Organizația Romania Reborn – De ce activitatea noastră se concentrează pe cazurile dificile

Organizația Romania Reborn – De ce activitatea noastră se concentrează pe cazurile dificile

Timp de citire: 3 minute

Prima dată când am ținut în brațe un copil abandonat a fost în 1996, în timpul primei mele călătorii în România. O prietenă m-a dus la un bloc de apartamente de la marginea de sud a orașului. Clădirea arăta înspăimântător pe fundalul cerului de iarnă, cu nimic diferit față de toate celelalte blocuri din oraș. Dar în interiorul ei, am întâlnit o femeie care avea să-mi schimbe viața, descrie Jayme Metzgar într-un articol Romania Reborn.

Corina Caba avea atunci 25 de ani. Stătea pe podeaua micului ei living – era slăbuță, cu părul închis la culoare, nedormită – înconjurată de bebeluși. La acea vreme, locuiau cu ea șapte copilași, cu vârste cuprinse între șase săptămâni și douăsprezece luni. Fiecare părăsise recent spitalul de copii, ajungând la ea în diferite stadii de neglijare și subnutriție. Fiecare își revenea sub îngrijirea Corinei. Fiecare era destinat unei familii adoptive.

Acesta a fost începutul actualului parteneriat Romania Reborn. Lucrurile erau diferite atunci. Adopția internă lipsea aproape cu desăvârșire. Infrastructura națională era încă într-un haos post-comunist. Fiecare copil român abandonat era vulnerabil, uitat. Fără intervenție, fiecare copil abandonat era în pericol de neglijare extremă – chiar și de moarte.

Douăzeci și cinci de ani mai târziu, multe s-au schimbat. Nu mai sunt la fel de mulți nou-născuți sănătoși care să crească în spitale. Interesul cultural pentru adopție a înflorit – în parte datorită eforturilor noastre prin intermediul organizației Alianța România Fără Orfani. Acum, abandonul copiilor nu este neapărat o condamnare pe viață – sau o condamnare la moarte. Atunci când încearcă, statul este adesea capabil să găsească o familie adoptivă în România.

Citește și „ROMANIA REBORN” – Fiecare copil aparține unei familii iubitoare

Dacă. Dacă. Dacă.

Dacă bebelușul este sănătos, fără handicapuri.

Dacă copilul este mic.

Dacă el sau ea nu are un aspect fizic care să denote puternic etnia de rom.

Dar atunci când oricare dintre aceste condiții nu sunt îndeplinite, perspectivele unui copil abandonat rămân aproape la fel de sumbre în prezent ca și în 1996.

Cazul lui „Annie“, de exemplu. Abandonată la naștere, suferă de o formă ușoară de hidrocefalie. Deși este corectabilă cu tratament, starea lui Annie ar fi fost suficientă pentru a fi trimisă la o instituție pentru copii cu nevoi speciale. Legislația română impune ca bebelușii sub doi ani să fie plasați în familii adoptive – cu excepția cazului în care au nevoi speciale. Chiar și nevoile speciale minore, corectabile, oferă adesea statului o scuză pentru a plasa copiii într-o instituție – unde sunt mari șanse să-și petreacă întreaga copilărie.

Îl lăudăm pe Dumnezeu că nu a fost cazul și pentru Annie. Chiar luna trecută, am reușit să îi găsim o familie iubitoare, unde este acum o fiică și soră mai mică adorată.

În aceeași lună, am putut găsi o familie și pentru „Matilda“, în vârstă de șase luni. La fel ca Annie, a fost abandonată la naștere, dar starea ei medicală este mai gravă. Matilda are un defect cardiac care îi va pune capăt vieții prematur fără o intervenție chirurgicală. Fără o familie, nu a putut ajunge la operația de care avea nevoie.

Corina a căutat luni de zile, încercând cu disperare să găsească o familie dispusă să-i ofere Matildei un cămin și șansa de a supraviețui. În sfârșit, prin harul lui Dumnezeu, o familie s-a îndrăgostit de această zână micuță și dulce – în ciuda defectului de la inimă. De îndată ce au adus-o pe Matilda acasă, familia a început imediat planificarea unei călătorii de două luni în Italia, pentru intervenția chirurgicală care o poate salva. Există încă riscul ca ea să nu supraviețuiască. Dar cu îngrijiri medicale – și dragoste – are șanse să lupte.

Ambele exemple ilustrează faptul că pe măsură ce situația din România s-a schimbat, lucrarea noastră se concentrează din ce în ce mai mult pe copiii greu de adoptat, în special pe cei cu nevoi speciale. Într-un fel, este ceea ce am făcut întotdeauna. Încă de la început, am căutat copii care nu ar fi avut nicio șansă fără intervenția noastră. Apoi, prin harul lui Dumnezeu și cu ajutorul vostru, le schimbăm viața.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0