Polonia vs UE

Polonia vs UE

Departe de a fi o dispută tehnică, contenciosul dintre guvernul polonez și Comisia Europeană aduce la lumină o dispută esențială, între adepții federalismului și cei care văd UE ca o uniune de state suverane, analizează jurnalistul Alexandru Lăzescu pentru Newsweek România.

Curtea Europeană de Justiție a decis să aplice Poloniei o amendă record de 1 milion Euro pe zi pentru că nu s-a conformat unei hotărîri anterioare a Curții în care i se cerea să suspende aplicarea unor acte legislative privind organizarea și funcționarea sistemului de justiție. Ceva asemănător cu controversele de la noi legate de SIIJ. Guvernul polonez, căruia o hotărîre a Tribunalului Constituțional de la Varșovia i-a dat dreptate, respinge decizia și spune că nu va plăti amenda penalizatoare susținînd că sistemul de organizare a instanțelor din Polonia, ca și în toate celelalte țări din Uniune, nu face obiectul legislației comunitare, este o chestiune de competența exclusivă a țărilor membre. Amenda este a doua aplicată recent Poloniei. A mai primit o alta, în valoare de 500 mii euro pe zi, pentru că nu a închis mina de cărbuni de la Turow, impusă în cadrul politicilor “Green Deal-ului” promovat de către UE . Politici “Green Deal” responsabile în bună măsură pentru actuala criză severă a energiei și are toate șansele să afecteze masiv competitivitatea industriei europene. Un triumf al ideologiei în dauna realismului. În plus se discută despre blocarea sumelor destinate Poloniei prin Planul de Reziliență.

Contenciosul Polonia vs UE nu este însă o chestiune de natură tehnică, așa cum ar putea să pară la prima vedere. În marea lor majoritate mass media din Europa și de peste Ocean o prezintă drept o bătălie între Comisia Europeană, în calitate de apărătoare a integrității “proiectului european” și a “valorilor europene”, și guvernul de dreapta de la Varșovia care ar încălca aceste “sfinte” concepte. Oficiali de la Bruxelles și o serie de lideri europeni, între care premierul olandez Mark Rutte face o figură distinctă, parte a unui curent progresist dominant pe continent, privesc cu o antipatie vizibilă existența oricăror guverne conservatoare, precum cele de la Varșovia și Budapesta. De aceea judecă asimetric ceea ce ei consideră a fi abateri de la “valorile europene”, valori a căror gamă a fost extinsă permanent, mai ales în ultimul deceniu. Astfel că decizii cel puțin la fel de controversate privind sistemul de justiție din Polonia luate în trecut de guvernul liberal condus pe atunci de Donald Tusk, care a devenit ulterior președinte al Consiliului European, nu au provocat nici un fel de reacții similare.

După cum scrie UnHerd, liberalii europeni susțin acțiunile punitive ale UE împotriva Poloniei și Ungariei, deoarece consideră că guvernele acestor țări încalcă normele democratice. Cu toate acestea, există o ironie flagrantă aici – și anume că “supremația UE asupra legislației naționale se bazează pe învestirea cu puteri supreme a unei entități care nu este nici o națiune, nici o democrație”. În ceea ce le privește, Polonia și Ungaria susțin că atît Comisia Europeană cît și instanțele UE și-au depășit competențele și au lansat atacuri politice împotriva guvernelor lor din cauza diferențelor ideologice pe teme de la drepturile LGBTQ la reforma judiciară. Aducînd drept dovezi atacurile virulente la adresa guvernului maghiar după ce acesta a interzis promovarea studiilor de gen în școli. La fel și în ceea ce privește Polonia. De pildă, într-o postare pe Twitter, Dacian Cioloș, liderul Grupului Renew din parlamentul European, l-a atacat pe președintele polonez Andrzej Duda care susține interzicerea predării în școli a tematicii LGBTQ și a studiilor de gen caracterizînd această poziție drept un atac la „drepturile minorităților”, „un populism incompatibil cu valorile UE privind toleranța”.

