HomeCultură

Primul telefon al copilului tău: Care este vârsta și dispozitivul potrivit pentru familia ta

Primul telefon al copilului tău: Care este vârsta și dispozitivul potrivit pentru familia ta

A-i cumpăra copilului tău un telefon este o decizie care nu trebuie luată în grabă. Este important să alegeți atât momentul potrivit, cât și modelul d

A-i cumpăra copilului tău un telefon este o decizie care nu trebuie luată în grabă. Este important să alegeți atât momentul potrivit, cât și modelul de dispozitiv. Îi oferi vechiul tău iPhone sau Samsung sau cumperi unul dintre noile telefoane concepute special pentru copii, cu programe de monitorizare încorporate?

Într-un articol WSJ, Julie Jargon trece în revistă tot ceea ce trebuie luat  în considerare, precum și caracteristicile diferitelor tipuri de telefoane.

În primul rând, analizează cât de pregătit este copilul tău pentru a deține un telefon. Nu există o vârstă clară, valabilă pentru orice copil.

De multe ori, decizia este luată din considerente practice: când copiii ajung la nivel de gimnaziu, de exemplu, ei nu mai sunt supravegheați la fel de strict ca în școala primară. S-ar putea să dorești să îi monitorizezi tu – și să le oferi o modalitate ușoară de a te contacta.

Până la vârsta de 11 ani, 53% dintre copii ajung să dețină propriul lor smartphone, potrivit organizației non-profit Common Sense Media.

Părinții care iau în calcul această opțiune trebuie să pună în balanță o serie de factori, începând de la nivelul de maturitate și dorința de independență a copilului lor, până la temerile legate de hărțuirea online și petrecerea unui timp prea îndelungat în fața ecranului.

Există semne care indică faptul că un copil este pregătit. Dacă dă dovadă de responsabilitate, făcându-și temele pentru acasă, având grijă de lucrurile sale și de celelalte aparate electronice, înseamnă că ar fi capabil să gestioneze și telefonul.

Definește clar scopul. Înainte de a decide ce fel de telefon să cumperi, discută cu copilul tău motivele pentru care ar trebui să aibă unul. „Ce ai de fapt nevoie și ce dorești să poată face copilul tău cu un telefon?“, explică Jacqueline Nesi, profesor asistent de psihiatrie la Universitatea Brown, care studiază utilizarea tehnologiei de către copii.

„Pentru ce anume are nevoie de telefon copilul tău și la ce își dorește el să-l folosească?“.

Dacă scopul principal este acela de a-ți  anunța copilul că întârzii când îl iei de la școală, cel mai probabil că nu e nevoie de tot ce oferă un smartphone. Un telefon pentru copii cu opțiuni limitate (sau chiar un smartwatch) ar fi suficient.

Dar dacă copilul tău are nevoie de un telefon pentru a-și preda temele primite de la școală sau pentru a comunica cu grupurile de colegi și echipele sportive din care face parte prin intermediul aplicațiilor, smartphone-ul ar fi mai potrivit.

Trebuie să decizi asupra modului de control parental. Nivelul de restricții pe care dorești să îl impui în ceea ce privește accesul copilului la internet, la rețelele de socializare și contacte ar putea să impună un anumit model.

Dispozitivele iPhone și Android au controlul parental integrat în setări. Părinții care folosesc Apple Family Sharing sau Google Family Link pot, de asemenea, să limiteze timpul petrecut în fața ecranului și să impună restricții privind utilizarea aplicațiilor de pe propriile telefoane, deși aceste opțiuni necesită o anumită configurare inițială.

Telefoanele concepute special pentru copii includ elemente de control mai variate și o monitorizare mai precisă, cum ar fi capacitatea de a le citi mesajele. Dezvoltatorii acestor telefoane afirmă că restricțiile puse nu pot fi ocolite de către copii.

Telefoanele rămase de la alți membri ai familiei

Principalul motiv pentru a da copilului un telefon deținut în trecut de altcineva este că deja sunteți familiarizat cu el și membrii familiei au probabil dispozitive similare, astfel încât puteți partaja aplicații și conținut.

Reversul medaliei este că, de obicei, acestea sunt dispozitive cu funcții complete, așa că trebuie să configurați limite. (Dacă nu ești atent, copiii pot exploata greșelile pe care le faci și vor ocoli setările de control parental).

De asemenea, telefoanele foarte vechi nu vor oferi același nivel de securitate: Este important să te asiguri că orice telefon pe care îl oferi copilului tău rulează cel mai recent sistem de operare.

iPhone: În versiunea iOS 16, Apple Family Sharing conține acum sugestii pentru restricționarea conținutului în funcție de vârstă, precum și o listă de sfaturi legat de actualizarea setărilor pe măsură ce copiii cresc.

Quick Start îți permite să configurezi un nou iPhone cu măsuri de control parental deja setate. Modelele apărute de la iPhone 8 pot rula iOS 16. Când oferiți copilului tău un iPhone vechi, șterge mai întâi informațiile tale personale.

