HomeActualități Americane

Ocasio Cortez: „Legea bătăilor inimii“ din Texas este un atac la adresa „persoanelor care au menstruație“ 

Ocasio Cortez: „Legea bătăilor inimii“ din Texas este un atac la adresa „persoanelor care au menstruație“ 

Rep. Alexandria Ocasio-Cortez (D-NY) și-a exprimat părerea legat de legea „bătăilor inimii“ din Texas, care interzice efectiv avorturile după ce se po

Rep. Alexandria Ocasio-Cortez (D-NY) și-a exprimat părerea legat de legea „bătăilor inimii“ din Texas, care interzice efectiv avorturile după ce se poate detecta activitatea cardiacă fetală (în jurul celei de-a șasea săptămâni de sarcină), numind măsura un exemplu de „cultură a violului“ și un atac asupra „persoanelor care au menstruație“ – un termen „trezit“ pentru femeile biologice, informează Emily Zanotti într-un articol Daily Wire.

Într-o apariție recentă în cadrul emisiunii lui Anderson Cooper la CNN, Ocasio-Cortez a sugerat mai întâi că guvernatorul Texasului, Greg Abbott, este „profund ignorant“ cu privire la anatomia feminină și procesele reproductive și că legea este emblematică pentru „cultura violului“ – o teorie conform căreia bărbații simt nevoia să controleze femeile și exprimă lucrul acesta prin acțiuni și legi care afectează alegerile reproductive ale femeilor.

Însă, în ciuda aparentei sale convingeri că legea lui Abbott dăunează femeilor, Ocasio-Cortez nu a reușit să folosească termenul „femei“, ci a evitat conceptul „transfobic“ de sex biologic imuabil folosind termenul „persoane cu menstruație“.

„Nu știu dacă înțelege cum funcționează corpul unei persoane care are menstruație. De fapt, știu că nu are idee de asta, pentru că dacă ar avea, ar ști că nu e vorba de șase săptămâni“, a spus ea, referindu-se la ideea că sarcina se calculează în funcție de prima zi a ultimului ciclu menstrual al unei femei, așa ajungându-se la „șase săptămâni“ de sarcină – în general, atunci poate fi detectată activitatea cardiacă la un copil nenăscut în curs de dezvoltare – în realitate aceea fiind a patra săptămână de viață a respectivului copil și înseamnă două săptămâni de când femeii nu i-a venit ciclul ca de obicei.

Citește și Curtea Supremă SUA susține interzicerea avortului peste 6 săptămâni de sarcină în Texas

Încercând să sublinieze ideea că femeile ar fi extrem de afectate de „legea bătăilor inimii“, dar nefiind capabilă a folosi termenul „femeie“, Ocasio-Cortez a continuat.

„Îmi pare rău că trebuie să ținem prelegeri de biologie pe postul național de televiziune, dar în cazul în care nimeni nu l-a informat lucrul acesta până acum, însărcinată în șase săptămâni înseamnă două săptămâni de întârziere a ciclului menstrual“, a spus ea.

„Iar o astfel de întârziere de două săptămâni se poate întâmpla oricui – oricărei persoane care are menstruație – dacă ești stresat, dacă dieta ta se schimbă sau chiar fără niciun motiv. Deci nu ai de fapt șase săptămâni la dispoziție.“

Ocasio-Cortez a ignorat însă faptul că o „persoană care are menstruație“ și are o întârziere a ciclului de două săptămâni are posibilitatea de a face un test de sarcină acasă sau un examen medical mai cuprinzător la o clinică, pentru a exclude varianta cu stresul și dieta.

Termenul „persoană care are menstruație“ se referă, bineînțeles, la persoanele transgender și la cei care pretind că sunt „non-binare“, adică pot fi femei din punct de vedere biologic, dar nu se identifică pe deplin nici ca „bărbați“, nici ca „femei“. Conform teoriei, femeile care au făcut tranziția pentru a deveni bărbați și cele care aleg să nu se includă în categoria binară de gen, ar putea avea totuși menstruație și să rămână însărcinate, dar nu sunt „femei“.

Ea a repetat argumentul câteva ore mai târziu, pe Twitter.

„Atacul coordonat al Curții Supreme și GOP împotriva Roe v. Wade nu are legătură doar cu drepturile de avort – este, totodată, un atac la dreptul nostru la viață privată per ansamblu. Cazul Roe v. Wade a permis ca SCOTUS să anuleze legile de stat care incriminau actele private consensuale și care vizau în special persoanele LGBT+“, a scris ea.

Apoi a reiterat ideea că femeile nu sunt singurele care au menstruație: „Anularea deciziei Roe v. Wade pune în pericol orice persoană cu menstruație din SUA, fiecare persoană cu viață sexuală și fiecare persoană care pune preț pe dreptul nostru constituțional la viață privată. Unul dintre motivele pentru care cazul Roe nu este o „problemă a femeilor“, dincolo de faptul că există și persoane care nu sunt femei și au totuși menstruație!“

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0