HomeActualități Americane

Procurorul General Barr se opune suspendării finanțării poliției americane

Procurorul General Barr se opune suspendării finanțării poliției americane

„Este periculos să demonizezi poliția” Procurorul General William Barr a condamnat ceea ce consideră a fi eforturi de „demonizare” a poliției pe fo

„Este periculos să demonizezi poliția”

Procurorul General William Barr a condamnat ceea ce consideră a fi eforturi de „demonizare” a poliției pe fondul apelurilor unora de a „tăia finanțarea” sau de a „desființa” poliția, informează Washington Examiner.

În timpul unui interviu Fox News, Barr a luat apărarea majorității agențiilor de poliție, recunoscând o nevoie de reformă a sistemului.

„Astăzi, șefii poliției, ofițerii de rang înalt, înțeleg nevoia de schimbare și până în prezent s-au înregistrat mari schimbări”, a spus Barr. „Și cred că definanțarea poliției, trăgând la răspundere întreaga structură de poliție pentru acțiunile anumitor polițiști este greșită și cred că demonizarea poliției este periculoasă”.

George Floyd, un bărbat de culoare în vârstă de 46 de ani, a murit în custodia poliției pe 25 mai, după ce un ofițer de poliție din Minneapolis, Derek Chauvin, l-a fixat la pământ cu genunchiul pe gâtul lui timp de aproape 9 minute.

Filmarea întâmplării a declanșat un val uriaș de ultraj, ducând la proteste în marile orașe din SUA, unele dintre ele devenind violente în timp ce protestatarii au devenit agresivi, jefuind magazine, incendiind clădiri și confruntându-se cu poliția. În prezent, Chauvin este acuzat de omor de gradul II.

Apelurile repetitive de „definanțare a poliției”  sau de „desființare a poliției”  au devenit un strigăt printre unii protestatari, activiști și politicieni de stânga. Brian Fallon, fostul secretat de presă național al campaniei lui Hillary Clinton, a postat pe Twitter săptămâna trecută: „Destructurați poliția”.

Protestatarii au scris pe zidurile din Washington D.C. același lucru, alături de sloganul „Black Lives Matter”. Consiliul Municipal din Minneapolis urmărește o rezoluție împotriva veto-ului de a destructura forța de poliție. Iar protestatarii din Minneapolis l-au huiduit pe primarul orașului, Jacob Frey și i-au adresat cuvinte obscene atunci când acesta a spus că nu susține „desființarea completă a departamentului de poliție”.

„Nu putem nega existența unei probleme și ea trebuie abordată, dar din punct de vedere statistic, sunt acești ofițeri de poliție oprimanții comunităților de culoare?”, a întrebat Barr. „Sunt mult mai multe lucruri grave, mult mai multe crime, mult mai multă teamă generată pe străzi de elementele infracționale. În Chicago, de exemplu, într-un singur week-end, 60 până la 70 de persoane sunt împușcate. Dacă retragi poliția din acele comunități, vor exista mai multe daune grave în aceste comunități”.

Laboratorul de Criminalistică al Universității din Chicago a concluzionat că 18 persoane au fost ucise pe 31 mai în Chicago, ceea ce a devenit cea mai fatală zi din 1961 până în prezent.

Recent, într-un alt interviu, Barr a fost întrebat dacă crede într-un rasism sistematic în aplicarea legii.

„Cred că încă există rasism în Statele Unite, dar nu cred că sistemul de aplicare al legii este sistematic rasist. Înțeleg totuși neîncrederea comunității de culoare, având în vedere istoria din această țară. Cred că trebuie să recunoaștem că în cea mai mare parte a istoriei noastre, instituțiile noastre au fost explicit rasiste. Acestea au negat drepturile egale pentru persoanele de culoare mai întâi sub sclavie, apoi sub Jim Crow”, susține Barr.

„Cred că de la abolirea legilor lui Jim Crow, care nu au fost destructurate complet până în anii 1960… Începând cu anii 1960, cred că am fost într-o continuă fază de reformare a instituțiilor noastre și de a ne asigura că acestea sunt corelate cu legile noastre și că nu luptă pentru a impune inegalități”.

„Cred că reforma este o sarcină dificilă, dar cred că funcționează și că s-au făcut progrese”, notează Barr.

„Avem o generație de lideri de poliție în această țară, mulți dintre ei fiind acum de culoare, în marile noastre orașe, care sunt ferm angajați să facă justiție echitabilă și am lucrat din greu la acest lucru”.

Barr a mai arătat că administrația Trump promovează First Step Act și a spus că președintele „a înființat prima comisie pentru poliție și administrarea justiției de la președintele Lyndon Johnson încoace, pentru a analiza cu exactitate aceste probleme.

Sondajele recente arată că atitudinile americanilor privind rasa și poliția s-ar putea schimba în urma morții lui Floyd și a protestelor ulterioare.

Un sondaj  NBC News/ Wall Street Journal arată că 59% dintre alegători erau mai preocupați de acțiunile poliției și de moartea lui Floyd, în timp ce 27% erau mai preocupați de protestele violente.

Un sondaj Monmouth arată că 57% dintre americani consideră că polițiștii care se confruntă cu o situație dificilă sau periculoasă sunt mai predispuși să folosească forța excesivă dacă delicventul este de culoare, comparativ cu 33% care au spus că poliția este la fel de probabil să folosească forța excesivă împotriva persoanelor albe și de culoare deopotrivă.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0