretențiile idealului socialist.

Sistemele capitaliste, prin competiție, tind să selecteze manageri de capital care se pricep la utilizarea acestuia. Sistemele socialiste, lipsite de orice alt tip de mecanism de optimizare, tind să selecteze pe baza aptitudinilor politice, care pot fi lipsite în totalitate de orice legătură cu competența economică, sau chiar de interesul pentru progres economic. Nu este întâmplător faptul că multe dintre experimentele socialiste ale secolului XX au dus la totalitarism și la calamitățile previzibile la care este predispus totalitarismul.

Nu ar trebui să ne scape din vedere faptul că multe dintre regimurile socialiste care au fost asociate cu decese în masă și dezastru economic aveau lideri ale căror mandate au fost încheiate doar de moartea lor sau de demiterea forțată. Acest lucru dezvăluie un alt defect al teoriei socialiste. Odată ce un lider ajunge într-o poziție de putere, el devine interesat de menținerea acelei puteri și este complet ostil oricărui mecanism care ar putea identifica un lider mai capabil. Socialismul tinde astfel să descurajeze selectarea celor mai capabili să folosească capitalul, rezultatul fiind Coreea de Nord, Venezuela și alți invalizi pe plan economic.

Succesul socialismului depinde de conducători, a căror selecție nu se bazează, în realitate, pe capacitatea lor de a înfăptui idealurile socialismului. Cei care reușesc să ajungă în vârf fac acest lucru în mare parte pe baza capacității lor de a exploata oportunitățile politice și de a înțelege mașinațiunile birocratice ineficiente și insulare, mai degrabă decât în baza abilității lor de a îmbunătăți calitatea generală a vieții celorlalți.

Dependența inerentă a socialismului de birocrație este o altă slăbiciune a doctrinei. Birocrațiile au interese dincolo de scopul lor declarat. Cu cât există de mai mult timp, cu atât devin mai interesate de sine și mai centrate pe auto-perpetuare. Ele dezvoltă aversiune față de asumarea riscului, devin inactive, ineficiente și nutresc interese care nu coincid cu cele ale societății la nivel general. Acest lucru are tendința de a înăbuși inovația și, în cele din urmă, progresul. Inovația și progresul implică adesea asumarea unor riscuri semnificative, iar socialismul nu recompensează oamenii pentru asumarea riscurilor. Socialismul face de fapt contrariul, încurajând evitarea riscurilor.

Unul dintre cele mai periculoase și profunde defecte ale socialismului este faptul că motivațiile din cadrul unui sistem socialist sunt incompatibile cu natura umană. O persoană este motivată de acele lucruri pe care le prețuiește în mod inerent și își cheltuiește timpul și resursele în modul care este cel mai semnificativ pentru el. Acest lucru se aplică atât intereselor complet egoiste, cât și celor ce-i are în vedere pe alții, cum ar fi donațiile și serviciile caritabile în situații de urgență la nivel național. Socialistul nu poate spune unui om ce este important pentru el și să se aștepte să fie așa. Acesta este motivul pentru care apare piața neagră în economiile planificate și pentru care întreprinderile socialiste la orice scară, cum ar fi kibboutz-urile israeliene și Plymouth Plantation, au fost obligate să-și reformeze modelele economice.

Citește și Pelerinii și socialismul, începuturile Americii

Întreprinderea socialistă se bazează pe a face apel la ceea ce socialistul consideră că oamenii ar trebui să-și dorească, mai degrabă decât la ceea ce își doresc ei în realitate. Deoarece aceste strategii, așa cum este previzibil, nu funcționează, autoritatea socialistă trebuie neapărat să recurgă la amenințări și la utilizarea forței guvernamentale. Utilizarea forței și toate consecințele negative pe care acest lucru le inspiră sunt trăsături inerente ale unui sistem care este atât de în contradicție cu valorile individuale și cu natura umană. Acest lucru, mai mult decât orice altceva probabil, explică atrocitățile asociate cu socialismul din secolul XX.

Prosperitatea economică este produsă de capital. În modelul capitalist, capitalul este deținut de cetățeni privați, iar în modelul socialist este deținut de guvern, dar este tot capital. În modelul capitalist există o diferență între averea acumulată de cei care-l știu gestiona bine și cei care nu se pricep, iar în modelul socialist există o diferență între averea acumulată de cei care sunt la putere și cei care nu sunt. În ambele cazuri, bogăția revine celor care controlează capitalul.

Atracția renăscută a socialismului nu rezultă din îmbunătățiri ale doctrinei în privința elementelor cu o istorie atât de nefericită. Are însă de-a face cu ignorarea acelei istorii. Așa cum este mai ușor să presupunem că o imagine simbolică a lui Che Guevara reprezintă eroism revoluționar decât a face investigația minimă necesară pentru a realiza că a fost un criminal psihopat, este mai ușor să te lași sedus de platitudinile socialismului decât să cercetezi cât sunt de reale. Socialismul nu funcționează pentru că nu este potrivit pentru nimic altceva decât pentru a acapara puterea.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0