HomeȘtiri Externe

OPINIE | China lui Xi Jinping

OPINIE | China lui Xi Jinping

Sub conducerea lui Xi Jinping, tehnologiile de vârf au devenit un instrument strategic esențial al regimului de la Beijing atât în ceea ce privește ex

Sub conducerea lui Xi Jinping, tehnologiile de vârf au devenit un instrument strategic esențial al regimului de la Beijing atât în ceea ce privește extinderea controlului Partidului Comunist asupra societății, cât și în demersul de obținere a hegemoniei globale.

Cu câțiva ani în urmă a provocat multe valuri mediatice o imagine în care liderul chinez, Xi Jinping, a apărut în cursul discursului de Anul Nou având în fundal o bibliotecă pe rafturile căreia alături de „Capitalul” lui Marx și un volum din scrierile lui Mao Zedong se găsea și o carte scrisă de Pedro Domingos, „The Master Algorithm: How the Quest for the Ultimate Learning Machine Will Remake Our World”. Este vorba despre o lucrare de referință privind impactul Inteligenței Artificiale asupra întregii existențe umane, în toate dimensiunile ei, în politică și afaceri, în economie, în educație și știință, în gestiunea guvernării și a felului în care se vor duce războaiele viitorului.

Cărțile de pe raft explică simbolic opțiunile, prioritățile și liniile de acțiune ale Chinei sub conducerea lui Xi Jinping. Pe de o parte, Xi a readus în forță, după o perioadă de relaxare, ideologia marxistă în centrul guvernării, educației, culturii, practic în toate dimensiunile vieții sociale. Motivul principal fiind dorința liderului chinez, care a fost profund marcat de dezagregarea rapidă a Partidului Comunist din Uniunea Sovietică de acum trei decenii, de a întări rolul conducător al Partidului Comunist Chinez, care cu 96 de milioane de membri este cea mai mare organizație de pe planetă, și de a elimina orice potențiale centre de putere care ar putea să i-l conteste la un moment dat. Așa se explică măsurile punitive luate împotriva unor corporații private importante, în special din zona Hi-Tech și a unor oameni de afaceri potenți (Jack Ma de la Alibaba este un exemplu), în paralel cu orientarea cu prioritate a sprijinului guvernamental către corporațiile de stat.

Pe de altă parte, Xi, și în general elitele politice de la Beijing, consideră noile tehnologii de vârf, de la Inteligența Artificială și Big Data, la computerele cuantice și tehnologiile spațiale, un instrument esențial atât pentru consolidarea controlului intern al Partidului Comunist, cât și în competiția geopolitică cu Statele Unite, în demersul de obținere a hegemoniei globale. De altfel, de aceeași manieră vede lucrurile și Vladimir Putin care în septembrie 2017 declara că „Inteligența artificială este viitorul, nu numai pentru Rusia, dar pentru întreaga omenire…oricine devine lider în această sferă va stăpâni lumea”.

Și pe fondul unei viziuni superficiale și naive a Occidentului care s-a iluzionat că răspândirea la nivel planetar a democrației și a valorilor liberale este de neoprit, China a obținut succese notabile pe toate aceste direcții. Printr-un transfer de tehnologie de o amploare fără precedent, direct prin furt, prin achiziții de companii occidentale (compania de robotică „KUKA” din Germania este un exemplu notoriu), prin atragerea de oameni de știință din Occident în programe de cercetare chinezești, prin forțarea companiilor străine care operează în China să cedeze knowhow-ul tehnologic de care dispuneau, dar și prin strategii pe termen lung precum programul cu termen 2025 prin care Beijingul își propune să devină lider mondial în 10 tehnologii de vârf sau cel cu termen 2035 care are ca țintă dominația asupra majorității standardelor care vor reglementa utilizarea noilor tehnologii. Așa se face că în acest moment sunt domenii tehnologice în care China a devenit lider mondial, inclusiv în unele cu implicații militare, după cum recunoaște chiar Pentagonul.

În discursul ținut în deschiderea celui de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist Chinez (PCC), aflat în derulare, în fața a 2300 de delegați, Xi Jinping a trecut în revista „victoriile istorice” obținute de partid sub conducerea sa, pregătind terenul pentru realegerea sa pentru încă cinci ani, nimeni nu se îndoiește de asta, rupând astfel cu tradiția instituită de Deng Xiaoping de a limita la 2 mandate de 5 ani perioada în care un lider deține poziția de vârf în ierarhia regimului de la Beijing.

