HomeActualități Americane

Costul cinei de Thanksgiving crește de două ori mai repede decât salariile

Costul cinei de Thanksgiving crește de două ori mai repede decât salariile

Ceea ce veți servi la masa de Thanksgiving va costa cu aproximativ 8% mai mult, aproape dublu față de cât a crescut venitul mediu săptămânal comparati

Ceea ce veți servi la masa de Thanksgiving va costa cu aproximativ 8% mai mult, aproape dublu față de cât a crescut venitul mediu săptămânal comparativ cu acum un an, analizează Joel Griffith într-un articol Heritage Foundation.

Pentru o întrunire de familie cu 10 persoane, așteptați-vă să cheltuiți aproximativ $85 cu ocazia primului Thanksgiving din timpul mandatului lui Joe Biden, cu aproximativ $6 în plus față de ​​noiembrie anul trecut, când Donald Trump era președinte.

În mod ironic, administrația Biden se lăuda cu doar câteva luni în urmă că pentru grătarul din 4 iulie plăteați cu 16 cenți mai puțin decât în ​​2020. Din păcate, festinul dvs. de Thanksgiving va anula acei bănuți economisiți.

Actualul preț al curcanului pare să se apropie de prețul filet mignon-ului de anul trecut, crescând cu 21% comparativ cu acum un an.

S-ar putea ca unele familii să renunțe cu totul la masa tradițională, mai degrabă din cauza penuriei decât a prețului. La începutul acestei luni, peste 60% dintre magazine nici măcar nu aveau curcani pe stoc.  

Dar nu doar prețul curcanului crește. Untul pentru chifle costă cu 7% mai mult decât anul trecut, la fel și șunca, în timp ce prețul ouălor folosite în tot felul de prăjituri s-a ridicat cu 27%.

Costul combustibilului pentru a-i vizita pe bunici împreună cu familia va fi cu 63% mai mare în acest an, benzina urcând de la $2,02 per galon, în medie, la $3,29 per galon – $10 în plus pentru o călătorie dus-întors de 200 de mile.

Politicile greșite ale administrației Biden sunt în mare parte vinovate pentru aceste probleme.

Citește și Costul real al inflației pentru familia americană obișnuită: $175 în plus pe lună

Ajutoarele de șomaj exagerate, mandatele de vaccinare și închiderea școlilor publice au dus la o criză de personal, după cum arată numărul record de locuri de muncă disponibile. De fapt, numărul locurilor de muncă disponibile îl depășește pe cel total al americanilor oficial șomeri.

Costurile de salarizare cresc, parțial pentru că angajatorii trebuie să ofere salarii competitive cu ajutoarele de asistență socială oferite de stat.

Penuria extinsă din acest an – inclusiv asigurarea livrării acelui curcan de la fermă la masa dvs. – este cauzată de mandatele de vaccinare anti-COVID-19, de înăsprirea reglementărilor de mediu pentru industria transporturilor și de distanțarea și restricțiile stricte de capacitate în unitățile de procesare.

Din păcate, planul bugetar propus de Congres – inclusiv pachetul de infrastructură „bipartid“ aprobat recent – crește și mai mult riscul unei intensificări a inflației. Rezerva Federală va crea probabil mai multe trilioane de dolari fără acoperire – bani care nu reflectă valoarea unor produse fizice sau a unor active financiare – pentru a cumpăra obligațiuni de stat, finanțând torentul de cheltuieli guvernamentale.

Pe măsură ce aruncăm mai mulți bani într-o economie cu resurse limitate, crește probabilitatea ca prețul acelor resurse să urce.

Pe lângă creșterea costurilor de trai, inflația indusă de guvern transferă avuția de la cei care economisesc către guvernul federal, întrucât valoarea reală a economiilor acumulate scade.

După cum explica economistul Henry Hazlitt în urmă cu 45 de ani: „[Inflația] dezechilibrează, reduce și direcționează greșit producția. Lucrul acesta duce la șomaj și la acceptarea unor locuri de muncă sub nivelul calificării“.

Când guvernul pune gheara pe o mai mare parte a economiei, mai puțină bogăție și putere de decizie rămâne în mâinile americanilor.

Inflația este determinată politic. Administrația Biden merge acum mână în mână cu banca centrală pentru a permite guvernului să cheltuiască sume enorme de bani fără a majora taxele – nu încă.

Familiile care în ultimul an au experimentat o creștere a costului de trai ce le-a depășit venitul vor continua să simtă consecințele acestei așa-zise inflații tranzitorii pentru mulți ani de acum înainte.

Toate propunerile bugetare ale Stângii vin cu aceleași riscuri. Bucurați-vă de Thanksgiving.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0