HomeActualități Românești

România: Din 15 mai se renunță la purtarea măștii în exterior și se elimină restricțiile de circulație

România: Din 15 mai se renunță la purtarea măștii în exterior și se elimină restricțiile de circulație

De sămbătă se elimină restricția de circulație pe timpul nopții, iar masca nu va mai fi obligatorie în spațiile deschise. Totuși, ea trebuie purtată î

De sămbătă se elimină restricția de circulație pe timpul nopții, iar masca nu va mai fi obligatorie în spațiile deschise. Totuși, ea trebuie purtată în locurile aglomerate, informează presa din România.

Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis după o ședință cu membrii Guvernului și mai mulți specialiști din sănătate:

„Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior, cu câteva excepții, desigur, cum ar fi: piețele, târgurile, stațiile de transport public, pentru că în mijloacele de transport public masca va rămâne obligatorie. A doua măsură, care intră imediat în vigoare, este eliminarea restricțiilor de circulație noaptea și, simultan, se elimină orice restricții asupra programului agenților comerciali”.

Tot din acest weekend, se pot relua și meciurile cu spectatori, dar în număr limitat.

„Tot din acest weekend, o să vă mai dau câteva exemple, activitățile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate, deci cu spectatori”.

De la 1 iunie, se pot organiza nunți și botezuri: la exterior cu cel mult 70 de persoane și la interior, 50 de persoane. Dacă toate persoanele sunt vaccinate, dispar aceste limitări.

Numărul paricipanților va crește etapizat, de la 1 iulie și de la 1 august.

Sălile de sport pot funționa la sută la sută din capacitate de la 1 iunie dacă toți clienții sunt vaccinați:

„Sălile de sport, numărul de participanți este restricționat, însă dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate, numărul de participanți poate să crească”.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0