Opinie: Apărarea Constituției – Limitarea autorității federale

Opinie: Apărarea Constituției – Limitarea autorității federale

Una dintre cele mai importante caracteristici ale Constituției – limitarea guvernului central – a fost ținta unei campanii de propagandă de mai multe decenii.

Comentatorii „progresiști“ din politică, mediul academic și mass-media susțin că aceste limitări împiedică soluțiile creative și eficiente la problemele sociale, analizează Rob Natelson pentru The Epoch Times.

De-a lungul anilor, aceștia au apelat la numeroase aspecte pentru a-și promova cauza:

  • „Putem pune capăt sărăciei doar prin inițiative federale îndrăznețe!“
  • „Pentru a salva planeta avem nevoie de mai multe reglementări federale!“
  • „Calea pentru a avea acces la educație de nivel superior este ca guvernul federal să plătească școlarizarea completă!“
  • „Soluția pentru a reporni economia sunt cheltuielile masive pentru ajutoare federale!“

Alte aspecte de pe listă au inclus drepturile civile, protecția consumatorilor, inegalitatea, educația K-12, schimbările climatice, rasismul și „infrastructura ce stă să se prăbușească“. Oricare ar fi problema, soluția este întotdeauna aceeași – intervenția federală dincolo de ceea ce autorizează Constituția.

Măcar o dată, aș vrea să aud pe unul dintre propagandiști recunoscând că, retrospectiv, prea multă intervenție federală a înrăutățit situația. Ar avea o mulțime de exemple din care să aleagă, dar nu mă aștept să le aud vreodată. Din păcate, campania de convingere a americanilor că guvernul federal este și ar trebui să fie atotputernic s-a bucurat de un mare succes.

Unul dintre motive este că educația civică din școlile publice denaturează adeseori sensul Constituției și motivele care stau la baza acelui sens. Acest eseu ajută la completarea lacunelor, explicând modul în care Constituția limitează puterea federală și de ce o face.

Constituția limitează guvernul federal în patru moduri generale:

În primul rând: Constituția este documentul legal prin care poporul american a acordat autoritate anumitor funcționari publici, în special (dar nu exclusiv) oficialilor federali. Constituția enumeră în mod specific toate puterile acordate. Lista este lungă, dar finită.

Elementele enumerate includ, printre altele, apărarea națională, emiterea banilor, crearea și operarea serviciilor poștale, construirea și întreținerea rutelor poștale (autostrăzi interurbane), reglementarea comerțului exterior și interstatal și a unor activități asociate comerțului, și controlul imigrației.

O normă juridică de lungă durată ne spune că, deoarece Constituția enumeră puterile acordate guvernului federal, orice putere care nu se regăsește în listă nu i se cuvine.

În al doilea rând: Constituția interzice în mod specific unele activități federale. Interdicțiile apar în mare parte, dar nu în totalitate, în primele opt amendamente ale Declarației drepturilor. De exemplu, guvernului i se interzice discriminarea între religii, restricționarea libertății de exprimare, încălcarea dreptului de a deține și purta arme sau adoptarea acelor măsuri retroactive numite legi ex post facto.

Adesea, ne referim la interdicțiile privind acțiunile guvernamentale drept crearea sau recunoașterea „drepturilor“.

În al treilea rând: Al 10-lea Amendament întărește regula conform căreia singurele puteri acordate guvernului federal sunt cele pe care le enumeră Constituția.

În al patrulea rând: Enumerarea excepțiilor de la puterea federală („drepturile“) ar putea sugera că guvernul are autoritate asupra a orice în afara excepțiilor. Prin urmare, al 9-lea amendament exclude orice astfel de sugestie. El consolidează regula conform căreia puterile federale se opresc odată cu puterile enumerate. După cum a remarcat odată unul dintre studenții mei de la drept, al 9-lea Amendament este un semn de exclamare.

Toate aceste restricții constituționale reprezintă anateme pentru „progresiști“. Așa că alternează atacurile frontale asupra Constituției cu afirmațiile că documentul nu înseamnă exact ceea ce spune clar. Ei au lansat totodată campania de zeci de ani de propagandă, pentru a ne convinge că toată puterea ar trebui să vină de la centru.

Citește și Stânga își consolidează puterea din Washington eliminând Federalismul

Dar de ce nu ar trebui să se întâmple asta? De ce nu au stabilit fondatorii o autoritate centrală atotputernică?

Istoria ne oferă o parte din răspuns. Înainte de 1763, generația fondatoare trăia fericită în Imperiul Britanic. Imperiul a fost guvernat ca o federație neoficială, lăsând coloniilor individuale un control local destul de mare. Dar când funcționarii politici britanici au decis să centralizeze puterea la Londra, generația fondatoare s-a răzvrătit.

După obținerea Independenței, americanii nu au mai fost dispuși să adopte o constituție care să acorde guvernului național atotputernicia pe care o negaseră guvernării imperiale.

