HomeActualități Americane

Statele Unite vor reduce numărul soldaţilor americani dislocaţi în Germania

Statele Unite vor reduce numărul soldaţilor americani dislocaţi în Germania

Preşedintele Donald Trump a ordonat armatei americane retragerea a aproximativ 9.500 de soldaţi din Germania, a declarat vineri un înalt oficial ameri

Preşedintele Donald Trump a ordonat armatei americane retragerea a aproximativ 9.500 de soldaţi din Germania, a declarat vineri un înalt oficial american sub protecţia anonimatului, o decizie ce poate să îngrijoreze Europa în legătură cu angajamentul SUA în regiune, transmite Agerpres

Această decizie ar urma să reducă numărul militarilor americani dislocaţi în Germania la 25.000, de la 34.500 cât sunt în prezent.

Conform sursei citate, decizia este rezultatul unor luni de muncă ale generalului Mark Milley, şeful statului major al armatei americane, şi nu au nicio legătură cu tensiunile recente dintre preşedintele Donald Trump şi cancelarul german Angela Merkel, care nu a fost de acord să participe la reuniunea G7 din această lună, zădărnicind astfel planurile liderului de la Casa Albă.

Un alt înalt oficial din administraţia americană a declarat că cei 9.500 de militari vor fi trimişi în Polonia şi în alte ţări aliate, în timp ce o parte se va întoarce acasă. Acest oficial a spus că este mai puţină nevoie de un contingent mare în Germania ca urmare a creşterii generale a cheltuielilor destinate apărării din partea NATO. El a mai informat că retragerea militarilor, proiect la care administraţia americană a început să lucreze din septembrie anul trecut, a fost dispusă într-un memorandum semnat recent de consilierul de securitate naţională al preşedintelui Trump, Robert O’Brien.

Preşedintele Donald Trump a făcut presiuni asupra Germaniei pentru ca aceasta să crească cheltuielile destinate apărării şi a acuzat Berlinul că este un “captiv” al Moscovei din cauza dependenţei sale de importurile de energie ruseşti.

Un total de aproximativ 17.000 de angajaţi civili americani sprijină trupele americane dislocate în Germania.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0