HomeSpiritualitate

Consecințele devastatoare ale respingerii lui Dumnezeu

Consecințele devastatoare ale respingerii lui Dumnezeu

Persecutarea creștinilor nu mai poate fi ignorată
Notre Dame și Creștinismul dinlăuntrul nostru
Bisericile care binecuvântează căsătoriile gay transformă copiii în victime

Am auzit istorisirea cuiva care a călătorit într-o țară din lumea a treia, unde regulile de circulație erau minime, iar poliția practic inexistentă. El a menționat că, în ceea ce privește traficul rutier, se mergea pe principiul „cel care conduce mașina mai mare dictează regulile“.

Așa se întâmplă și în locurile în care Dumnezeu este dat la o parte, analizează Rev. Thorin Anderson pentru Illinois Family Institute.

Apare anarhia și cei puternici îi asupresc pe cei slabi. Nu este o coincidență faptul că în toate țările conduse de atei agresivi în secolul XX, cetățenii au fost asupriți în mod brutal.

Însă eliminarea responsabilității față de Dumnezeu nu duce doar la anarhie și tiranie, ci produce și orbire morală și spirituală, comportament ridicol și inimi împietrite.

Pentru prima dată în istoria Americii, mai puțin de jumătate dintre cetățenii săi se declară creștini, potrivit unor sondaje recente. În America au existat întotdeauna oameni care i-au atacat pe creștini, dar până de curând aceștia erau considerați în general extremiști.

În ultimele decenii, însă, ei au câștigat teren atât în plan cultural, cât și politic și au inițiat un asalt împotriva lui Dumnezeu și a creștinismului pe care cei care sunt creștini doar cu numele nu sunt dispuși să îl contracareze.

Când Hristos le-a explicat ucenicilor Săi, în capitolul șase din Ioan, că vor avea de plătit un preț pentru credința lor, mulți L-au părăsit și atunci.

De multe ori trebuie să plătim un preț dacă vrem să-L urmăm pe Hristos, dar prețul e și mai mare pentru cei ce se leapădă de El.  America, fondată pe adevărul și principiile biblice, nu poate supraviețui fără ele.

Ateismul, contrar tuturor afirmațiilor că lucrurile ar sta altfel, nu are nici o moralitate inerentă, nici impulsul de a crea așa ceva. Deși ateii pot adopta o etică, ei trebuie să o împrumute din altă parte. Propriul lor „document“ de moralitate este o pagină albă.

Națiunile care au renunțat la Dumnezeu și la religie pentru a deveni atee sau seculare au doar trei surse posibile din care să extragă o moralitate comună: tradițiile culturale derivate din moștenirea lor religioasă, un guvern autoritar, sau voința majorității, în cazul în care reușesc să implementeze o anumită formă de democrație.

În orice caz, nu avem niciun motiv să presupunem că standardele morale ale acelei națiuni vor fi sau vor rămâne etice. Antipatia naturală a ateismului față de Dumnezeu și religie îi determină adesea pe susținătorii săi să respingă o mare parte din ceea ce derivă din acestea, dând naștere unor culturi care nu apreciază tradițiile sau principiile asociate cu religia.

Prin urmare, nu este surprinzător faptul că majoritatea națiunilor conduse de atei au devenit în cele din urmă ostile față de drepturile omului. Ideea că oamenii ar avea o valoare intrinsecă și, prin urmare, drepturi inalienabile, are la bază exclusiv creștinismul.

În rarele cazuri în care regii sau împărații au fost răsturnați de la putere și nu a existat o autoritate alternativă, cum ar fi religia, care să preia controlul, a înflorit anarhia (exemplul Revoluției Franceze).

Ideea ciudată, propusă de ateii moderni, conform căreia sarcina de a dovedi existența lui Dumnezeu ne revine nouă, mai degrabă decât lor de a demonstra că nu există, îmi amintește de o persoană care privește o clădire și declară că este mai ușor să crezi că acea casă a apărut pur și simplu decât că a fost construită de un antreprenor.

Capitolul 1 din Romani afirmă că în creație observăm „puterea veșnică și natura divină“ a lui Dumnezeu. Universul este o dovadă la fel de sigură a existenței lui Dumnezeu precum o casă care dovedește existența unui constructor! Negarea existenței lui Dumnezeu nu are o bază intelectuală. Este o răzvrătire pe plan spiritual.

