Opinie | Crucea Roșie ca alibi pentru tirani, teroriști și criminali în masă?

„L-am văzut zilele trecute pe șeful Crucii Roșii Internaționale, Peter Maurer. Cerule, ce jovial era!” Opinie a jurnalistului Petre M. Iancu.

Omul conduce o organizație a cărei sarcină e cum nu se poate mai grea. Misiunea ei este să-și pună la bătaie întregul potențial (considerabil, date fiind resursele uriașe, din banii contribuabilor, de care dispune) spre a furniza protecție și binefaceri oamenilor afectați de catastrofe, atacați de crize, aruncați în dezastru de războaie, loviți de prizonierat și deportare. Nu e un mizilic. Și nu că n-ar fi destule probleme.

Situația

În Ucraina cădeau bombele pe maternități, un nonagenar supraviețuitor al Holocaustului și al mai multor lagăre naziste murea sub dărâmăturile blocului său, demolat de rachetele lui Putin la Harkiv, rușii furau ucraineni și îi duceau, în masă, în Rusia, iar în orașe asediate se sfârșeau prunci, părinții și bunicii lor în chinuri groaznice, de foame și de sete, de schije, din lipsă de medicamente.

Dar Maurer se arăta, cu toate acestea, în compania mai-marilor ruși mai bine dispus și mai vesel decât omonimul premier comunist al României când mergea la vânătoare cu dictatorii, Dej sau Ceaușescu, sau când i se relata lui Ion Gheorghe Maurer despre vreo nou ispravă sângeroasă în masă a lui Stalin, Enver Hoxha sau Mao.

Stalin s-a dus. Putin, adeptul său devotat, ortodoxist și fascist, continuă să fie stăpânul Kremlinului. Îmbrăcat la patru ace, precum președintele Franței, Macron, și el un mare fan al ținutelor elegante, când nu-l copiază, nebărbierit și îmbrăcat în kaki, pe Volodimir Zelenski, elvețianul Peter Maurer, președintele CRI, râdea fericit cu gura până la urechi împreună cu Serghei Lavrov, această combinație contemporană de Molotov și Ribbentrop redivivus, având funcția de șef al diplomației lui Vladimir Putin.

Părea că mai are puțin și îi va sări de gât să-l pupe și să-l muște drăgăstos de lobul urechii pe criminalul de război pus pe post de ministru de externe al dictatorului.

Nu e clar dacă de la Macron a învățat Maurer să se poarte cu mănuși de mătase cu dictatorii teroriști și criminali în masă ca Putin. Sau e invers.

Modelul Macron

Marcon a strâmbat rău din nas, pesemne, de vreme ce l-a auzit pe ”barbarul” președinte american calificându-l pe țar drept ceea ce Putin chiar nu poate contesta că este: în asentimentul părții nepervertite a globului, Biden l-a numit pe omologul său rus ”măcelar, dictator sângeros, mafiot și criminal”. Macron a afirmat că n-ar ”folosi astfel de termeni”, pentru că ”mai stau de vorbă cu președintele Putin”. ”Macron nu realizează că problema nu e a-l numi pe Putin ceea ce liderul de la Kremlin este. Ci faptul că stă la discuții cu el, indiferent câte crime de război comite”, a reliefat, în context, scriitorul și fostul campion mondial de șah, Kasparov.

Potrivit lui, ”dictatorii sunt narcisiști și sociopați. Văd doar ce le convine. ”Am bombardat orașe întregi, pline de nevinovați și le-am făcut una cu pământul, iar liderii străini continuă, (totuși) să vină să mă roage să-i ajut. Sunt puternic și trebuie să continui să bombardez”, scria Kasparov pe Twitter despre modul de a gândi al criminalului de război de la Kremlin.

Nu e doar treaba lui Macron că, în goana lui după voturi înaintea alegerilor prezidențiale care se vor derula în Hexagon în aprilie, încearcă să se dea mare diplomat. Căci nu se află doar în treabă, ci face propriu-zis rău. Cum rău face și lașitatea omologilor săi care-i refuză lui Zelenski armele ofensive necesare înfrângerii armatei ruse invadatoare, acționând terorist în Ucraina, întrucât și stăruința într-o diplomație ridiculizată de tiranul curtat, și frica irațională de el, manifestată în refuzul livrării de arme, nu fac decât să stimuleze poftele, provocările și crimele lui Putin.

La ce (nu) e bună diplomația

Însăși ideea că diplomația are o șansă poate fi, în anumite situații, pernicioasă. Când amână pacea și perpetuează războiul și suferințele aferente, pentru că alimentează de pildă iluzii de aplanare negociată a unui conflict de nerezolvat, datoritată naturii părților angrenate în război, decât prin victoria clară a uneia din tabere.

