HomeActualități Americane

Pot împiedica Statele Unite procesul de autodistrugere?

Pot împiedica Statele Unite procesul de autodistrugere?

Încă de la fondarea națiunii, a existat un consens că dispariția Statelor Unite nu se va produce prin cucerirea sa din exterior, ci mai degrabă prin a

Încă de la fondarea națiunii, a existat un consens că dispariția Statelor Unite nu se va produce prin cucerirea sa din exterior, ci mai degrabă prin autodistrugerea din interior.

Acest consens cu privire la unica republică constituțională fără istoric de totalitarism monarhic sau dictatorial devine rapid o realitate. Cum s-a ajuns la acest proces evolutiv și poate fi el oprit?, analizează Steve McCann pentru American Thinker.

Fondatorii Statelor Unite au fost conștienți de faptul că păcatul mândriei, egoismului, avariției și certurilor din natura umană încep să se manifeste în timp în aproape orice societate.

Și că aceste caracteristici predomină în mod covârșitor în rândul unui segment mic, dar puternic, al fiecărei societăți predispuse să își subjuge și să își controleze semenii.

Prin urmare, principala motivație a fondatorilor în redactarea Constituției a fost aceea de a întârzia cât mai mult posibil, din punct de vedere uman, inevitabila încercare de preluare a puterii în mod unilateral și permanent de către o facțiune despotică.

Cu toate acestea, în ultima jumătate de secol, un segment minuscul al populației americane aproape că a obținut puterea, unilateral și permanent, într-o națiune cu o istorie multiseculară de libertate și cu o perioadă de 75 de ani de securitate și prosperitate fără precedent.

Respectivul segment demografic, Stânga americană, a reușit acest lucru prin manipularea și exploatarea unei trăsături idealiste specifice caracterului american, care s-a manifestat, fie din vinovăție, fie din plictiseală sau narcisism, în decursul acestei perioade de 75 de ani.

Această trăsătură americană unică reprezintă o necesitate a prea multora din fiecare generație de a obține relevanță prin promovarea dogmatică și încăpățânată a ceea ce ei percep ca fiind o cauză care schimbă societatea sau salvează omenirea.

Mulți dintre acești creduli sunt atât de concentrați pe cauzele lor individuale încât nu le pasă ce altceva promovează Stânga.  Ei ignoră sau resping faptul că, odată ce Stânga preia o cauză, produce inevitabil haos și abandonarea intenției inițiale a mișcării.

Stânga își însușește aceste cauze prin utilizarea unei tactici în trei etape.

1. Îi mint în mod deschis pe adevărații susținători ai cauzei, pretinzând că și ei sunt irevocabil dedicați respectivei cauze.

2. Schimbă apoi direcția a ceea ce începe ca o mișcare justificată și își plasează pe ascuns acoliții în poziții de vârf.

3. După care încep o campanie de demagogie și organizează marșuri și proteste, aparent în numele cauzei, dar, în realitate, pentru a intimida întreaga populație.

Citește și Încercarea absurdă a Stângii de a remodela America

În combinație cu controlul exercitat asupra rețelelor de socializare și cu amploarea masivă și fără precedent a puterii sale, mai puțin de un sfert din populație exercită o influență extraordinară în politică și deține o capacitate imensă de a intimida o mare parte a unei societăți americane în general apatică.

Ca urmare, Stânga controlează în prezent practic toate instituțiile națiunii (inclusiv Partidul Democrat) și a impus o alianță de conveniență cu clasa conducătoare, deoarece elitele sunt mai preocupate de menținerea statutului lor social decât de bunăstarea națiunii.

Procesul a început cu Mișcarea pentru Drepturile Civile, indiscutabil necesară, din anii 1950-60, care a fost urmată de idealismul „salvării planetei“, apoi de cruciadele pentru drepturile homosexualilor și, cel mai recent, de așa-numita campanie pentru drepturile transsexualilor.

Obiectivele inițiale ale Mișcării pentru Drepturile Civile și retorica înălțătoare a lui Martin Luther King Jr. din august 1963 au rezonat cu aproape toți americanii.

Ulterior, cetățeni de toate rasele și convingerile religioase s-au alăturat în lupta pentru a șterge definitiv pata rasismului instituțional din societatea americană.

În mai puțin de 18 luni, a fost adoptată o legislație care proteja drepturile electorale și civile ale tuturor cetățenilor, indiferent de rasă, etnie sau credință.

Însă spre mijlocul-sfârșitul anilor 1960, Mișcarea pentru Drepturile Civile a fost deturnată de Stânga radicală și de aliații lor marxiști din cadrul grupurilor militante de culoare, pentru a legitima și integra mișcarea lor marxistă antiamericană.

Au făcut acest lucru infiltrându-se în conducere și organizând demonstrații și marșuri de protest.

Ambele facțiuni au îmbrățișat ideea distrugerii societății americane folosind presupusul rasism american iremediabil ca instrument principal al revoluției.