Citește și De ce auzim doar o singură teorie despre originea vieții

Romani 1 declară că vine un moment în care Dumnezeu nu mai are răbdare cu oamenii recalcitranți și îi lasă pradă propriilor pofte, și astfel înrobiți.

Ei ajung sub stăpânirea păcatului, nepăsători față de costul asociat și incapabili să înțeleagă cauzele suferinței lor.

Devin toleranți față de orice comportament deviant și desfrânat, trăind fără nicio constrângere morală; iar în ochii lor, singurul lucru rău este acela ca cineva să spună „nu“ faptelor lor rele.

Un exemplu în acest sens este interacțiunea forțelor de ordine cu un infractor. Țipetele care rezultă adesea nu iasă din gura polițistului! În zilele noastre, polițistul este cel considerat infractor!

Odată ce oamenii Îl resping pe Dumnezeu, nu mai au niciun standard obiectiv în privința binelui și răului. Fiecare persoană presupune că poate decide singur ce este bine sau rău.

Isaia 53:6 menționează: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare urmându-şi propriul drum..“. În Judecători 21:25 citim: „Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea“.

Îndemnul popular pe care-l auzim adesea: „urmează-ți inima, pentru că inima ta nu te va duce niciodată pe căi greșite“, este versiunea modernă a acestei erori grave. Dar Scripturile ne avertizează că „cel ce se încrede în inima lui este un nesăbuit“ (Prov. 28:26).

Întrucât au respins Adevărul, cei ce-L urăsc pe Dumnezeu sunt nevoiți să trăiască prin minciuni; și deși aceste minciuni se contrazic unele pe altele, ei nici nu observă și nici nu le pasă. Orice este permis, și vai de cel care încearcă să introducă un standard moral normativ!

Cei care acceptă premisa „Nu există Dumnezeu“ devin ei înșiși zei în mintea lor, iar mantia de „zeu“ îți întuneca rațiunea! În ziua de zi, fiecare își poate trasa propriile standarde după cum dorește, iar când toată lumea trasează standarde greșite, singurele care nu sunt tolerate sunt cele corecte – pentru că expun depravarea celorlalte.

Amintiți-vă de reacția furioasă și violentă împotriva celor care au declarat că „toate viețile contează!“.  Este perfect adevărat că toate viețile contează, dar nimeni nu îndrăznește să o spună!

Este ca și cum ai zbura pe timp de furtună fără instrumente. În curând, pierzând din vedere orizontul, îți este imposibil să determini dacă ești în sus sau în jos și, dacă nu ieși deasupra norilor, situația devine periculoasă.

Gândiți-vă la evenimentele din capitolul 4 din Geneza, unde Cain și-a ucis fratele, pe Abel. Apostolul Ioan explică motivația acestui omor astfel: „Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte.“ (1 Ioan 3:12).

Mark Twain, mereu perspicace, a remarcat că „nimic nu este mai iritant decât un exemplu bun“. Este adevărat și în ziua de azi că cei răi îi persecută pe cei drepți cu mult mai mult zel decât îi persecută cei drepți pe cei răi. În Proverbe 29:2 ni se spune că atunci „când stăpâneşte cel rău, poporul geme“.

S-ar putea crede că efectele dureroase ale lipsei de evlavie i-ar determina pe majoritatea oamenilor să-și schimbe comportamentul. Din nefericire, în general nu se întâmplă asta. Acest lucru este abordat tot în capitolul 1 din Romani.

„Înăbușind adevărul în nedreptate“, precizează textul, oamenii își pierd mințile, adică devin incapabili să priceapă că suferința lor este consecința propriului comportament greșit.

Ei ajung, de fapt, ca niște copii. Încercați să explicați unui copil de trei ani că faptul că a luat jucăria altui copil mic a provocat o ceartă și veți înțelege inutilitatea de a spune ateului că ura sa față de Dumnezeu este greșită.

Cei ce-L resping pe Dumnezeu nu vă aud și nici nu vă vor auzi vreodată! Dumnezeu îi lasă, la propriu, în nebunia lor! Ei vor ceea ce vor și nu țin cont nici de rațiune, nici de suferință.