El a menționat succesele obținute în lupta împotriva pandemiei Covid-19, în combaterea corupției, în realitate o formulă prin care și-a eliminat potențialii competitori politici, creșterea sprijinului popular pentru partid, reinstituirea ordinii în Hong Kong (prin reprimarea dură a protestelor de acolo) și, pe plan extern, în demersul Chinei de a se prezenta ca o contrapondere și o alternativă la democrația liberală occidentală. Bineînțeles a fost menționat și Taiwanul, punct în care Xi nu a exclus, în aplauzele asistenței, „completa unificare”, indiferent de mijloace. Referirile tot mai frecvente la el drept „liderul poporului” și așteptata introducere a „Gândirii sale politice” în carta partidului îl poziționează drept cel mai important lider chinez alături de Mao. Numărul de aliați ai lui Xi în noile structuri de conducere, în Comitetul Central, în Biroul Politic cu 25 de membri și mai ales în Comitetul Permanent al acestuia (în prezent sunt 7 membri, dar numărul acestora poate fi modificat) va oferi indicii privind dimensiunea controlului pe care el îl exercită însă puțini se așteaptă la surprize din acest punct de vedere.

Într-un dialog cu Condoleezza Rice, fostul secretar de stat american, găzduit de Hoover Institution și Asia Society, din 6 octombrie, fostul premier australian Kevin Rudd, un fin cunoscător al realităților chinezești, îi prezice lui Xi Jinping o lungă perioadă în postura de lider al Chinei, până la mijlocul anilor 2030, „dacă nu va interveni Dumnezeu!”. „Atunci când ai epurat atâția oameni de vârf din conducerea Chinei, așa cum a făcut Xi în ultimii 10 ani, nu-ți poți permite să pleci de la putere pentru că vor veni după tine.”

Trei sunt obiectivele majore pe care le va urmări, în continuare, Xi Jinping, crede Kevin Rudd:

Să mențină autoritatea Partidului Comunist, ca un partid revoluționar la conducerea țării și să se opună oricăror forțe care ar urmări să-i conteste acest rol. Iar cine își imaginează vreo formă de pluralism politic în China trebuie să se trezească la realitate.

În al doilea rând își dorește pentru China ca aceasta să ajungă să aibă o economie cel puțin de dimensiunea celei a Statelor Unite și să devină o putere globală superioară acestora. Asta reise din așa numitul proiect de „Great Rejuvenation”, care ar trebui să se încheie cel târziu în 2049. Asta înseamnă, în opinia elitelor politice de la Beijing, revenirea țării la poziția dominantă globală pe care a pierdut-o în fața „barbarilor” în faza finală a dinastiei Qing.

Al treilea este preluarea controlului asupra Taiwanului. Pentru Beijing este vorba de un prim pas simbolic care ar marca eliminarea de facto a Statelor Unite ca actor major în regiunea Asiei de Sud.

Au existat multe discuții legate de faptul că prin politicile sale tot mai ostile față de mediul de afaceri privat, în principal față de marile corporații, liderul chinez sugrumă „gâsca care face ouă de aur”, zona dinamică și creativă care a asigurat creșterea explozivă a țării în ultimele trei decenii. Dar acest lucru nu se va schimba după congres, crede fostul premier australian, în opinia căruia Xi este mai preocupat de securitate, de consolidarea controlului intern, decât de creșterea economică. Este ceea ce confirmă și un recent studiu MERICS care relevă obsesia pentru securitate a acestuia. „Xi Jinping a transformat securitatea națională într-o paradigmă cheie care pătrunde toate aspectele guvernanței Chinei. Conceptul său extins de «securitate națională cuprinzătoare» cuprinde acum 16 tipuri de securitate. Xi a oficializat, de asemenea, noi sisteme de implementare – de la legi și reglementări, la instituții și campanii de mobilizare în masă”.

