HomeCultură

OPINIE | Tinerii merită modele mai bune decât Prințul Harry

OPINIE | Tinerii merită modele mai bune decât Prințul Harry

Tinerii din generația mea merită modele mai bune decât Prințul Harry – indiferent cât de mult încearcă mass-media să facă din el unul. Născut într-o f

Tinerii din generația mea merită modele mai bune decât Prințul Harry – indiferent cât de mult încearcă mass-media să facă din el unul. Născut într-o familie cu privilegii incomparabile și educat în sălile aurite ale Palatului Kensington, Prințul Harry cunoaște o viață pe care puțini și-ar putea-o imagina măcar.

Dar ducele de Sussex a renunțat la toate acestea, în numele iubirii, zice-se, și prin aceasta și-a trădat totodată patria, a disprețuit tradiția și s-a înstrăinat de familie, analizează C.J. Pearson într-un articol Newsweek.

Și totuși, cumva, acest lucru îl transformă într-un model de urmat în ochii presei. The Evening Standard l-a numit pe Prințul Harry „modelul masculin de care tinerii au disperată nevoie“.

CNN a făcut cam același lucru, prezentându-l pe duce drept „un model de disponibilitate emoțională pentru bărbați și băieți“, la fel și Harper’s Bazar.

Oricât de îndrăgit ar fi Prințul Harry de către mass-media, el nu reprezintă însă un model pentru generația mea. Sau, mai degrabă, merităm modele mai bune decât Prințul Harry.

În noua sa carte Spare, prima parte a unui contract de 40 de milioane de dolari pentru mai multe volume, Prințul Harry a ales să se prezinte drept o victimă copleșită de presiunile asociate rangului regal, averii sale inimaginabile și obligațiilor cu care acestea vin la pachet.

Această poveste plina de suferință a fost preluată de editorii de cărți dornici să o publice și de Netflix, care ar fi plătit 100 de milioane de dolari pentru a-l include pe membrul familiei regale în vârstă de 38 de ani și pe soția sa, Meghan Markle, în propria lor serie de documentare, precum și într-un interviu cu Oprah din 2021, în timpul căruia cuplul a catalogat familia regală drept rasistă, în cel mai rău caz, și „inconștient părtinitoare“, în cel mai bun.

Citește și OPINIE | Vând demnitate, caut atenție

Contractele cu presa și acordurile pentru cărți contează mult acum, când nu mai au la dispoziție cuferele Familiei Regale. Dar furia mea nu e îndreptată asupra lui Harry. Ca soț și tată a doi copii, are o familie pe care trebuie să o întrețină; trebuie să facă ceea ce e necesar. Ceea ce mă revoltă este societatea care caută să transforme acest tânăr de bani gata într-un erou.

Ce este virtuos în a întoarce spatele familiei? Ce este curajos în a o denigra în fața oricărui public dispus să asculte? Și ce arată asta despre o cultură care alege să denigreze intelectuali precum Dr. Jordan B. Peterson pentru că îi încurajează pe tinerii bărbați să își asume responsabilitatea, dar care, în același timp, susține oameni precum Prințul Harry, care se laudă cu statutul lor de victimă?

Am 20 de ani și știu din proprie experiență că generația mea caută cu disperare modele de urmat, indiferent unde le găsim. Dar nu există niciun erou în povestea Prințului Harry – sau în noua sa carte, în aparițiile sale din presă sau în documentare. Nu vedem decât o victimă – a acelei binecunoscute poveri numite privilegii excesive.

Stânga poate încerca oricât să denigreze masculinitatea, caracterizând-o drept toxică, dar asta nu o va face să dispară. Nu va face decât să transforme în paria tinerii bărbați ce caută cu disperare un model. Și asta nu va folosi nimănui.

Ne-am săturat de glorificarea bărbatului emasculat. Ne-am săturat de demonizarea bărbaților pentru simplul fapt că sunt bărbați.

Povestea Prințului Harry nu este ceva ce trebuie imitat; ci ceva ce trebuie respins.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0