În mod tragic, anarhia creată prin eliminarea Bibliei și a creștinismului din forurile culturale ale Americii devastează în prezent națiunea. Odată cu eliminarea realității obiective, oamenii sunt dispuși să creadă și să facă tot ceea ce le face plăcere pe moment, așa cum spunea Chesterton.

Acest lucru explică de ce Stânga nu are nicio problemă cu anarhia, confuzia și violența. Ei nu numai că nu sunt îngrijorați de aceste lucruri, ci chiar le încurajează. Avem parte de haos la granițe, anarhie pe străzi, crime în zonele defavorizate ale orașelor noastre, uciderea bebelușilor nevinovați, bărbați care se declară femei și femei care se cred bărbați. Infractorii circulă liberi.

Violențele și revoltele au ucis zeci de oameni, au distrus sute de afaceri și au produs pagube de miliarde de dolari în 2020, iar Stânga le-a justificat ca fiind „demonstrații în mare parte pașnice“.

Ei mint constant, iar atunci când sunt prinși cu minciuna, trec pur și simplu la o altă minciună, fără jenă sau scuze. Este iterația modernă a lui Osea 4:1,2: „Nu există credincioșie, nu există bunătate, nu există cunoștință de Dumnezeu în țară! Fiecare jură strâmb, înșală, ucide, fură și comite adulter. Ei năpăstuiesc, iar vărsările de sânge se țin lanț“.

Citește și Este creștinismul sub atac în America?

Respingerea lui Dumnezeu de către națiune nu este întâmplătoare și nici nu se bazează pe faptul că dovezile nu susțin existența unei divinități. Este un refuz pe față de a se supune guvernării Sale.

Această atitudine aduce cu sine o mulțime de consecințe costisitoare și chiar fatale pentru indivizi și pentru țară. Ateismul fervent care alimentează actuala mișcare anti-Dumnezeu nu are la bază o căutare onestă a adevărului, ci mândria, propria voință și rebeliunea. Astfel de lucruri nu pot produce nimic bun.

Ne amintim, de asemenea, declarația lui Pavel din Efeseni 2:12 că cei fără Dumnezeu sunt lipsiți de speranță. Dacă există o trăsătură comună milioanelor de oameni din America de astăzi, aceasta este deznădejdea.

Depresia, sinuciderea, consumul de droguri și alcool ca formă de evadare din realitate, precum și renașterea religiilor păgâne antice, dovedesc că oamenii caută lucruri care să dea sens vieții, însă resping singurul izvor de adevăr și viață, Cuvântul lui Dumnezeu.

Respingerea lui Dumnezeu ca suveran conduce în mod necesar la înălțarea „eu-lui propriu“. În afară de Dumnezeu, nimeni nu poate pretinde în mod legitim autoritatea supremă, ceea ce creează un vid pe care mândria personală nu se poate abține să nu-l umple.

Indivizii se încoronează pe ei înșiși suverani, închinându-se propriei persoane. Iar a avea în același timp șapte miliarde de zei care circulă pe planeta Pământ este o rețetă sigură pentru conflicte. De câte ori ați auzit: „Nu poți să-mi vorbești așa!“, sau „Nu-mi spune tu mie ce să fac!“, sau „Știi cu cine vorbești?“.

Aceasta este America de astăzi! E nevoie să mai adaug ceva?

Dacă un câine te-ar mușca de fiecare dată când încerci să îl mângâi, ai învăța să nu mai pui mâna pe el. Fiecare națiune care l-a respins pe Dumnezeu a devenit violentă și tiranică, așa că ne-am aștepta să ne fi învățat și noi lecția.

Din păcate, majoritatea nu o fac. Scripturile menționează că: „Cei răi se întorc în Locuinţa Morţilor, împreună cu toate neamurile care uită de Dumnezeu“. (Psalmi 9:17).

Se pare că, pe măsură ce America îl uită pe Dumnezeu, devine din ce în ce mai asemănătoare cu Iadul, nu-i așa? Dar nu e obligatoriu ca lucrurile să se termine așa! Harul și mila lui Dumnezeu sunt minunate și disponibile pentru toți cei care-și îndreaptă privirile spre El. Promisiunea Sa este,

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.“

Dacă ne pocăim de faptele noastre rele și căutăm cu sinceritate iertarea Lui, El ne-o va oferi din belșug!

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0