În toate aceste demersuri China mizează pe dominația sa tehnologică în domenii de vârf, inclusiv în ceea ce privește domeniul militar. Exemplară din acest punct de vedere este felul în care Beijingul a pus la punct cel mai sofisticat și extins sistem de supraveghere în masă existent pe glob. Chiar dacă acesta oferă și unele beneficii conexe, de genul reglarea traficului în marile aglomerări urbane sau eficientizarea consumului de energie, nu încape nici o îndoială că funcția sa principală este de aceea de a asigura controlul absolut al Partidului Comunist asupra societății.

În volumul „Surveillance State: Inside China’s Quest to Launch a New Era of Social Control”, apărut recent, Josh Chin, care a petrecut aproape 20 de ani în China, și Liza Lin dezvăluie amploarea sistemului de control intern din China bazat pe tehnologii sofisticate, de la recunoaștere facială la supravegherea postărilor online pe rețelele sociale (care sunt exclusiv chinezești, toate celelalte fiind interzise). Într-un interviu pentru The Diplomat, Josh Chin descrie maniera în care acesta funcționează și care sunt obiectivele fundamentale urmărite de regimul de la Beijing. „Sistemul chinez de supraveghere folosește cantități enorme de date și tehnologii de ultimă oră bazate pe Inteligența Artificială pentru a consolida un tip de hiper-autoritarism capabil să exercite un control social fără precedent asupra populației. Cu suficiente date și instrumentele potrivite, liderii chinezi cred că pot prezice amenințările și problemele înainte ca acestea să apară. Scopul final este o societate perfect proiectată, prin metode de «inginerie socială», care neutralizează automat disidenții, răsplătindu-i în același timp pe cei care se conformează disciplinat optând pentru comoditate, siguranță și predictibilitate.” Precizând că giganți ai Internetului, ca Alibaba sau Tencent, controlează „cantități enorme de informații de comportament la care companiile din Silicon Valley pot doar visa”. Informații la care guvernul are acces complet și nemijlocit, în baza legislației în domeniul securității naționale.

Amploarea supravegherii exercitată de regimul de la Beijing atinge limite greu de imaginat în Xinjiang, regiune despre care Josh Chin spune că arată ca o „zonă de război distopică”, cu posturi de control la fiecare kilometru, cu blocuri de camere de luat vederi la tot pasul și cu scanere faciale în punctele de acces. Într-o altă carte pe aceeași temă, The Perfect Police State, jurnalistul Geoffrey Cain descrie cum în Xinjiang profilul fiecărei persoane este documentat în detaliu, „de la codul genetic, la sunetul vocii sau detaliul dacă intră în casă prin ușa din față sau prin cea din spate”, utilizând algoritmi de Inteligență Artificială, rețele neurale, tehnologii de recunoaștere facială și de voce sau colectarea de date biometrice. „Nu este un genocid în sensul secolului al 20-lea, când regimurile fasciste au plasat populațiile «nedorite» în lagăre ale morții și le-au forțat să intre în camerele de gazare. Este o ștergere lentă, sinistră, a unei întregi culturi, prin tortură psihologică și fizică în lagăre de concentrare și supraveghere nesfârșită pentru a-i obliga să internalizeze gândirea statului și să-și nege propriile realități.”

Noile tehnologii ne transportă într-un univers care, mai ales dacă ne referim la Xinjiang, aduce aminte de cel din celebrul roman „1984” al lui George Orwell sau din filmul „Minority Report”, cu Tom Cruise în rolul principal. Deşi seamănă mai degrabă, cred Chin şi Lin, cu cel dintr-un roman din 1921 al scriitorului rus Evgheni Zamiatin. Dacă supravegherea în masă din perioada sovietică era extrem de costisitoare, mai precizează Chin, pentru că utiliza echipamente scumpe şi o mulţime de oameni, tehnologia de supraveghere bazată pe tehnologii de vârf pusă la punct de chinezi este, din contra, relativ ieftină şi oferă prompt mult mai multă informaţie în raport cu metodele tradiţionale. Astăzi în China algoritmii şi senzorii digitali gestionează o bună parte din activitatea de supraveghere în masă pentru care STASI, poliţia secretă din RDG, utiliza aproape 100 de mii de agenţi şi 170 de mii de informatori, subliniază autorii cărţii. „Supravegherea în masă din China a devenit aproape instantanee. Fiecare schimbare a comportamentului unui individ este acum marcată digital, înregistrată în timp real și adăugată la un portret în continuă expansiune, pentru uzul sau abuzul celor care controlează informațiile.”

