Situat în centrul istoric al Bucureștiului, la intersecția Căii Victoriei cu Bulevardul Regina Elisabeta și strada Constantin Mille, Palatul Cercului Militar Național este unul dintre edificiile reprezentative ale Capitalei și un important monument istoric și de arhitectură. Clădirea, cu fațada principală orientată spre Calea Victoriei, în dreptul Pieței Tricolorului și al Fântânii Sărindar, găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei Române, cu activități culturale, educative, artistice și recreative, precum și de protocol și reprezentare.
Istoria Palatului este strâns legată de cea a Cercului Militar al Ofițerilor din Garnizoana București, înființat la 15 decembrie 1876. Încă din 1889, generalul Eraclie Arion a susținut necesitatea construirii unui sediu propriu, reprezentativ pentru ofițerii din Capitală. Ideea a căpătat contur după ce, în 1896, Cercul Militar a dobândit personalitate juridică și statut de instituție de interes general al armatei.
De la proiect la construcție
Terenul destinat viitorului Palat a fost cedat administrației militare în 1898. Amplasamentul se afla pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, demolată la sfârșitul secolului al XIX-lea, în zona care avea să devină unul dintre cele mai importante puncte ale centrului Capitalei.
În 1899, în urma unui concurs public, a fost ales proiectul arhitectului Dimitrie Maimarolu. Proiectul a fost ulterior revizuit și completat, la realizarea sa contribuind și arhitecții Victor Ștefănescu și Ernest Doneaud. Maimarolu a conceput edificiul într-o manieră inspirată de neoclasicismul eclectic, stil foarte răspândit în Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Ernest Doneaud s-a ocupat în special de concepția ornamentală și decorativă a interioarelor.
Lipsa fondurilor a amânat însă mai mulți ani începerea lucrărilor. Momentul decisiv a venit la sfârșitul anului 1910, când Nicolae Filipescu a preluat conducerea Ministerului de Război. În 1911, ministerul a oferit Cercului Militar o donație de 200.000 de lei, sumă care a permis demararea efectivă a construcției.
Lucrările au început în 1911, iar în anul următor proiectul a fost definitivat în urma modificărilor solicitate de comisia de direcție a Cercului Militar. Fundația a reprezentat una dintre cele mai dificile probleme tehnice, din cauza naturii terenului. Pentru adaptarea construcției la condițiile solului au fost folosiți piloni de stejar, soluție asociată cu recomandările inginerilor Anghel Saligny și Elie Radu. Structura clădirii a îmbinat zidăria portantă cu elemente de beton armat și metal.
Finanțarea construcției a provenit în mare măsură din contribuțiile ofițerilor, la care s-au adăugat donații, subvenții de stat și alte surse. Astfel, ridicarea Palatului a fost, în esență, rezultatul unei inițiative a corpului ofițeresc din București.
Primul Război Mondial și inaugurarea Palatului
În primăvara anului 1916, construcția ajunsese la stadiul „la roșu”, însă intrarea României în Primul Război Mondial a dus la întreruperea lucrărilor. În perioada ocupației Bucureștiului, Palatul, încă neterminat, a fost utilizat de autoritățile militare ale Puterilor Centrale, devenind un punct important al dispozitivului de pază și siguranță din Capitală.
După încheierea războiului, lucrările au fost reluate, dar dificultățile financiare au întârziat finalizarea edificiului. În anii 1919–1922 au continuat lucrările de amenajare, inclusiv cele de finisare și dotare a interioarelor.
Momentul mult așteptat a venit la 4 februarie 1923, când Palatul Cercului Militar a fost inaugurat oficial în prezența Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, precum și a unor importante personalități militare și ecleziastice. La ceremonie au participat, între alții, ministrul de război, generalul Gheorghe Mărdărescu, și comandantul Corpului 2 Armată, generalul Ștefan Holban.
Noua clădire a devenit în perioada interbelică un important centru cultural și monden al Capitalei, găzduind manifestări militare, conferințe, reuniuni, spectacole și evenimente de reprezentare.
Palatul în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Cel de-Al Doilea Război Mondial a adus noi încercări pentru edificiu. Palatul a trecut prin perioada cutremurului din 10 noiembrie 1940 și prin bombardamentele care au afectat Bucureștiul în 1944. Clădirea a suferit efectele acestor evenimente, dar a continuat să existe ca unul dintre reperele arhitecturale ale centrului Capitalei.
