HomeActualități Americane

Republicanii ating 49-48 în Senatul SUA, după realegerea lui Thom Tillis în Carolina de Nord

Republicanii ating 49-48 în Senatul SUA, după realegerea lui Thom Tillis în Carolina de Nord

Thom Tillis, senatorul republican din Carolina de Nord, își va păstra locul în Senatul SUA, după ce concurentul său democrat, Cal Cunningham, a admis

Thom Tillis, senatorul republican din Carolina de Nord, își va păstra locul în Senatul SUA, după ce concurentul său democrat, Cal Cunningham, a admis recent că a pierdut. Victoria lui Tillis aduce GOP cu un pas mai aproape de controlul Senatului, la momentul actual situația fiind de 49-48 de locuri pentru republicani și trei locuri încă neconfirmate, anunță The Federalist.

Tillis avea un avans față de Cunningham de aproximativ 95.000 de voturi.

„Tocmai l-am sunat pe senatorul Tillis și l-am felicitat pentru câștigarea celui de-al doilea mandat în Senatul SUA și i-am urat succes, lui și familiei sale, pe perioada serviciului lor continuu în lunile și anii ce vor urma“, a scris Cunningham.

„Alegătorii au votat, iar eu le respect decizia“, a adăugat el.

Cu toate că Cunningham a admis victoria lui Tillis, Associated Press a refuzat să îl pronunțe câștigător, motivând că marja este „prea strânsă“ pentru o prognoză exactă. AP a fost unul dintre cele două canale principale de știri care, în noaptea alegerilor, au numit Arizona o cursă din ce în ce mai strânsă.

Analiștii s-au înșelat și în privința direcției în care ar oscila locul din Senat pentru Carolina de Nord.

Victoria lui Tillis vine în urma dezvăluirii unor mesaje text în octombrie, care arătau că, în timpul verii, Cunningham fusese implicat într-o presupusă aventură extraconjugală cu strategul de relații publice Arlene Guzman Todd.

Deși Cunningham și-a cerut scuze de la susținătorii săi, la scurt timp după izbucnirea scandalului, Senate Leadership Fund a lansat o serie de reclame care evidențiau legătura amoroasă a lui Cunningham.

Unele mijloace de informare în masă, cum ar fi The Washington Post, au trecut cu vederea scandalul, considerând că nu e ceva care i-ar afecta capacitatea de a-l elimina pe titularul GOP, dar consecințele par a fi mai mari decât se credea inițial.

În octombrie, guvernatorul democrat din Carolina de Nord, Roy Cooper, a fost surprins cu microfonul deschis în timp ce îi spunea fostului vicepreședinte Joe Biden că, în ciuda scandalurilor sexuale „frustrante“ ale lui Cunningham, democrații îl vor trece „peste linie“.

Tillis a publicat recent o declarație cu ocazia victoriei sale, victorie ce ajută GOP să se apropie de păstrarea controlului asupra majorității Senatului.

„Această campanie a fost una la care s-a lucrat din greu și îi urez tot ce e mai bun lui Cal și familiei sale“, a spus Tillis. „Sunt profund onorat de oportunitatea de a reprezenta oamenii din Carolina de Nord în Senatul Statelor Unite încă șase ani și mă angajez să-mi țin în continuare promisiunile și să obțin rezultate.“

De asemenea, Tillis s-a angajat să-și continue eforturile pentru recuperarea COVID-19.

„Știu că slujba mea este să lupt pentru locurile de muncă ale oamenilor muncitori din statul nostru, motiv pentru care prima mea prioritate post-electorală va fi învingerea COVID-19 și readucerea economiei pe drumul cel bun“, a spus el. „Locuitorii Carolinei de Nord au o istorie solidă în a trece prin furtuni și a reveni mai puternici ca niciodată. Sunt încrezător că putem să ne unim cu toții și să facem față acestei perioade și sunt gata să trecem la treabă.“

În ciuda victoriei lui Tillis, voturile din stat vor continua să fie numărate până la data limită, inclusiv cele ce vor determina rezultatul cursei prezidențiale, unde Trump are un avantaj față de fostul vicepreședinte Joe Biden cu puțin sub 75.000 de voturi.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0