HomeȘtiri Externe

Premierul Poloniei atacă Franța și Germania: O oligarhie de facto în care puterea este deţinută de cei puternici

Premierul Poloniei atacă Franța și Germania: O oligarhie de facto în care puterea este deţinută de cei puternici

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a denunţat „oligarhia de facto” impusă Uniunii Europene de Franţa şi Germania, cerând „revenirea la principiile”

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a denunţat „oligarhia de facto” impusă Uniunii Europene de Franţa şi Germania, cerând „revenirea la principiile” UE într-un editorial consacrat războiului din Ucraina şi publicat săptămâna aceasta în Le Monde.

Morawiecki „recidivează” la scurt timp după ce a lansat un atac la fel de dur împotriva Germaniei și Franței într-un articol publicat în Euractiv, în care evidenția faptul că liderii europeni s-au lăsat ademeniți de Vladimir Putin și acum, odată cu invadarea Ucrainei și șantajul gazului rusesc, sunt în stare de șoc.

Conflictul în Ucraina a „arătat adevărul despre Europa”, care a „refuzat să asculte vocea adevărului” venită din Polonia asupra ambiţiilor „imperialiste” ale lui Vladimir Putin, o „ilustrare a unei probleme mult mai extinse cu care se confruntă astăzi UE”, spune Morawiecki.

„În cadrul său, egalitatea între state individuale este de natură declarativă. Practica politică arată că vocile Germaniei şi Franţei au o importanţă preponderentă”, consideră şeful executivului polonez.

„Avem deci de a face cu o democraţie formală şi o oligarhie de facto în care puterea este deţinută de cei mai puternici”, afirmă prim-ministrul polonez.

Citește și Premierul Poloniei: Mulți lideri europeni s-au lăsat ademeniți de Vladimir Putin și acum sunt în stare de șoc

Uniunii Europene îi vine tot mai greu să respecte libertatea şi egalitatea tuturor statelor membre”, a insistat Morawiecki. „Din ce în ce mai mult auzim spunându-se că nu unanimitatea, ci majoritatea este cea care trebuie să decidă viitorul întregii comunităţi”.

Ori „abandonarea principiului unanimităţii în mai multe domenii de competenţă ale UE ne apropie de modelul în care cei mai puternici şi mai mari îi domină pe cei mai slabi şi mai mici”, a argumentat Morawiecki, potrivit căruia Uniunea Europeană „nu a fost la înălţime în faţa războiului” din Ucraina.

Premierul polonez a invitat la o „revenire la principiile care organizează comunitatea europeană”.

„Europa are nevoie de speranţă mai mult ca oricând până acum. Şi nu poate găsi această speranţă decât într-o întoarcere la principii şi nu într-o întărire a suprastructurii instituţionale”, a spus el.

Polonia, la fel ca ţările baltice, figurează printre susţinătorii cei mai necondiţionaţi ai Ucrainei în cadrul UE, dar de asemenea şi printre cei mai mari critici ai Rusiei, spre deosebire de Germania şi Franţa, ale căror poziţii uneori mai timorate sunt criticate de Kiev.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0