Președintele Heritage Foundation, Kevin Roberts, a făcut recent o declarație drept reacție la publicarea în presă a unei ciorne a opiniei judecătoreșt
Președintele Heritage Foundation, Kevin Roberts, a făcut recent o declarație drept reacție la publicarea în presă a unei ciorne a opiniei judecătorești în cazul Dobbs v. Jackson, care sugerează că Instanța Supremă a SUA este pe punctul de a anula precedentul Roe v. Wade:
„Viața este cel mai prețios dar care ne-a fost oferit de Creatorul nostru și fiecare instituție guvernamentală are datoria sacră de a o proteja. Dacă aceasta e opinia majorității – și ar trebui să fie – Curtea Supremă își va inversa cursul de neglijare intenționată a acelei îndatoriri timp de decenii și va salva milioane de vieți nevinovate.
Constituția noastră celebrează viața. Protejează viața. Și oferă fiecărui cetățean al acestei țări, născut sau nenăscut, șansa de a experimenta binecuvântările vieții. Mă rog că această decizie, când va fi anunțată în cele din urmă, să constituie primul pas în revigorarea unei culturi a vieții în națiunea noastră.
Acum este timpul ca legislativul de stat să protejeze viața, nu să aștepte să acționeze Congresul. Capitalele de stat vor fi pionul central în lunile ce urmează, întrucât liderii pro-viață caută opțiuni legislative pentru a salva viețile celor nenăscuți. Ca să fie clar, Congresul ar trebui să acționeze acum pentru a salva cât mai multe vieți posibil. Viața începe la momentul concepției, iar legile noastre ar trebui să reflecte această realitate.
În timp ce acționăm pentru a proteja viața, trebuie să ne concentrăm atenția asupra mamelor și taților care iau în calcul varianta avortului și nu știu ce să facă. Revitalizarea culturii vieții înseamnă că toți avem datoria nu doar de a-i proteja pe cei nenăscuți, ci și de a sprijini familiile, de a oferi ajutor celor care au nevoie și de a arăta har tuturor.
Citește și Informații scurse public: Curtea Supremă SUA ar urma să anuleze dreptul federal la avort
Mă întristează faptul că atât de mulți adepți ai Stângii nu împărtășesc această viziune în privința umanității noastre și recurg în schimb la tactici de intimidare, constrângere și distrugere. În ultimul timp, reacția instantă a Stângii atunci când s-a confruntat cu aspecte care nu le sunt pe plac a fost aceea de a ataca instituțiile noastre și de a cere ca regulile să fie schimbate în favoarea lor, în special când vine vorba de instanțe.
Reacția lor ar trebui să ne reamintească faptul că extremiștii pro-avort și Stânga radicală nu se vor da în lături de la nimic pentru a-și implementa agenda politică – nici măcar de la încălcarea legii, exercitarea presiunii politice asupra sistemului judiciar și chiar punerea în pericol a vieții judecătorilor de la Curtea Supremă.
Această scurgere de informații este absolut rușinoasă și reprezintă o încercare evidentă de a submina și mai mult integritatea Curții Supreme și de a deschide calea pentru ca Stânga să elimine procedura filibuster, să modifice compoziția instanțelor și să mențină avortul la cerere ca lege statutară.
Curtea Supremă ar trebui să își finalizeze de îndată decizia și să o emită. Cu cât o va face mai rapid, cu atât mai multe vieți vor fi salvate. Poporul american poate fi sigur că Heritage Foundation va lupta fără oprire până când vom deveni o națiune pe deplin pro-viață“.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS