HomeActualități Americane

Războiul pe securitatea frontierei este despre ce partid dorește să ignore legile Americii

Războiul pe securitatea frontierei este despre ce partid dorește să ignore legile AmericiiGetty Images

Actuala luptă politică pe tema frontierei SUA-Mexic este una extraordinară nu numai datorită intensității ei, ci și pentru cât de puțin din dezbatere

Actuala luptă politică pe tema frontierei SUA-Mexic este una extraordinară nu numai datorită intensității ei, ci și pentru cât de puțin din dezbatere are de-a face cu legile. Nici unul dintre partide nu se luptă să schimbe legea federală privind imigrația; ele se luptă dacă să o pună sau nu în aplicare.

Codul 1325 spune că se consideră infracțiune când oricare străin care „intră sau încearcă să intre în Statele Unite în orice moment sau loc decât cel desemnat de ofițerii de imigrare sau (2) eludarea examinării sau inspecției ofițerilor de imigrare”. Statutul mai prevede și sancțiuni pentru această infracțiune – până la șase luni de închisoare pentru infractorii aflați la prima abatere.

Nici un politician federal de la nivel înalt nu a ridicat ideea de dezincriminare a actului de furișare peste graniță. Cu toate acestea, câțiva lideri politici vocali au cerut desființarea ICE (Poliția de Imigrare și Vămi), practic eliminând legile de imigrare.

Senatorii Kirsten Gillibrand și Elizabeth Warrenau semnat inițiativa Rep. Alexandria Ocasio-Cortez de a desființa ICE. Primarul New York-ului, Bill de Blasio, a exprimat aceeași opinie. Aceștia sunt legiuitorii care au abilitatea – dacă nu cumva datoria morală – de a schimba legile pe care ei le consideră greșite.

În loc să schimbe regulile, ei le neutralizează. Această nerespectare a legii este ea însăși ilegală. Legea federală impune „inspecția, procesarea și admiterea persoanelor care doresc să intre sau să părăsească Statele Unite”. De asemenea, mai mandatează „detectarea, interzicerea, deportarea, plecarea din Statele Unite, detenția pe termen scurt și transferul persoanelor care intră ilegal sau care au intrat recent ilegal în Statele Unite”.

Legea ne oferă un răspuns la problema imigrației: guvernul federal este obligat să securizeze granița. Congresul poarte argumenta în interior despre modul de securizare a frontierei, dar legea actuală este clară și trebuie aplicată.

Nu există nicio lege care să fie supusă la vot în Congres care să schimbe actuala formă a legii. Nimeni nu încearcă măcar să schimbe legea. În schimb, ei abordează calea ușoară și neutralizează legile care nu le convin. Ca și cetățean, tu și cu mine nu putem alege selectiv ce legi vrem să respectăm și pe care am prefera să le omitem. A le oferi legislatorilor acest privilegiu este profund nedemocratic.

Orice regulă fără aplicare nu merită hârtia pe care este scrisă. Respectăm semnele interzisă parcarea pentru că dacă nu o facem, vom fi amendați. Ne depunem impozitele anual, nu întotdeauna pentru că avem impresia că guvernul le folosește corect, ci pentru că suntem obligați de lege. Dacă nimeni nu ar primi niciodată amendă de parcare sau nu a fost prins că a înșelat fiscul, milioane de alți oameni ar încălca acele reguli încurajați de faptul că nu vor fi prinși niciodată.

Din moment ce candidații democrați prezidențiali pot candida cu o platformă care ignoră legea imigrației, ce l-ar împiedica pe un candidat conservator sau libertarian să candideze cu o platformă care să pună capăt aplicării impozitului pe venit? Cel puțin această platformă ar aduce beneficii cetățenilor americani. Întorcând privirea de la imigrație aduce beneficii non-cetățenilor, în mod evident în detrimentul persoanelor care locuiesc aici în mod legal.

Legiuitorii care se pronunță împotriva legii imigrației nu se mai străduiesc să o modifice. Votanții democrați ar trebui să fie furioși că aleșii lor nu au nicio intenție de a legifera pe o temă majoră ca aceasta. Alegătorii republicani ar trebui să fie furioși că membrii Congresului ignoră statul de drept.

Dacă acesta este felul în care se vor desfășura lucrurile, atunci nu vom fi o națiune condusă de legi, ci o națiune a oricărei legi pe care o preferă partidul aflat la putere.

Angela Morabito
The Federalist

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1