Olarul român care a apărut în National Geographic și a emoționat o lume întreagă

Olarul român care a apărut în National Geographic și a emoționat o lume întreagă

Daniel Leș, un olar din Baia Sprie, a impresionat o lume întreagă cu figurinele din lut inspirate din lumea satului românesc, dar și cu învățăturile sale. National Geographic a distribuit un scurtmetraj realizat de regizorul Matei Pleșa despre olarul român, sub titlul „Fascinația meșteșugului”.

„Dumnezeu să ne ajute să nu uităm că suntem un bulgăre de lut” Citeşte întreaga ştire: Olarul român care a apărut în National Geographic și a emoționat o lume întreagă: „Dumnezeu să ne ajute să nu uităm că suntem un bulgăre de lut”

„Dan Leş este un artist ceramist plin de suflet. Lucrările sale sunt povești și legende făcute din lut, la care adaugă un spirit tradițional românesc”, este prezentarea pe care i-o fac cei de la National Geographic artistului român.

Bărbatul din Baia Sprie are un atelier de olărit unde primește adesea și oaspeți neexperimentați să se joace cu lutul, material pe care artistul îl consideră cel mai nobil. „Zice o vorbă din bătrâni de aici de la noi: greu îi a lucra cu lutul, greu îi a trăi cu mutul! Cu lutul e ca și cu oamenii, e foarte dificil. Dacă nu l-ai pregătit cum trebuie când îl pui pe roata olarului, n-o să iasă vasul pe care ți-l dorești. Sunt Dan Leș și frământ pământul ăsta din Maramureș de peste 40 de ani”, se prezintă simplu în scurtmetrajul lui Matei Pleșa. Ceramistul a învățat de la tatăl său să dea viață lutului. Chiar de la cinci ani a început să modeleze.

„Vin dintr-o familie modestă de oameni muncitori de la sat, o familie corectă, care mi-a dat învățături bune, care mi-a făcut o educație prin joacă, când mergeam la culesul fânului aveau vorbe cu tâlc și povești la care stau și astăzi și mă gândesc la ele. E perioada copilăriei când se fixează lucrurile cel mai bine în viața ta”, își amintește olarul.

Bărbatul, numit și „ultimul dac liber”, este foarte legat de pământul pe care îl modelează. S-a îndepărtat de arta populară și creează ceramică figurativă. Din mâinile sale prind viață personaje ale satului. „Îs atâtea lucruri care mă leagă de lutul ăsta. Nu vreau acuma să filosofez, dar eu cred că e materia cea mai nobilă,  din care și noi suntem creați. Cu lutul e foarte frumos de lucrat atunci când lutul te ascultă, când lutul e maleabil. Și tata îmi spunea întotdeauna că trebuie să fie un lut bun, trebuie să stea un an de zile la dospit, să plouă pe el, să înghețe și să se dezghețe, în momentul în care devine maleabil, îl simți în mână că te ascultă, e o plăcere să lucrezi cu lutul”, mai spune bărbatul.

Olăritul ca terapie Locuiește într-o casă veche de 100 de ani, pe care a renovat-o. În timp, a construit și o casă de oaspeți numită cum altfel decât Casa Olarului, unde vin în vacanță oameni din toată țara. „Sunt oameni care mă caută, oameni care lucrează în corporații mari, și vin și spun: Dane, așa bine îmi face să-mi bag mâinile în lut să mă joc! Și-i las acolo la roată să se joace, să se murdărească. E o terapie. Le arăți că poți să mănânci o mâncare dintr-o farfurie de lut cu o lingură de lemn, le arăți că se poate face foc în curte și putem să ne gătim împreună. Le arăți că sunt obiceiuri în țara asta a noastră, mai ales în Maramureș, care te umplu de viață”, spune bărbatul.

Din satul în care s-a născut veșnicia, Daniel Leș dă un sfat celor care nu se mai opresc din goana vieții: „Dacă ar fi să dau un sfat celor de lângă mine, aș spune un lucru: să se oprească un pic! Alergăm atâta, în stânga, dreapta, la serviciu, casă, copii, grădiniță și nu mai știm cine suntem noi. Dumnezeu să ne ajute să nu uităm că suntem un bulgăre de lut.”

Libertatea

COMMENTS

WORDPRESS: 0