Acest sofisticat şi extins sistem de supraveghere dezvoltat iniţial pentru uz intern a devenit ulterior pentru regimul de la Beijing şi un redutabil instrument de influenţă pe plan extern. Zeci de ţări din toată lumea, foarte multe din Africa unde China are şi o amplă prezenţă economică, mult peste cea a Statelor Unite sau a europenilor, au achiziţionat astfel de sisteme, beneficiind de credite avantajoase oferite de chinezi, sub masca de sisteme „Smart City” (cu ajutorul cărora pretind că luptă împotriva criminalităţii) ceea ce le-a permis liderilor aflaţi la putere să consolideze regimuri autoritare prin controlul asupra populaţiei şi opoziţiei politice. Este una dintre explicaţiile pentru sprijinul în bloc pro-China din diferitele organizaţii internaţionale.

S-a văzut asta recent în cazul unui vot din Comisia ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva când delegații au respins o decizie care ar fi permis dezbaterea unui raport privind situația drepturilor omului în provincia Xinjiang. De remarcat că nu era vorba de o rezoluție de condamnare a Beijingului, ci doar de o dezbatere pe marginea raportului. Votul, la finalul căruia s-au auzit aplauze, este o dovadă palpabilă a erodării substanțiale a influenței țărilor occidentale, care au depus eforturi intense pentru un rezultat favorabil, și a creșterii celei a Chinei. Sunt notabile abținerile Argentinei, Mexicului, Braziliei și Indiei, ca și votul împotrivă al Indoneziei, Emiratelor Arabe Unite, Qatarului, Pakistanului, toate țări musulmane. La fel ca toate statele africane, cu excepția Somaliei.

Motivele care stau în spatele acestor decizii nu sunt neapărat toate un rezultat al influenţei Chinei. Există multe resentimente alimentate de ceea ce statele respective consideră a fi „lecţiile moralizatoare arogante” administrate de către occidentali. India, care este departe de a se afla în relaţii cordiale cu China, Brazilia, ţările din Golf (aici contează şi dorinţa Casei Albe de a relua acordul cu Iranul suspendat de Donald Trump) se încadrează în această categorie. Ministerul de Externe chinez a folosit ocazia votului de la Geneva pentru a vorbi despre „adevăratele şi serioasele violări ale drepturilor omului din Occident”, pomenind „rasismul sistematic”, „discriminările rasiale”, „drepturile imigranţilor”, subiecte în cazul cărora în mod ironic mass-media americane şi europene oferă generos, zilnic, Beijingului muniţie de atac erodând în paralel autoritatea morală a Occidentului în spaţiul extra-occidental. Toate aceste evoluţii şi tendinţe sunt privite cu satisfacţie de către China care doreşte o revizuire fundamentală a manierei prezente de abordare a relaţiilor internaţionale în care democraţia şi drepturile omului ocupă, încă, un loc central.

Deși extrem de eficient, sistemul de supraveghere din China nu este totuși infailibil. Cu doar câteva zile înaintea începerii celui de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist, pe un pod din Beijing a apărut un banner care îndemna la o grevă generală pentru îndepărtarea de la putere a „dictatorului Xi” și renunțarea la draconicele politici „Covid-zero” promovate agresiv de liderul chinez. „Nu teste PCR, ci mâncare. Libertate, nu izolare la domiciliu. Demnitate, nu minciună. Reformă, nu revoluție politică. Vot liber, nu un dictator. Nu vrem să fim sclavi, ci oameni liberi.” Deși poliția a intervenit rapid și i-a obligat pe jurnaliștii prezenți în zona protestului (sosiți după ce bannerele fuseseră deja îndepărtate) să șteargă fotografiile făcute, alte fotografii și clipuri video, luate anterior de trecători, au fost imediat postate online și au început să circule și în China, dar și în afara țării. Presa internațională notează că în China s-a ajuns la aproape 200 de mii de vizionări pe Weibo (echivalentul chinez al Twitter-ului) până când postările au fost șterse și orice posibile mențiuni privind protestul au fost interzise (inclusiv cuvântul Beijing!).

