HomePulsul Comunității

Pastor Cristian Ionescu – Mesaj de susținere pentru Familia Furdui (VIDEO)

Pastor Cristian Ionescu – Mesaj de susținere pentru Familia Furdui (VIDEO)

Pastorul Cristian Ionescu din Chicago își exprimă susținerea pentru Familia Furdui și solidaritatea cu protestele care au loc în Statele Unite și în E

Pastorul Cristian Ionescu din Chicago își exprimă susținerea pentru Familia Furdui și solidaritatea cu protestele care au loc în Statele Unite și în Europa pentru reîntregirea Familiei Furdui.

Pastorul Bisericii Penticostale Elim din Chicago este unul dintre liderii evanghelici care au luat o atitudine fermă pentru valorile pro-familie, pro-viață și pentru libertatea religioasă, fiind liderul mișcării pro-Bodnariu din 2016.

Citește și 20 noiembrie, SUA se mobilizează în sprijinul Familiei Furdui – Proteste în 7 orașe americane

Familia Furdui este o familie de români care locuiește în Germania de nouă ani. Familia are 7 copii: David – 15 ani, Naomi – 14 ani, Estera – 13 ani, Natalia – 12 ani, Ruben – 11 ani, Albert – 9 ani și Lea – 1 an. Petru lucrează în domeniul instalațiilor și amenajărilor interioare, iar Camelia este casnică, dedicând tot timpul îngrijirii și creșterii copiilor.

În data de 26 aprilie 2021, statul german, prin instituția de protecție a copilului, Jugendamt, le-a confiscat copiii fără preaviz și fără o anchetă socială. În acest moment, aceștia sunt ținuți nejustificat în două cămine, iar fetița cea mică într-o familie surogat. Copiii și-au exprimat pe diverse căi dorința de a veni acasă și de a fi împreună cu părinții, dar acest lucru nu este luat în considerare.

Jugendamt nu a oferit părinților absolut niciun ajutor sau consiliere cu privire la ce ar trebui îmbunătățit în relația dintre părinți și copii. Nu oferă sub nicio formă sprijin în direcția reîntregirii familiei, dimpotrivă, încearcă pe orice cale să îndepărteze copiii de părinți.

Până la această oră nu sunt clare și explicabile câteva aspecte privind toată procedura de confiscare a celor 7 copii: autoritatea extremă și abuzivă a Jugendamt; lipsa unor evidențe de abuz fizic sau psihic din partea părinților, înainte sau după luarea copiilor; îngrijirea precară de care are parte micuța Lea în familia surogat (de nenumărate ori este plină de vânătăi pe corp); presiuni asupra părinților să le spună copiilor să nu se mai gândească la casă, cât și presiuni asupra copiilor să se obișnuiască la cămin; lipsa unor măsuri și a unui plan de reîntregire a familiei și presiuni asupra părinților să nu facă publică situația.

Pentru mai multe informații accesați pagina oficială de Facebook https://www.facebook.com/sustinemfamiliafurdui sau website-ul oficial https://furduifamily.org/

Tribuna.US

Cr

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0