Chestiunea supremației legislației UE nu este nici pe departe atît de clar stabilită pe cît pretind mulți oficiali de la Bruxelles. După cum subliniau într-un articol publicat recent în Politico Stefan Auer și Nicole Scicluna, un astfel de principiu nu a fost încorporat nici în Tratatul de la Roma din 1957, actul de naștere Comunității Economice Europene, precursoarea UE, și nici în alte tratate ulterioare ale Uniunii. De remarcat că Tratatul de la Roma acorda Curții Europene de Justiție un rol relativ modest, acela de curte administrativă. Însă ulterior, sub presiunea curentului federalist, competența și influența acesteia au fost extinse semnificativ. A fost introdusă o prevedere care stipula explicit supremația legislației UE în fața celor naționale în 2005, în proiectul Constituției UE, care a fost însă abandonat din cauza respingerii acestuia prin referendumurile din Franța și Olanda. Ulterior, Tratatul de la Lisabona nu a mai preluat o astfel de prevedere în corpul tratatului ci doar în Anexa 17 în care se vorbește despre primordialitatea hotărîrilor Curții Europene de Justiție. Însă, așa după cum subliniază experți în drept constituțional, în timp ce un tratat este un document adoptat de state suverane o constituție stabilește regulile pentru o entitate suverană, ceea ce UE nu este.

De altfel, anul trecut și Curtea Constituțională din Germania s-a pronunțat într-un caz care se susținea că Tratatul UE este neconstituțional concluzionînd că deși acesta era compatibil în general cu legislația țării totuși “Uniunea Europeană este o asociație de state suverane (Staatenverbund) și nu un stat federal (Bundestaat)” așa că nu se poate vorbi despre supremația absolută a legislației Uniunii. Or, conflictul actual dintre Tribunalul Constituțional din Polonia și Curtea Europeană de Justiție nu este foarte diferit de cel menționat anterior care viza Curtea Constituțională din Germania care, deloc surprinzător, nu a mai fost judecat la Bruxelles în aceeași cheie radicală.

Un consilier al președintelui Duda, profesor la Universitatea din Lodz, respinge maniera în care oficialii europeni și opoziția din Polonia descriu în termeni catastrofali, ca un pas spre Polexit, acest contencios. “Opoziția [poloneză] minte atunci când susține că Tribunalul Constituțional polonez (CT) ar fi declarat Tratatul Uniunii Europene (TUE) incompatibil cu Constituția și că asta ar însemna, chipurile, respingerea de către Polonia a acestui tratat și un Polexit. Nu a existat așa ceva. Tribunalul Constituțional nu a declarat incompatibilitatea cu Constituția a Tratatului UE ca atare sau a vreunuia dintre articolele acestuia, ci a modului în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) interpretează legislația europeană”. Subliniind, ca și experții citați anterior, că CJUE are competențe limitate, “numai în acele domenii de fond în care statele respective, în calitate de administratoare ale procesului de integrare europeană, i-au acordat astfel de competențe”.

Dincolo de aceste aspecte tehnice problema de fond, trecută sub tăcere, este aceea că maniera în care se operează în interiorul Uniunii pleacă de la non-sensul supremației legii UE într-o structură instituțională în care statele membre sunt suverane. Însă această pretenție este contestată chiar în interiorul statelor din nucleul de bază al Uniunii. Iată, în Franța, Michel Barnier, candidat în alegerile prezidențiale de anul viitor, cel care a fost negociatorul șef pentru Brexit, face un apel ca Franța să-și recîștige “suveranitatea legală, pentru a nu mai face subiectul judecăților Curții Europene de Justiție”, nimic altceva decît ceea ce susține și guvernul de la Varșovia, și “să-și crească influența în Europa pentru a rebalansa dominația Germaniei”. În plus, el cere un referendum privind imigrația care să constituie “un scut constituțional împotriva interferenței UE”. Ulterior Barnier și-a nuanțat declarația spunînd că “suveranitatea legală” se referea doar la chestiunea migrației

Chestiunea “suveranității legale”, care a fost unul dintre motivele cheie pentru care Marea Britanie a decis să iasă din UE, a devenit, iată, una importantă în alegerile prezidențiale franceze. Nu doar pentru candidații conservatori, ca Michel Barnier, ci și pentru cei de stînga. De pildă fostul ministru socialist, Arnaud Montebourg, a declarat într-un comunicat că “afirmarea de către Polonia a suveranității sale naționale prin lege este un eveniment important. Franța, care nu împărește înclinațiile politice ale Poloniei, va trebui totuși să afirme aceeași superioritate a legilor sale față de deciziile europene”. În timp ce Valérie Pécresse, președintele Regiunii Pariziene, un alt candidat conservator, a declarat la un post de televiziune că “Europa este o Europă a națiunilor”.”Aceasta înseamnă că legile noastre constituționale, identitatea noastră constituțională, fiecare dintre ele, ca stat suveran, trebuie să aibă prioritate față de jurisdicția europeană”.

