HomeDreptul la viață

Protejați viața copilașilor nenăscuți, fără excepții (Partea 2)

Protejați viața copilașilor nenăscuți, fără excepții (Partea 2)

Pe măsură ce statele continuă să adopte legi pro-viață care protejează bebelușii în uter, este important să luăm în considerare necesitatea ca acestea

Pe măsură ce statele continuă să adopte legi pro-viață care protejează bebelușii în uter, este important să luăm în considerare necesitatea ca acestea să se aplice tuturor celor nenăscuți.

Din păcate, importanța protejării bebelușilor diagnosticați prenatal cu dizabilități este un subiect lăsat deoparte în conversația națională despre avort, își continuă Joy Stockbauer analiza pentru Washington Stand.

Citește și Protejați viața copilașilor nenăscuți, fără excepții (Partea 1)

Unele state care protejează viața încă de la concepție nu oferă această protecție și copilașilor cu diagnostic prenatal. În Indiana, de exemplu, unde o lege adoptată în 2016 protejează bebelușii împotriva avorturilor discriminatorii, este acum legală efectuarea unui avort în cazul bebelușilor diagnosticați cu o „anomalie fetală letală“, în timp ce ceilalți bebeluși sunt protejați din momentul concepției.

O mamă pe nume Kerry mi-a împărtășit ce a însemnat alegerea de a duce la termen sarcina în cazul băiețelului ei, după ce acesta a fost diagnosticat prenatal cu o anomalie care îi limita viața.

Ea își amintește ecografia făcută la 20 de săptămâni, în timpul căreia: „Cadrul medical care o efectua a început să râdă, spunând că era băiat – apoi a plecat și a intrat medicul împreună cu o doamnă care s-a prezentat drept psiholog specializat pe suferință emoțională – atunci am realizat că ceva nu era în regulă“.

Kerry și soțul ei au fost anunțați că băiețelul lor avea markeri ce indicau Trisomia 18 – adică avea multiple găuri în inimă, spina bifida și lichid în creier. „Felul în care doctorul vorbea despre el era pur și simplu sumbru – nu va trăi, nu se va naște viu, va avea handicap sever și va fi deformat. Suna îngrozitor“, a descris ea.

Kerry nu s-a mai întors niciodată la acel medic, care a îndemnat-o insistent să avorteze.

„Știam că vreau să duc sarcina la termen și să o tratez ca pe o sarcină normală, fără să aud tot timpul chestii negative“.

După ce a intrat în contact cu Be Not Afraid, o organizație non-profit care sprijină părinții ce aleg să nu facă avort în urma unui diagnostic prenatal, totul s-a schimbat pentru Kerry și soțul ei.

„A avea sprijinul unor oameni care trecuseră prin asta și care știau cum să ne pregătească pentru ce urma a fost atât de important“, a explicat ea.

„Îl întrebasem pe acel psiholog specializat pe suferință emoțională: dacă Luke se va naște viu, îi vor închide medicii coloana vertebrală? Iar ea a răspuns că, cel mai probabil, nu o vor face. Acela a fost momentul în care am știut că va trebui să luptăm noi pentru el“.

Kerry a povestit cum, din momentul în care Luke s-a născut: „A fost un dar. Prietena mea zicea că în privirea lui se citea maturitate – ca și cum ar fi avut un picior în cer și unul pe pământ“.

Familia iubitoare a lui Luke a fost binecuvântată să petreacă patru luni frumoase cu el înainte de a se stinge din viață. Potrivit lui Kerry:

„Nimeni în afară de Dumnezeu nu știe cât ne este dat fiecăruia să trăim – noi știam că viața lui Luke nu avea să fie limitată de niciun doctor. Dumnezeu urma să decidă cât timp i se dăduse lui Luke pe acest pământ“.

Kerry a adăugat: „Părinților care aleg să-și avorteze copiii pe baza unui diagnostic prenatal nu li se spune câți copii trăiesc cu aceste afecțiuni. Diagnosticul nu este o condamnare la moarte – ni s-a spus că Luke era „incompatibil cu viața“, dar l-am avut alături patru luni în care l-am iubit“.

Ea a încheiat povestea lui Luke astfel: „Am spus mereu că, dacă Dumnezeu ne-ar fi spus că ne va da un copil sănătos, dar în felul acela nu l-am mai fi avut pe Luke, tot pe Luke l-am alege. A fost atât de special timpul pe care l-am avut cu el și să îl cunoaștem pe acest micuț căruia doctorii nu-i dădeau nicio șansă“.

Dacă ați primit recent un diagnostic prenatal care limitează viața copilului dumneavoastră nenăscut, vizitați site-ul Be Not Afraid, o organizație care oferă sprijin exhaustiv părinților ce se confruntă cu un astfel de diagnostic.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0