Opinie: De ce Stânga pare să urască Israelul?

După ce mai mult de 3.000 de rachete au fost lansate recent spre Israel de către Hamas, Partidul Democrat pare paralizat în privința modului de a reacționa la cel mai recent război din Orientul Mijlociu, analizează Victor Davis Hanson pentru The Epoch Times.    

Nu doar că se tem că „Echipa (cele 4 femei progresiste din Congres)“, Black Lives Matter, trupele de șoc ale Antifa și instituțiile trezite precum mediul academic și mass-media sunt acum pe față anti-Israel. Sunt îngroziți totodată că anti-israelismul devine sinonim cu anti-semitismul. Și în curând, Partidul Democrat va ajunge la fel de disprețuit ca și Partidul Laburist Britanic sub conducerea lui Jeremy Corbyn.

Noul nucleu al democraților, așa cum a fost emblematizat de reprezentanții Alexandria Ocasio-Cortez din New York, Ilhan Omar din Minnesota și Rashida Tlaib din Michigan, a pus sub semnul întrebării în trecut patriotismul evreilor americani care susțin Israelul și, ocazional, a trebuit să se scuze pentru tiradele anti-semite puerile.

Stânga, în general, consideră că ar trebui să judecăm aspru chiar și trecutul îndepărtat, fără excepții. De ce atunci, într-un mod veninos, reflex, are o fixație cu o națiune născută în urma Holocaustului, în timp ce îi favorizează pe dușmanii lui Israel, care erau de partea naziștilor în cel de-al Doilea Război Mondial?

Nu doar Marele Muftiu din Ierusalim, Amin al-Husseini, îi simpatiza pe naziști. Egiptul, de exemplu, i-a primit cu brațele deschise pe foștii naziști datorită urii lor față de evrei și expertizei lor militare, inclusiv pe infamul doctor din lagărul morții Aribert Ferdinand Heim și pe complicele Waffen-SS, Otto Skorzeny. Carta Hamas sună în continuare ca și cum ar fi preluată din „Mein Kampf“ a lui Hitler.

Stânga se laudă că susține guvernarea consensuală și consideră că Statele Unite trebuie să își folosească influența subtilă pentru a izola autocrațiile. Dar Autoritatea Palestiniană și Hamas refuză să organizeze alegeri libere și programate în mod regulat. Dacă un conducător israelian ar suspenda alegerile libere și ar conduce prin brutalitate, ajutorul SUA ar fi stopat în câteva zile.

Dacă istoria și valorile democrate nu pot explica pe deplin ura aparentă a Stângii față de Israel, poate că încălcările drepturilor omului o fac. Dar și aici există un alt exemplu de asimetrie radicală. Cetățenii arabi din Israel se bucură de protecții constituționale mult mai mari decât arabii care trăiesc sub Autoritatea Palestiniană sau Hamas.

Este deranjată Stânga de aliații Hamas-ului? La urma urmei, majoritatea sunt autocrații precum Iranul și Coreea de Nord.

Revenim atunci la alte motive pentru disprețul trezit îndreptat către Israel.

Pe de-o parte, Stânga occidentală disprețuiește întotdeauna pe cei care au succes – de parcă aceștia ar fi inevitabil beneficiari ai unor privilegii inechitabile. Israelul oropsit nu a fost atât de urât în perioada 1947-1967. Pe atunci era mai sărac, mai socialist și în pericol să fie eliminat de mulțimea de inamici vecini.

Dar, după victoriile din războaiele din 1967 și 1973, armata israeliană s-a dovedit de neînvins în regiune, oricât de mare era numărul, bogăția și armamentul mulților săi dușmani.

Din perspectiva Stângii, puterea, încrederea și succesul actual al Israelului înseamnă că nu poate fi perceput ca o victimă, ci doar ca agresor. Pe măsură ce sistemul de apărare Iron Dome doboară valul de rachete Hamas, iar avioanele lor distrug bazele militare care au lansat acele rachete, Stânga consideră în mod bizar că Israelul câștigă prea ușor și acționează „disproporționat“.

Stânga are, de asemenea, o idee bizară despre „imperialismul“ și „colonialismul“ actual. Regula generală este că occidentalii nu se pot stabili în număr mare în zone din Orient. Dar reversul nu este cu siguranță adevărat. Milioane de oameni din Orientul Mijlociu sunt primiți cu brațele deschise în Belgia, Franța, Germania, Marea Britanie și Statele Unite.

Însă evreii au locuit în ceea ce se consideră acum Israel încă din zorii civilizației. Iar granițele lor din 1947 s-au extins abia după ce au fost atacați și amenințați cu eliminarea totală.

Citește și Palestinienii și democrații răspândesc dezinformare cu privire la acțiunile Israelului în Ierusalim

Stânga susține că anti-israelismul său nu a avut nimic de-a face cu anti-semitismul. Dar este aproape imposibil acum să facem această distincție, când criticismul trezit obsedează asupra Israelului democrat și ignoră opresorii mult mai mari și pe cei mult mai oprimați din alte părți.

De ce nu se fac demonstrații în marile orașe occidentale care să condamne guvernul chinez pentru că a închis 1 milion de uiguri musulmani în lagăre? De ce sunt uitați de mult milioanele de foști refugiați din lume – germanii de pe Volga, prusacii din est, grecii ciprioți – și totuși, doar palestinienii sunt deificați în baza strămutării lor permanente?

Aliatul nostru formal la NATO, Turcia, a întâmpinat puțină opoziție globală pentru tratamentul aplicat kurzilor sau pentru intoleranța sa frecventă față de minoritățile religioase. De ce acest venin este îndreptat întotdeauna numai asupra lui Israel?

A urî Israelul democrat în timp ce este atacat nu este doar o reflectare a noii Stângi trezite și falimentare din punct de vedere etic. Este, de asemenea, un simptom al unei patologii mai profunde în Occident, una de echivalență morală, relativism amoral și ură de sine.

A urî Israelul a devenit modul surogat al Occidentului de a se urî pe sine.

Traducere și adaptare
Tribuna.US