HomeActualități Americane

Opinie: În loc să ascultăm ce zice știința pe tema COVID, am ascultat de oamenii de știință care ne-au condus spre prăpastie

Opinie: În loc să ascultăm ce zice știința pe tema COVID, am ascultat de oamenii de știință care ne-au condus spre prăpastie

Ar trebui să afirm de la bun început că, dacă nu ar exista medicii, aș fi fie paralizat, fie mort. Datorez mobilitatea mea, și probabil viața, unor me

Ar trebui să afirm de la bun început că, dacă nu ar exista medicii, aș fi fie paralizat, fie mort. Datorez mobilitatea mea, și probabil viața, unor medici minunați.

Cu toate acestea, voi afirma acum cu aceeași certitudine că instituția medicală americană per ansamblu și mulți doctori, luați individual, sunt responsabili de moartea a zeci de mii de americani – foarte probabil, mai mult decât atât, analizează Dennis Prager pentru Western Journal.

Nota Redacției: Orice tratament medical menționat în această opinie trebuie administrat DOAR sub îndrumarea și coordonarea unui medic.

Împreună cu mass-media – de la New York Times la Google/YouTube, Facebook și Twitter – au refuzat americanilor accesul, atât la informații care salvează vieți, cât și la medicamentele necesare.

Mă refer în mod specific la hidroxiclorochină și ivermectină. Aceste medicamente (împreună cu zincul), care sunt la fel de sigure ca orice alte medicamente pe care le-a folosit umanitatea în ultima jumătate de secol, ar fi trebuit să fie utilizate aproape universal pentru a trata pacienții cu COVID-19, de îndată ce acești pacienți au prezentat simptome sau au fost testați pozitiv – și chiar și profilactic, pentru a preveni sau minimiza efectele bolii, în primul rând.

Dacă ar fi fost utilizate, probabil că zeci, poate sute, de mii dintre cei care au murit datorită virusului ar fi trăit.

Ca să fie clar, chiar pun în practică ceea ce vorbesc. Am luat hidroxiclorochină și zinc (precum și vitamina D și seleniu) în mod regulat, timp de o jumătate de an și ivermectină în ultimele trei luni. Ca să fie și mai clar: În acest timp, am îmbrățișat sute de necunoscuți la diferite evenimente din toată țara, fără mască.

În plus, acasă locuiesc cu patru persoane: soția mea, doi fii vitregi și logodnica unuia dintre fii.

Acest cuplu, ambii în jur de 20 de ani, au dezvoltat simptome și apoi au testat pozitiv pentru COVID-19 acum o lună. Ei au fost singurii doi membri ai familiei care nu au luat hidroxiclorochină sau ivermectină. Și în timp ce erau bolnavi, soția mea și cu mine nu am aplicat nicio distanțare socială, nu am purtat măști în casă și am testat negativ de două ori (ca cetățeni responsabili, am stat acasă în carantină timp de 14 zile).

Fiul și logodnica lui au început de îndată un tratament pe bază de hidroxiclorochină, zinc, ivermectină, vitamina D și seleniu și, în jumătate de zi, se simțeau mai bine. Câteva zile mai târziu, toate simptomele lor dispăruseră.

Desigur, instituția medicală, mass-media și alții dedicați iraționalității, fricii, sporirii averii cu ajutorul companiilor farmaceutice deținute și împiedicarea vieții normale a americanilor vor respinge tot ce am zis, considerându-le anecdote. Dar aș întreba: De câte anecdote privind eficacitatea acestor medicamente sigure este nevoie pentru a convinge oamenii?

Aș pune o întrebare și mai înfricoșătoare: Având în vedere cât de sigure sunt hidroxiclorochina și ivermectina, ce am fi putut pierde, dacă am fi permis ca milioane de oameni să ia aceste medicamente?

Sau, altfel spus, dacă medicii care pledează pentru utilizarea acestor medicamente sigure greșesc, ce preț am fi plătit? În esență, niciunul.

Dar dacă Doctorul Anthony Fauci, YouTube, Facebook, Twitter, The New York Times, CNN, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, Institutele Naționale de Sănătate și bieții oameni care au încredere în toți aceștia, greșesc? Prețul pe care l-am plătit este de zeci de mii de americani morți și, probabil, chiar mai mult decât atât.