China crede că actual context internaţional îi este favorabil, fiind marcat de Ascensiunea Estului şi Declinul Vestului, într-o lume care devine multi-polară. Asta reiese din zona discursului şi poziţiilor oficiale, din opiniile exprimate în mass-media sau în spaţiul academic. Şi, la fel ca şi Moscova, Beijingul este convins că declinul Americii, şi a Occidentului în general, este unul structural. Elitele de la Beijing consideră că problemele democraţiei americane sunt ireparabile, datorită diviziunii politice sistemice. De unde convingerea că modelul de guvernare alternativ, chinezesc, un capitalism de stat, în tot mai mare măsură unul de tip marxist, va fi inevitabil cel mai îmbrăţişat în viitor nu doar de către China, ci de către întreaga lume.

La începutul perioadei de reformă, în epoca post-Mao, Deng Xiaoping le recomanda viitorilor lideri chinezi să „crească țara în liniște”, pentru a nu provoca reacții ostile pe plan extern. De câțiva ani buni, Xi crede însă că forța economică, diplomatică, militară a Chinei nu mai face necesară o astfel de precauție. Dorința de modificare a actualei ordini mondiale de sorginte americană, a configurației de putere pe plan global, a fost explicit exprimată de Xi Jinping și Vladimir Putin la întâlnirea din februarie, înainte de ceremonia de deschidere a Olimpiadei de la Beijing. Dificultățile întâmpinate de Rusia în războiul din Ucraina și mai ales surprinzătoarea unitate de acțiune occidentală în ceea ce privește sprijinul pentru ucraineni chiar dacă nu a modificat obiectivul strategic final i-a pus totuși pe gânduri pe chinezi. Care va fi impactul în privința forțării „reunificării cu Taiwanul” este neclar. Unele voci, precum Kevin Rudd, cred că mai ales în lumina evoluțiilor din Ucraina, Xi va considera că încă este prea riscant să întreprindă o acțiune militară în următorii 5-6 ani. Alții, din contra, cred că după actualul congres al Partidului Comunist probabilitatea unei acțiuni militare asupra Taiwanului va crește.

Sunt încă mulţi în Occident care, luând de bune declaraţiile oficiale ale liderilor chinezi, cred că tot ce doresc aceştia este doar un rol mai proeminent al ţării lor în actualul sistem instituţional internaţional. Există şi naivităţi de genul presupusului interes comun pentru combaterea Schimbărilor Climatice în condiţiile în care, singurul interes al Chinei, care pune în funcţiune anual zeci de centrale pe cărbune, este doar acela de a exploata obsesia Vestului pentru această temă. Fostul Consilier pentru Securitate Națională al lui Donald Trump, generalul H.R. McMaster, se îndoiește profund de ambițiile limitate ale Beijingului. „Partidul nu are deloc intenția de a juca după regulile asociate dreptului internațional sau din domeniul schimburilor comerciale”, scria acesta în 2020. „Strategia generală a Chinei se bazează pe co-opțiune și constrângere, în țară și în străinătate, precum și pe ascunderea naturii adevăratelor sale intenții. Ceea ce face ca această strategie să fie potentă și periculoasă este caracterul integrat al demersului, care implică guvernul, industria, mediul academic și armata”.

Obiectivul strategic central al Chinei, relevă o analiză care pleacă de la discursuri cu circulație internă ale unui influent consilier al liderilor chinezi care descrie atingerea acestuia ca parte a unei strategii în 6 pași, este acela de „a administra în faza finală toate țările de pe glob, inclusiv Statele Unite”. Jonathan Ward, în volumul China’s Vision of Victory, ajunge la aceeași concluzie: „De la fondarea Republicii Populare Chineze în 1949, până la venirea lui Xi Jinping la putere, în ochii liderilor chinezi ascensiunea Chinei nu a fost niciodată despre împărțirea Asiei sau a lumii cu Statele Unite. A fost vorba despre restaurarea puterii chineze, o putere nerestricționată de alte națiuni. Este despre construirea unei superputeri și restaurarea poziției de supremație a acesteia în rândul tuturor națiunilor. Numai de pe această poziție supremă se poate împlini destinul Chinei”.

Un articol de Alexandru Lăzescu pentru Curentul Internațional

COMMENTS

WORDPRESS: 0