În scurtă vreme au realizat puterea acuzației de rasism într-o societate hotărâtă să se debaraseze de pata rasismului instituțional.

Segmentele demografice care nu erau dispuse să le condamne tacticile datorită unei vinovății inventate privind trecutul le-a deschis calea spre putere.

Stângii radicale i-a devenit clar că revoluția în Statele Unite nu se va realiza prin tactica veche de secole a luptei de clasă, ci printr-o nesfârșită politică rasială.

De aceea au instigat neîncetat la animozitate rasială, o tactică căreia Barack Obama i-a acordat în cele din urmă susținere guvernamentală. Rezultatul: o societate segregată de demagogia rasială continuă.

Ceea ce a început ca o mișcare justificată și necesară a fost transformată într-o armă în beneficiul Stângii marxiste. O lecție pe care Stânga radicală a învățat-o repede.

Același proces s-a repetat atunci când „încălzirea globală“, redefinită ulterior drept „schimbări climatice“, și-a făcut apariția. Al Gore a folosit ipoteza irezistibilă că nu există un scop mai înalt decât salvarea planetei.

Curând, mulți idealiști în căutare de relevanță s-au alăturat fără să gândească mișcării bazate pe teoria că un gaz din atmosferă, CO2, funcționa ca termostat pentru temperatura planetei.

La foarte scurt timp, Stânga radicală a preluat conducerea. Adepții ei au transformat rapid cruciada în una axată pe eliminarea tuturor combustibililor fosili, ceea ce ar distruge practic capitalismul și ar încuraja sărăcia globală, facilitând astfel considerabil preluarea unilaterală și permanentă a puterii.

Între timp, susținătorii sinceri și inconștienți ai cauzei climatice merg mai departe cu ochii închiși.

Citește și „Drepturile” progresiste sunt toate bazate pe constrângerea majorității

În încercarea de a copia succesul inițial al Mișcării pentru Drepturile Civile, drepturile homosexualilor au fost aduse în prim plan în Statele Unite în anii 1980-1990.

Deși existau legi vădit discriminatorii care trebuiau schimbate, iar statutul social normalizat, cauza a fost curând acaparată de Stânga și transformată în evanghelism anticreștin.

Întrucât acuzația de rasism a avut un succes atât de mare cu intimidarea cetățenilor, a fost inventat un nou termen: homofobia.

Pretinzând un statut marital egal, ei au declanșat războiul împotriva familiei tradiționale. Eliminarea creștinismului și a iudaismului din piața publică și eliminarea familiei au fost întotdeauna principii majore ale marxiștilor radicali.

Incluzând cauza sub umbrela mișcării pentru drepturile civile, mult prea mulți au căzut în mod inconștient și voluntar în capcana întinsă de Stânga.

Ulterior, folosind din nou mișcarea pentru drepturile civile ca fundal, Stânga radicală a decis să dea naștere celei mai recente cruciade pentru drepturile civile: integrarea unui fenomen considerat până acum o tulburare mentală, disforia de gen.

Și, urmând tiparul extrem de eficient, a fost conceput un alt epitet de intimidare care să facă pereche cu rasismul și homofobia: transfobia.

Inițial, mișcarea transsexualilor nu avea niciun element pozitiv, fiind inventată doar pentru a atrage o altă generație naivă care căuta relevanță și sens pentru viețile lor insipide.

Dincolo de a produce un alt grup de măscărici creduli, aceasta continuă distrugerea familiei și a fundamentului iudeo-creștin al națiunii, dezmembrând în același timp ceea ce a fost cândva o societate americană unită.

Adepții săi promovează mutilarea copiilor derutați în mod voit pe altarul marxismului.

Dacă Statele Unite vor să oprească marșul spre autodistrugere, atunci marea majoritate a americanilor care nu se identifică cu Stânga trebuie să se trezească și să înțeleagă că Stânga americană nu este un leviatan de neoprit care îi zdrobește pe toți cei care îi ies în cale.

Ci este un amalgam format din diverse grupuri disparate, alcătuite din persoane neștiutoare care caută atenție și care sunt manipulate de un număr relativ mic de marxiști convinși.

Și, ca atare, Stânga poate fi înfrântă.

Soluția pentru a învinge Stânga americană și clasa conducătoare este:

1. Expunerea grupurilor pe care le-au luat captive și segregarea lor

2. Participarea masivă la vot

Acest proces începe prin înțelegerea faptului că respectivele segmente de populație prinse în capcană sunt neputincioase, credule și neștiutoare.

Apoi, începeți să le ignorați fără ezitare tiradele constante, insultele și amenințările ce nu pot fi puse în practică, urmate de îndată de criticarea lor nemiloasă pe rețelele de socializare și în mass-media conservatoare pentru incapacitatea lor de a raționa sau de a genera o idee originală, precum și pentru faptul că acționează ca pioni ai Stângii marxiste.

Și în ultimul rând, în 2022 și 2024, nu votați pe nimeni care candidează ca democrat, indiferent pentru ce poziție.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0