Opinie: Cum m-a învățat trecutul meu de cubanez să urăsc comunismul și să iubesc America

Opinie: Cum m-a învățat trecutul meu de cubanez să urăsc comunismul și să iubesc America

Timp de citire: 5 minute

În urmă cu 52 de ani, de Ziua Îndrăgostiților, un băiețel de trei ani s-a îmbarcat într-un mic avion împreună cu fratele său mai mare, sora mai mare și mama lor. Fără a știi exact de ce tatăl nu era cu ei, s-a îmbarcat la cuvântul mamei sale și a lăsat în urmă o viață pe care abia și-o amintește, analizează Jasmine Campos într-un articol The Federalist.

Această familie a fost una dintre cei un sfert de milion de cubanezi care au ajuns în America cu așa-numitele „zboruri către libertate“ ale președintelui Lyndon B. Johnson. Respectivele curse de la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor ’70 acceptau o combinație a claselor de jos și de mijloc din Cuba, care pierduseră locuri de muncă, mijloace de trai, membri ai familiei și drepturi sub regimul Castro.

Ajunsă în America cu foarte puțini bani, fără soț și cu trei copii, tânăra femeie era hotărâtă să-și clădească o viață mai bună pentru ea și copiii ei. Această femeie era dispusă să-și riște viața proprie și cea a copiilor ei doar pentru a avea șansa să reușească.

După cum vă va spune ea, poporul cubanez are o voință ca nimeni altcineva. Sunt oameni muncitori, zgomotoși, încăpățânați și pasionali. Le povestește constant nepoților cât de greu a fost să ajungă în America și le reamintește cât de recunoscători ar trebui să fie că trăiesc într-o țară atât de liberă.

Protestele care au loc în prezent în capitala națiunii îi amintesc de lipsa libertății de exprimare din Cuba. Ea relatează cum a văzut la televiziune, la ora de maximă audiență, plutoanele de execuție ale lui Fidel Castro aliniindu-i pe oameni la zid ca exemplu pentru alții.

Citește și Comunismul, nu Statele Unite, este responsabil pentru problemele Cubei

În timp ce americanii protestează nu numai pe străzile orașelor noastre, ci și în fața Capitoliului națiunii și a Casei Albe, fără teamă de represalii sau pedeapsă, cubanezii au acele imagini în minte. Când încearcă să explice lumii ce li se întâmplă, guvernul cubanez le restricționează accesul la internet. Într-adevăr, visul american este viu în continuare pentru toți cei care nu sunt prea privilegiați prin faptul că trăiesc deja aici.

Nu am fost decât o singură dată în Cuba, și îmi amintesc clar vizita. Îmi amintesc cum ghidul flutura cu emfază cartela alimentară în timp ce treceam pe lângă măcelărie. Încă îmi răsună în urechi bucuria din vocea lui spunându-ne cât de norocos se consideră că are suficient orez, fasole și săpun pentru familia sa pentru luna respectivă.

Încă văd în minte rafturile goale. Nu există selecție. Nu există varietate de prețuri. Există câte o bucată din fiecare articol dacă aveți noroc și dacă aveți suficient de mult ca să vă permiteți să-l cumpărați.

Femeia despre care am scris mai sus încă nu și-a vizitat țara natală de când a plecat pentru că nu suportă să vadă Cuba așa cum este acum. Vorbește despre patria ei cu respect și nostalgie, și știe că nu asta va găsi dacă merge acolo.

Fidel trebuia să fie salvatorul. El era omul din popor, pentru popor. În schimb, mâncarea a fost raționalizată. Spitalele secătuite. Oamenii au fugit. Banii s-au devalorizat. Cetățenii mor de foame și s-au ridicat unul împotriva altuia. Corupția s-a răspândit cu repeziciune. Țara e cu zeci de ani în urmă față de restul lumii în materie de tehnologie. Libertatea rămâne doar o iluzie.

Și atunci, ce fac cubanezii? Ies pe străzi fluturând drapelul roșu, alb și albastru al americanilor. Până și un redactor de opinie al MSNBC a sugerat că există o semnificație în faptul că poporul cubanez vede libertatea drept americană.

În timp ce aici protestăm pentru mai multă intervenție guvernamentală prin intermediul legilor electorale federalizate, a colegiului gratuit și a controlului asupra Big Tech, cubanezii de toate vârstele ies în stradă pentru a cere libertatea pe care noi nu o apreciem suficient. Americanii sunt atât de izolați de lumea exterioară, iar generațiile tinere sunt mult prea insensibile la despotismul malefic al comunismului. Când faci din guvern zeul tău, apare degradarea morală și spirituală.

Oamenii din întreaga lume aflați cu adevărat sub opresiune știu că libertatea pentru toți este etalonul de aur. Persoanele muncitoare înțeleg că pentru șansa de a reuși, cu puțină voință și mult timp și energie, merită să își riște viața traversând acea distanță de 90 de mile.

Partidul conservator american înțelegea mai demult toate aceste lucruri. În timpul Războiului Rece, una dintre cele mai eficiente strategii ale administrației Reagan a fost fervoarea cu care președintele Ronald Reagan denunța comunismul ca fiind nu doar faliment economic, ci și moral.

Undeva pe parcurs, am uitat să transmitem mai departe mesajul. Tinerilor ar trebui să le pese de comunismul din Cuba pentru că este comunismul în forma sa cea mai pură: eșuat, sărăcăcios și periculos.

Citește și Să nu uităm niciodată cele 100 de milioane de victime ale comunismului

Ca tânără studentă, în vârstă de 20 de ani, este puțin probabil să ofer o soluție mai inteligentă sau mai nuanțată la această problemă decât cei versați pe subiect, dar știu măcar atât: ceea ce s-a întâmplat în Cuba se poate întâmpla și aici, și depinde de următoarea generație de americani să-și descopere mândria patriotică și să nu permită așa ceva.

La aproximativ 32 de ani de la îmbarcarea în acel avion, băiețelul respectiv a cunoscut-o pe mama mea, mi-a dat viață mie și fratelui meu mai mic, și-a deschis propria companie și și-a trimis copiii la facultate. Unii ar numi asta un vis american. Eu spun că este un act de eroism.

După ce și-a făcut un rost în viață, bunica mea are acum trei copii de succes, șapte nepoți la facultate sau absolvenți și trei strănepoți, și totul se datorează faptului că a urcat în acel avion, căutând șansa de a se descurca. Ea este eroul care mi-a făcut visele posibile.

Mândria mea de cubaneză este profund înrădăcinată și îmi este milă de oameni, dar mai profundă este fervoarea mea americană pentru libertatea umană în țară și în străinătate. Dacă această generație nu realizează curând strigătele poporului cubanez pentru ceea ce ei au deja în America, această națiune își poate pierde curând poziția de steag fluturat în semn de protest pentru libertate.

Mi-am petrecut întreaga viață auzind despre ororile și atrocitățile din care a scăpat bunica mea și nu voi ierta niciodată regimul cubanez că mi-a luat bunicul, dar dacă am învățat ceva din aceste povești și experiențe, este că cel mai mare privilegiu care există e să te naști în națiunea spre care se îndreaptă toată lumea pentru libertate și protecție.

Uităm repede lucrul acesta și Dumnezeu cu mila dacă renunțăm de bunăvoie la asta. Dacă aveți timp pentru o rugăciune în plus, spuneți una pentru poporul cubanez; și nu ar strica să ne rugăm ca această generație să realizeze amploarea situației.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0