Am mai plătit un alt preț oribil pentru că am ascultat sfaturile instituției medicale, mass-mediei care a complotat cu ea, guvernatorilor democrați și ale altora de stânga.

Am distrus o mare parte a economiei noastre; le-am răpit mijloacele de trai la zeci de milioane de americani; am făcut dolarul aproape lipsit de valoare; posibil să fi asigurat o inflație viitoare care va distruge și mai mult bunăstarea poporului american; și am determinat nenumărați americani să cadă în depresie, consum de droguri și alcool, abuz domestic și sinucidere.

Vă dau un exemplu privind lipsa de onestitate a NIH (Institutul Național de Sănătate), care e aproape malpraxis.

Pe 9 noiembrie, NIH a emis un raport intitulat „Hidroxiclorochina nu le e de niciun folos adulților spitalizați cu COVID-19“.

Acest lucru a fost lipsit de onestitate din două motive: În primul rând, zincul nu a fost utilizat. Deși hidroxiclorochina de una singură poate ajuta la combaterea COVID-19, fiecare medic care prescrie hidroxiclorochină pacienților cu COVID-19 insistă ca aceasta să fie însoțită de zinc. Hidroxiclorochina fără zinc este ca o armă fără glonț.

În al doilea rând, toți cei care susțin utilizarea hidroxiclorochinei și zincului pentru combaterea COVID-19 insistă să fie administrată cât mai curând posibil, adică înainte de spitalizare.

Prin urmare, testul NIH a fost inutil. De ce aceia care l-au condus nu le-au dat pacienților zinc, și au așteptat până când au fost spitalizați, sunt întrebări atât de evidente, încât fie doctorii respectivi au ignorat protocoalele hidroxiclorochinei, fie au făcut în așa fel încât testul să nu dea rezultate bune. Oricare dintre explicații reprezintă un scandal moral și medical.

Este extrem de important de menționat faptul că raportul a concluzionat că s-a constatat că hidroxiclorochina „nu dăunează“.

Această afirmație este de la CDC, pe 4 septembrie: „Datele actuale indică faptul că beneficiile potențiale ale acestor medicamente (hidroxiclorochină și clorochină) nu depășesc riscurile pe care le implică“. Având în vedere că aproape nu există riscuri, declarația CDC este inoportună.

Citește și COVID-19: Epidemiolog de la Universitatea Yale afirmă că hidroxiclorochina poate salva vieți

Acum referitor la ivermectină.

Pe 27 august, NIH a anunțat: „Comisia pentru instrucțiuni privind tratamentul COVID-19 nu recomandă utilizarea ivermectinei pentru tratamentul COVID-19, cu excepția studiilor clinice.“

Cu toate acestea, trei luni mai târziu, pe 28 noiembrie, NIH a publicat această constatare cu privire la ivermectină: „Țările cu administrare în masă de rutină a medicamentelor de chimioterapie profilactică, inclusiv ivermectină, au o incidență semnificativ mai mică de COVID-19.“

În consecință, pe 14 ianuarie, NIH și-a retras opoziția față de ivermectină – dar, în mod incredibil, a refuzat totuși să o susțină: „Comisia pentru instrucțiuni privind tratamentul COVID-19 a stabilit că în prezent nu există date suficiente pentru a recomanda ca ivermectina să fie sau nu utilizată în tratamentul COVID-19.“

Câți americani au murit de COVID-19 între 27 august și 14 ianuarie, din cauza bâjbâielilor NIH?

Raportul respectiv conținea o afirmație cu adevărat înșelătoare cu privire la hidroxiclorochină: că prezintă „un risc considerabil de complicații și interacțiuni, fatale uneori.“

Pe 16 decembrie, FDA a declarat că ivermectina „nu este aprobată pentru prevenirea sau tratamentul COVID-19.“

Între timp, YouTube a eliminat un video cu o ședința a Senatului SUA în care medici și epidemiologi au vorbit în favoarea ivermectinei.

Când vom ajunge la finalul crizei COVID-19 și toate daunele sunt contabilizate – decesele inutile și viețile distruse – instituția medicală, mass-media și mulți politicieni vor avea o grămadă de explicații de dat.

Plătind un mare preț, am învățat că „ascultați ce zice știința“ și „ascultați ce zic oamenii de știință“ nu înseamnă același lucru. I-am urmărit pe aceștia din urmă și am ajuns direct în prăpastie.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0