Pe fond mai larg, fondatorii au înțeles că limitarea guvernului federal, mai ales atunci când e ținut sub control de state puternice, ar contribui la menținerea libertăților oamenilor. În cazul New York v. Statele Unite ale Americii (1992), Curtea Supremă a explicat acest lucru astfel:

„Constituția nu protejează suveranitatea Statelor în beneficiul Statelor sau al guvernelor de stat ca entități politice abstracte, nici chiar în beneficiul funcționarilor publici care guvernează statele. Dimpotrivă, Constituția împarte autoritatea între guvernele federale și guvernele de stat cu scopul protejării indivizilor. Suveranitatea statului nu este doar un scop în sine:

‘Mai degrabă, federalismul asigură cetățenilor libertățile ce decurg din diseminarea puterii suverane.’…‘La fel cum separarea și independența ramurilor coordonate ale guvernului federal au scopul de a preveni acumularea puterii excesive în oricare dintre ramuri, un echilibru sănătos al puterii între state și Guvernul federal va reduce riscul tiraniei și abuzului din partea ambelor fronturi.’“

Mai mult, fondatorii au înțeles că descentralizarea îmbunătățește, de obicei, procesul de guvernare. Un sistem descentralizat permite statelor să adapteze politicile locale în funcție de preferințele locale, cultura locală și nevoile locale.

De exemplu, un motiv pentru care reacția la virusul COVID-19 / CCP ar trebui să fie decisă la nivel de stat și local este că restricțiile de sănătate care au sens în orașul New York, dens populat, ar fi ridicole în spațiile întinse din Montana sau Dakota de Sud.

Un motiv final al descentralizării este mult mai puțin înțeles: descentralizarea politică promovează progresul uman.

Amintiți-vă câteva dintre cele mai mărețe momente din progresul civilizației: trezirea intelectului uman în Grecia antică. Accelerarea comerțului și culturii, statul de drept și creșterea nivelului de trai în Imperiul Roman timpuriu. Înflorirea artelor și comerțului în Italia și Germania renascentiste, începuturile Revoluției Industriale din Anglia și dezvoltările economice și tehnologice din Europa și America din secolul al XIX-lea.

Poate că ați învățat despre aceste evenimente în școală, dar aproape sigur nu vi s-a spus ce au toate în comun: toate au avut loc într-un context al descentralizării politice. Uneori descentralizarea a fost atât de extremă încât autoritățile centrale (dacă, într-adevăr, existau) nu au putut nici măcar să mențină pacea. Cu toate acestea, societatea a avansat oricum.

Descentralizarea le-a permis celor gen Aristotel și Galileos să se mute în jurisdicțiile vecine care erau mai ospitaliere cu munca lor. A permis grupurilor etnice și religioase, precum evreii și hughenoții, să scape de persecuții și să continue cu o viață productivă în Olanda și Anglia relativ tolerante.

A permis unor indivizi asemănători cu Ptolemeu, Bacon și Edison să efectueze cercetări științifice și tehnologice într-un mediu de libertate comparativ.

Descentralizarea a încurajat, de asemenea, concurența între suveranități și semi-suveranități pentru oameni și pentru talente. Cele mai primitoare locuri au fost recompensate cu cele mai multe progrese.

Adepții politici ai centralizării se auto-numesc „progresiști“. Dar denumirea reprezintă o înșelăciune. Descentralizarea, nu centralizarea, este mai consistentă cu progresul uman rapid.

Americanii au construit societatea modernă într-o explozie a progresului în perioada în care constrângerile Constituției asupra autorității federale erau încă onorate.

În acea perioadă americanii, împreună cu cei care trăiau într-o Europă fragmentată politic, au îmblânzit electricitatea … au dezvoltat medicina modernă … și au inventat telegraful, telefonul, radioul, televiziunea, calea ferată, automobilul și avionul. Depindem în continuare foarte mult de tehnologia de bază creată în timpul descentralizării.

Cu siguranță, progresul a continuat de atunci, dar rata este mai lentă. Dacă vă îndoiți, puneți-vă următoarea întrebare: Dacă doi proprietari de magazine de biciclete ar încerca să inventeze avionul în starea actuală de reglementare, cât de departe credeți că ar ajunge?

Sau considerați problema dintr-o altă perspectivă: Automobilele, numite pe atunci „locomotive de drum“, au fost inventate acum peste 200 de ani. Au fost produse pentru prima dată în masă în urmă cu peste un secol. De ce le conducem în continuare, în loc să folosim moduri de transport personal mai exotice – cum ar fi vehiculele de zbor proprii?

De ce atât de multe progrese prezise de autorii științei din secolul XX nu au reușit să devină realitate? În 1940, scriitorii speculativi credeau că vom avea deja colonii pe Lună în ziua de azi. Pe baza ritmului progresului din ultimii 150 de ani, aveau toate motivele să creadă așa ceva. Dar sub presiunea guvernului, progresul încetinește.

Puterea centralizată, nu Constituția, este ceea ce împiedică soluțiile creative și eficiente la problemele sociale. Propagandiștii sunt cei care greșesc. Fondatorii au avut dreptate.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0