HomeActualități Americane

Oficial american, ținta unui complot iranian de asasinare

Oficial american, ținta unui complot iranian de asasinare

Un iranian a complotat să asasineze cel puțin doi foști membri ai administrației Trump, a declarat Departamentul de Justiție, descriind tentativa drep

Un iranian a complotat să asasineze cel puțin doi foști membri ai administrației Trump, a declarat Departamentul de Justiție, descriind tentativa drept probabile represalii pentru uciderea unui important general iranian în 2020, informează Dustin Volz și Vivian Salama, WSJ.

O sesizare penală desecretizată recent arată că Shahram Poursafi, în vârstă de 45 de ani, din Teheran, a încercat să îl ucidă pe unul dintre consilierii pe probleme de securitate națională ai fostului președinte Donald Trump, John Bolton, oferindu-se să-i plătească unei persoane din SUA 300.000 de dolari.

Agenții afiliați cu Poursafi l-au monitorizat pe Bolton.

Fostul secretar de stat Mike Pompeo a fost, de asemenea, notificat că era vizat ca țintă, potrivit unei persoane apropiate acestuia. Actul de punere sub acuzare menționează o a doua „misiune“ de care Poursafi intenționa să se ocupe, împotriva unui „fost oficial de rang înalt din administrația Trump“, dar nu menționa explicit numele lui Pompeo.

Departamentul de Justiție a declarat că tentativele au fost probabil o reacție la uciderea lui Qassem Soleimani, comandantul Islamic Revolutionary Guard Corps al Iranului, în ianuarie 2020.

Citește și Breaking: Generalul elitei armatei iraniene ucis în Irak de o dronă US

Într-un interviu, Bolton, care a fost de asemenea ambasador la Națiunile Unite și a ocupat o funcție înaltă în Departamentul de Stat în timpul președintelui George W. Bush, a declarat că la scurt timp după asasinarea lui Soleimani, a primit un telefon de la Biroul Federal de Investigații pentru a-l avertiza cu privire la o amenințare de asasinat. FBI-ul avertizează de obicei cetățenii americani în legătură cu astfel de amenințări.

Bolton a părăsit Casa Albă în septembrie 2019 pe fondul unor divergențe cu Trump legat de tratativele de pace din Afganistan și de alte probleme de politică externă.

Pompeo, care a fost primul director CIA sub Trump și este un fost membru al Congresului, a servit pe toată durata mandatului lui Trump.

Axios a fost publicația care a raportat inițial că Pompeo era a doua țintă de rang înalt din guvernul american.

„Trump mi-a anulat protecția Serviciului Secret în ziua în care am demisionat“, a spus el, adăugând că unele administrații prelungesc temporar această protecție pentru oficialii de rang înalt care părăsesc funcția ca măsură de precauție.

El nu a avut parte de niciun atac sau atentat la viața sa în acea perioadă, a spus el. Cu toate acestea, pe măsură ce ancheta FBI a avansat, administrația Biden i-a acordat protecția Serviciilor Secrete în decembrie 2021, a spus el.

În documentele prezentate instanței, Departamentul de Justiție a declarat că Poursafi lucra în numele Quds Force din cadrul Islamic Revolutionary Guard Corps, o unitate de elită responsabilă pentru operațiuni externe, și a încercat să plătească persoane din SUA pentru a comite asasinatele în Washington, D.C., sau Maryland.

Poursafi, care nu a putut fi contactat pentru comentarii, se află în libertate în afara Statelor Unite, a declarat Departamentul de Justiție. Dacă e în Iran, este puțin probabil ca el să ajungă în custodia SUA.

„Complotul Iranului de a asasina un oficial american pe teritoriul SUA este scandalos – iar tentativele lor continue de a executa operațiuni letale împotriva americanilor ar trebui să ne îngrijoreze pe toți“, a declarat directorul FBI, Christopher Wray.

„Acest caz este rezultatul muncii asidue a multor persoane, iar FBI va continua să contracareze agresiunea iraniană și să protejeze americanii, acasă și în străinătate“.

Casa Albă a declarat că presupusul complot nu va afecta negocierile de la Viena privind reluarea pactului nuclear din 2015 dintre Iran și șase puteri mondiale. Oficialii americani și europeni au declarat recent că textul acordului a fost finalizat și că depinde de Iran să decidă dacă va accepta sau nu.

Citește și Israelul îl avertizează pe Biden în privința Iranului

„Administrația Biden nu va renunța la protejarea și apărarea tuturor americanilor împotriva amenințărilor cu violență și terorism“, a declarat consilierul pe probleme de securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan.

„În cazul în care Iranul va ataca pe oricare dintre cetățenii noștri, indiferent că e vorba de cei ce sunt în prezent în funcție, sau de cei care au ocupat anterior anumite poziții, Iranul va avea parte de consecințe severe“.

Potrivit documentelor instanței, Poursafi i-a cerut unui rezident american pe care l-a cunoscut anterior online să-l fotografieze pe Bolton în octombrie anul trecut și a pretins că pozele erau pentru o carte pe care o scria.

Rezidentul american l-a prezentat pe Poursafi unei alte persoane care era un informator secret ce lucra pentru autoritățile federale, au declarat procurorii. Prin mesaje criptate, Poursafi i-a oferit persoanei respective 250.000 de dolari pentru a-l „elimina“ pe Bolton, iar suma a fost ulterior negociată până la 300.000 de dolari, au declarat procurorii.

Poursafi ar fi spus, de asemenea, că are o altă „misiune“ care i-ar aduce informatorului 1 milion de dolari dacă o duce la bun sfârșit.

Ulterior, informatorul i-a cerut ajutor lui Poursafi pentru a-l localiza pe Bolton, iar Poursafi i-a transmis adresa de la locul său de muncă din Washington, D.C., precum și capturi de ecran de pe o hartă online care includea o imagine stradală a biroului lui Bolton, au declarat procurorii.

Captura de ecran includea informația că adresa era la „10.162 (kilometri) distanță“, au precizat autoritățile, ceea ce reprezintă distanța aproximativă de la Teheran la Washington.

În februarie, Poursafi i-a spus informatorului că acesta trebuia să-l ucidă pe Bolton în termen de două săptămâni, și că altcineva a verificat zona din jurul domiciliului lui Bolton și nu a detectat nicio echipă de securitate.

Perchezițiile efectuate de autoritățile federale au descoperit ulterior imagini cu Poursafi purtând o uniformă cu un ecuson IRGC, iar Poursafi nu a negat niciodată că este afiliat la grup, au declarat autoritățile.

Poursafi este acuzat că a folosit facilitățile comerțului interstatal pentru a comanda un asasinat și că a furnizat sprijin material pentru un complot transnațional de asasinare.

Generalul iranian Soleimani a fost ucis într-un atac aerian american ordonat de președintele Trump, în timp ce se deplasa într-un convoi în Bagdad. În calitate de lider al Quds Force, generalul Soleimani a fost cel mai puternic comandant militar al țării de la Revoluția islamică din 1979.

De asemenea, el era considerat un dușman al SUA în Orientul Mijlociu, oficialii americani învinuindu-l pentru moartea a mii de soldați americani și aliați regionali.

Moartea sa a stârnit imediat temeri de represalii din partea iranienilor în rândul oficialilor americani și experților din domeniul securității.

Atât Bolton, cât și Pompeo împărtășau de multă vreme opinii de politică externă ce escaladau conflictul cu Iranul și au promovat o poziție de securitate mai agresivă împotriva Teheranului în perioada în care au făcut parte din administrația Trump.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0