Android: Google a actualizat recent Family Link, astfel încât să fie mai ușor de gestionat dispozitive precum telefoanele Samsung Galaxy și propriile sale telefoane Pixel. Un nou meniu de localizare îți permite să vezi pe o singură hartă unde se află toți copiii tăi, iar dacă un telefon se pierde, îi poți activa soneria.

Părinții pot activa notificări pentru a fi alertați atunci când copilul lor ajunge sau pleacă dintr-o locație. De asemenea, părinții pot seta limite de timp valabile „doar astăzi“ în cazul în care copilul lor are nevoie de o excepție. Înainte de a da copilului vechiul tău telefon Android, asigură-te că urmezi toți pașii corecți pentru setarea lui.

Citește și Părinții nu ar trebui să permită copiilor acces nesupravegheat la internet – și asta înseamnă fără telefon mobil

Telefoane concepute special pentru copii

Acestea nu mai strigă de la o poștă că sunt „telefoane pentru copii“. Ele arată ca orice alt smartphone Android elegant. Sunt mai puțin jenante decât un telefon cu clapetă, de exemplu. Le poți asemăna cu bicicletele cu roți ajutătoare. Pe măsură ce copiii cresc, poți ridica unele restricții și, în unele cazuri, poți face upgrade la o versiune cu mai multe funcții complete.

Cel mai mare dezavantaj pe o scenă socială în care Apple este extrem de prezent este că aceste telefoane afișează mesajele text pe fundalul verde atât de urât de adolescenți. De asemenea, dacă puștiul tău folosește deja un iPad, s-ar putea ca trecerea la altă marcă să fie destul de enervantă.

Bark Phone (servicii de abonament și închiriere aparate de la $49/lună). Dezvoltatorul unei populare aplicații de monitorizare a bebelușilor a integrat funcțiile aplicației într-un nou telefon care va fi lansat la mijlocul lunii noiembrie.

Pe lângă faptul că are preinstalată funcția de analizare a conținutului și controlul parental – și nu poate fi eliminat – acest telefon Samsung A13 poate fi personalizat cu funcții suplimentare, cum ar fi localizarea, blocarea apelurilor și capacitatea de a gestiona contactele.

Părinții care închiriază un telefon Bark pot instala aplicația Bark Premium pe oricare dintre celelalte dispozitive ale copiilor lor fără taxă suplimentară.

Gabb Wireless (telefoane începând de la $150; planuri de abonament de la $18/lună): Această companie cu o vechime de patru ani a dezvoltat ceasuri inteligente pentru copii mici, plus două smartphone-uri: Modelul original de Gabb Phone este destinat copiilor cu vârste de până la 9 ani, în timp ce Gabb Phone Plus, un model superior, este destinat copiilor de la 13 ani în sus.

Telefoanele Gabb nu au un magazin de aplicații sau browser de internet. În cazul în care limbajul din mesajele text cu contacte necunoscute are un conținut nepotrivit, acestea nu vor fi livrate, iar pozele de la contacte necunoscute sunt blocate. Mesajele nu pot fi șterse.

Părinții pot vedea locația copiilor lor, pot configura „zone sigure“, cum ar fi curtea școlii sau casele prietenilor și sunt notificați când telefoanele copiilor lor părăsesc respectivele zone.

Gabb oferă și un serviciu de muzică care include hituri de top fără conținut explicit. În curând, Gabb Phone Plus va oferi aplicații recomandate de la terți.

Troomi Wireless (telefoane începând de la $180; planuri de abonament de la $20 pe lună): Compania, lansată anul trecut de un co-fondator al Gabb, vinde telefoane Samsung care rulează un sistem de operare personalizat. Părinții pot adăuga funcții noi pe măsură ce copiii lor cresc.

Părinții pot accesa de la distanță mesajele copiilor lor și pot monitoriza locația telefonului prin intermediul unui portal web. Părinții pot alege dacă le permit copiilor să trimită și să primească fotografii prin intermediul aplicațiilor de mesagerie.

Telefonul conține un browser ce filtrează conținutul și le permite părinților să instaleze aplicații sigure pentru copii.

Pinwheel (telefoane începând de la $200; taxă de servicii de $15/pe lună, în plus față de abonamentul de telefonie mobilă): Acest telefon pentru copii se adresează categoriei de vârstă gimnazială, dar este conceput să evolueze odată cu copilul, teoretic până la liceu.

Părinții pot monitoriza activitatea de pe telefon a copiilor lor – chiar și mesajele șterse – prin intermediul unui portal web. Pot seta rutine zilnice pentru copiii lor și pot permite accesul la anumite aplicații sau contacte în perioade specific setate. Telefoanele pot conține aplicații financiare și educaționale sau muzicale. Nu există un browser web, iar telefonul este compatibil cu software-ul de monitorizare al companiei Bark.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0