HomeȘtiri Externe

Pană de oxigen pe segmentul rusesc al Staţiei Spaţiale Internaţionale

Pană de oxigen pe segmentul rusesc al Staţiei Spaţiale Internaţionale

Sistemul rusesc de alimentare cu oxigen de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a fost întrerupt în urma unei defecţiuni, a declarat joi Agenţia sp

Sistemul rusesc de alimentare cu oxigen de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a fost întrerupt în urma unei defecţiuni, a declarat joi Agenţia spaţială rusă Roskosmos pentru AFP, adăugând că echipajul nu este în pericol, informează Agerpres.

„Pe 14 octombrie 2020, la ora 23:31 (20:31 GMT), sistemul de alimentare cu oxigen Elektron-VM care se află în modulul Zvezda, pe segmentul rusesc al ISS, s-a oprit”, a declarat serviciul de presă al Roskosmos.

„Cel de-al doilea sistem, pe segmentul american, funcţionează normal, nimic nu ameninţă siguranţa echipajului şi a ISS”, a precizat sursa citată.

Cu o zi înainte, o capsulă Soyuz la bordul căreia s-au aflat astronauta americană Kathleen Rubins şi cosmonauţii ruşi Serghei Râjikov şi Serghei Kud-Svercikov s-a conectat miercuri, aşa cum era prevăzut, cu Staţia Spaţială Internaţională (ISS), la doar trei ore după lansare, stabilind un nou record de viteză.

Cei trei astronauţi s-au alăturat echipajului deja prezent la bordul staţiei, alcătuit din astronautul american Chris Cassidy şi cosmonauţii ruşi Anatoli Ivanişin şi Ivan Vagner, a căror revenire pe Terra este programată pentru data de 22 octombrie.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0