Este exact ceea ce se afirmă și mult discutata hotărîre a Tribunalului Constituțional polonez: faptul că anumite părți ale legislației UE sunt incompatibile cu constituția poloneză. La nivel fundamental ceea ce este în dispută este raportul dintre statele membre, în teorie suverane, și structurile UE. “Ne aflăm într-un moment crucial, ați putea spune la o răscruce de drumuri în istoria UE”, a declarat Morawiecki în fața Parlamentului polonez. “Democrația este pusă la încercare – cît de departe se vor retrage națiunile europene înainte de această uzurpare de către unele instituții ale UE.”

Premierul polonez are dreptate chiar dacă părerile privind esența proiectului european pot să difere considerabil. Adepții influentului curent federalist, în rîndul elitele politice, academice și din mass media din UE, doresc să adîncească încontinuu integrarea, în sensul sloganului “an ever closer Union”. O integrare înțeleasă ca transfer al suveranității de la statele membre către structurile UE. După ce proiectul Constituției UE a fost respins s-a mers pe această direcție federalistă “pe sub masă”, pas cu pas. Este ceea ce acuză adepții unui proiect european care să rămînă în esență o “uniune de state suverane”. Și ei au dreptate atunci cînd spun că această abordare, către federalism, ar putea fi una legitimă doar dacă statele membre din Uniune ar decide asta în urma unor referendumuri. Lucru puțin probabil. Sondajele recente din Franța relevau că doar 36 procente dintre francezi au încredere în UE. Și pe ansamblu, doar 49 procente dintre locuitorii statelor membre UE au încredere în UE.

Însă e important de precizat că la fel ca în Polonia, unde apartenența țării la UE se bucură de un sprijin ridicat, nici francezii și nici italienii sau alți cetățeni din UE, nu doresc ieșirea din Uniune. În majoritate doresc menținerea acesteia dar într-o formulă în care deciziile importante să rămînă totuși la statele membre. Există două elemente suplimentare care întăresc această poziție. Temerea că de fapt Uniunea este în realitate, mai ales după plecarea Marii Britanii, un fel de imperiu franco-german, în care chiar influența Franței este în declin. Ceea ce explică retorica de campanie din Franța. În plus, demersurile tot mai frecvente de la Bruxelles de a solicita imperativ, în principal în Europa de Est, luarea unor decizii precum cele legate de introducerea educației sexuale și a studiilor de gen în școli sau sau acceptarea automată a unor politici dezavantajoase în plan economic sub stindardul “Green Deal” nu fac decît să erodeze încrederea și simpatia pentru UE și să ofere un teren politic prielnic unor partide politice radicale din țările membre.

La ultima reuniune la vîrf a Consiliului European, premierul Morawiecki a ținut să declare că tribunalele și parlamentarii polonezi nu vor accepta “presiunea și șantajul” Bruxelles-ului. Semn că tensiunile din interiorul UE sunt departe de a se calma. Și nu sunt singurele probleme care se confruntă Uniunea. Clivajul economic dintre țările din nord și cele din sud, divergențele în materie de securitate și cele privitoare la relația cu Statele Unite, tensiunile de natură ideologică Est-Vest, rezultatul presiunilor ideologice progresiste radicale la care sunt supuse țările din Estul continentului dinspre Bruxelles și unele capitale din Vest, sau conflictul fără precedent ca amploare în ultimii zeci de ani dintre Franța și Marea Britanie pe tema unor drepturi de pescuit, constituie tot atîtea motive de îngrijorare. Acesta este probabil și motivul pentru care Angela Merkel, aflată la ultima ei reuniune UE la vîrf, a făcut apel la un dialog între statele membre care doresc o adîncire a integrării și cele care doresc un grad mai înalt de suveranitate. Avertizînd că o cascadă de acțiuni legale înaintate spre decizie Curții Europene de Justiție nu au cum să rezolve un diferend fundamental precum cel în care este implicată în acest moment Uniunea în relația cu Polonia.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0