După instaurarea regimului comunist, instituția a trecut printr-o serie de transformări. În 1949, Cercul Militar din Capitală a devenit Casa Centrală a Armatei, denumire sub care a funcționat în perioada comunistă. Activitatea sa culturală nu a dispărut însă, instituția continuând să organizeze cursuri, cercuri de creație, manifestări artistice și activități sportive și recreative.
Cutremurul din 1977 și restaurarea Palatului
Cutremurul din 4 martie 1977 a afectat și Palatul Cercului Militar. În urma seismului au fost alocate fonduri importante pentru lucrări de restaurare și refacere, desfășurate între 1979 și 1989. În această perioadă au fost restaurate și reconfigurate mai multe spații interioare, iar unele dintre elementele decorative au fost refăcute.
Un exemplu este Sala Bizantină, ale cărei fresce actuale au fost realizate de pictorul Horia Ghelu în timpul restaurării din 1979–1989. Acestea reprezintă scene din istoria națională și portrete ale unor domnitori români.
După 1990, instituția și-a reluat denumirea de Cercul Militar Național. Schimbarea oficială a avut loc în 1991, prin ordin al ministrului apărării naționale.
În anii următori au continuat lucrările de conservare și modernizare. Între aprilie 2017 și august 2021, exteriorul clădirii a beneficiat de lucrări complexe de restaurare a fațadelor, a șarpantei, a învelitorii și a tâmplăriei exterioare, precum și de reabilitarea iluminatului arhitectural.
Un patrimoniu arhitectural remarcabil
Palatul Cercului Militar Național se remarcă atât prin monumentalitatea fațadelor, cât și prin bogăția decorațiilor interioare. Feroneria artistică, marmura, stucaturile, candelabrele și numeroasele elemente decorative cu simbolistică militară contribuie la caracterul aparte al edificiului.
Palatul cuprinde numeroase săli și saloane, fiecare având o identitate arhitecturală și decorativă distinctă. Printre acestea se numără Sala de Marmură, Sala Maură, Sala Bizantină, Sala Norvegiană și Sala Gotică, alături de Sala Foaier, Sala Rondă, Galeria Artelor, Sala Marte, Sala Ștefan cel Mare, Sala Tudor Vladimirescu, Salonul Fondatorilor și mai multe rotonde.
Scara de Onoare, realizată din marmură și concepută în dublă pantă, constituie una dintre componentele spectaculoase ale interiorului. Sala de Marmură este decorată cu motive de inspirație antică și elemente cu tematică militară, în timp ce Sala Bizantină îmbină elementele stilului bizantin cu motive ale arhitecturii tradiționale românești.
Sala Norvegiană și Sala Gotică completează această diversitate stilistică, făcând din Palat un spațiu în care diferite influențe arhitecturale și decorative se întâlnesc într-un ansamblu unitar.
Patrimoniul artistic al instituției s-a îmbogățit de-a lungul timpului și prin lucrările artiștilor români. Colecția de artă românească contemporană a Cercului Militar Național cuprinde opere ale unor pictori români importanți și este expusă în mai multe spații ale Palatului.
În prezent, Palatul găzduiește Cercul Militar Național, Biblioteca Militară Națională și Restaurantul Cercului Militar Național.
Tot aici se desfășoară numeroase expoziții, conferințe, cursuri, spectacole și alte manifestări culturale și de reprezentare.
Un reper al Bucureștiului
La mai bine de un secol de la inaugurare, Palatul Cercului Militar Național rămâne unul dintre reperele arhitecturale și culturale ale Bucureștiului. Ridicat prin inițiativa și contribuția financiară a ofițerilor din garnizoana Capitalei, edificiul a traversat două războaie mondiale, schimbări de regim politic, cutremure și ample lucrări de restaurare.
Astăzi, Palatul continuă să îndeplinească funcțiile pentru care a fost conceput: este un spațiu al culturii, al reprezentării și al întâlnirilor oficiale, păstrând în același timp memoria unei epoci în care Bucureștiul își construia marile edificii monumentale.
Prin arhitectura sa, prin patrimoniul artistic și prin istoria instituției pe care o adăpostește, Palatul Cercului Militar Național rămâne una dintre clădirile emblematice ale Capitalei și un martor al transformărilor prin care a trecut România în ultimul secol.
Dorin Nădrău
Tribuna.US
Accesați aici arhiva tuturor articolelor din ROMÂNIA NEVĂZUTĂ
COMMENTS