Or, analiza declarațiilor lui Vladimir Putin de dinainte de război și din timpul său relevă că probabilitea ca dictatorul să fie dispus să accepte o soluționare negociată viabilă, căreia să i se poată acorda un minim încredere tinde spre zero, dacă nu, mai probabil, e chiar egală cu zero.

Prin urmare, ideea perpetuării tratativelor maschează și cosmetizează realitatea, oferă un alibi autoproclamaților mediatori să nu se ralieze sancțiunilor, ca dictatorul turc Erdogan și perturbează concentrarea eforturilor necesare soluționării cu celeritate a conflictului prin înfrângerea armatei agresoare.

Când Crucea Roșie se dă cu marea putere

Dar aici e vorba doar de politicianism respingător și de ipocrizie pernicioasă sub masca dorinței pioase de pace.

Un pas mai departe în abjecție pare a vrea neapărat să facă șeful Crucii Roșii. Săptămâna trecută Peter Maurer afirmase după întâlnirea sa cu Lavrov că ar fi nevoie ”de un pact între armatele celor două părți care să permită evacuarea în siguranță a civililor din localități asediate ca Mariupol.” Apoi presa rusă a declarat că Maurer i-ar fi cerut lui Lavrov să-i permită să pună pe picioare un oficiu de ajutorare a ucrainenilor strămutați din oraș.

În reacție, ucrainenii cer lumii să nu-i mai doneze bani organizației sale, pentru că, altfel decât îi este datoria, Crucea Roșie Internațională nu ajută la crearea de coridoare umanitare, după cum scria recent Ukrainska Pravda. Apoi, CRI continuă să numească războiul de agresiune al Rusiei așa cum vrea Moscova: un ”conflict”.

Mult mai gravă e intenția Crucii Roșii de a-și deschide oficiul la Rostov-pe-Don, oficial ca să se ocupe de refugiații ucraineni, în fapt, spre a legitima, cum relevă Transparency International Ukraine, deportările în masă de ucraineni în Rusia.

Dacă așa stau lucrurile – și n-avem prea multe motive să ne îndoim că stau așa cum acuză analiștii ucraineni, – ne aflăm în fața unui mod de a proceda care e chiar mult mai supărător decât lașitatea liderilor occidentali. Crucea Roșie Internațională se comportă ca pe vremea când se preta dezinformării unui Himmler, acceptând să răspândească în lume basmul nazist al ”civilizației” de la Theresienstadt, lagărul ”model” folosit de hitleriști ca să arunce praf în ochii democrațiilor occidentale și să le înșele vigilența privind Holocaustul. Era vorba, la Theresienstadt, de o potemkiniadă, de o fațadă, de o vitrină menită să ascundă exterminarea în masă a evreilor și să-i prezinte pe genocidarii lui Hitler drept ceea ce nu erau: drept cât se poate de omenoși cu evreii.

Încă nu se poate pune semn de egalitate între Hitler și Putin, în ciuda crimelor de război și în masă comise de președintele Rusiei, ori de acoliții lui, gen satrapul sirian al Moscovei, Assad. Dar similitudinea dintre cei doi dictatori începe să fie frapantă.

Rusia a provocat Ucrainei o catastrofă umanitară de proporții fără precedent de la cel de-al Treilea Reich încoace. În loc să țipe din răsputeri și să ceară să fie lăsată să-și îndeplinească misiunea umanitară, într-o situație în care puterea agresoare bombardează și împușcă civili, torturează nevinovați, rusifică forțat, răpește și deportează mase de oameni, părând să epureze etnic, CRI i se raliază, politic, Rusiei lui Putin.

Un ziarist ucrainean reliefa zilele trecute că ”doar din Mariupol, Rusia a deportat ilegal, potrivit autorităților ucrainene, aproximativ 15.000 de oameni”. Or, spunea tot el, ”Crucea Roșie tace din gură cu privire la lagărele de filtrare a cetățenilor ucraineni capturați” și ”respinge accesul la prizonierii de război ucraineni”.

Mă întreb: în baza căror principii ”umanitare” face ea toate acestea? În baza căror fundamente ”etice” pune ea batista pe țambal în reacție la scandalul fără margini ale demersurilor teroriste rusești?

Crucea Roșie, e adevărat, are o misiune delicată și trebuie să opereze cu mare băgare de seamă ca să-și poată îndeplini menirea. Uneori va investi în diplomație mai mult decât trebuie. Dar ce-i prea mult e prea mult. E nevoie de explicații convingătoare pentru comportamentul ei strigător la cer. Iar până atunci, de un boicot sever.

Tribuna.US