TREI STATUI PENTRU TREI CAUZE Am tot stat să mă întreb zilele acestea dacă există oameni care își imagineză că rezultatul acestei învălmășeli sociale
TREI STATUI PENTRU TREI CAUZE
Am tot stat să mă întreb zilele acestea dacă există oameni care își imagineză că rezultatul acestei învălmășeli sociale care a cuprins occidentul va fi diminuarea rasismului. Cine își imaginează că răspunsul adevăraților rasiști la violența și agresivitatea din aceste zile va fi căința și reformarea? Iar dacă altele se vor rezultatele, care sunt acestea?
În final, poate ar fi bine să le ascultăm doleanțele și să vedem ce este de făcut. Noi în dreptul nostru, ei în dreptul lor.
Protestele, BLM și Antifa declară că luptă împotriva a trei lucruri:
– a rasismului. Iar ca să ne demonstreze asta, și-au făcut timp inclusiv să vandalizeze statuia lui Abe Lincoln, poate cel mai important politician în lupta împotriva rasismului
– a brutalității autorităților – și pentru a fi convingători, nu doar că au vandalizat, rănit și omorât oameni, dar au vandalizat și statuia lui Ghandi din D.C., exponentul rezistenței pașnice împotriva brutalității autorităților.
– a fascismului – cum altfel dovedești că lupți împotriva fascismului, decât prin comportamente violente și teroare? Oricum, statuia lui Churchill, probabil cel mai important lider în lupta contra fascismului, trebuia și ea vandalizată.
Înțeleg că există nuanțe. Că există revendincări legitime. Dar când mesajul care răzbește cel mai violent este bine scrijelit pe statuile „dușmanului”, rezultatele cu siguranță nu vor fi cele așteptate.
P.S. Știu că nu toți protestatarii sunt violenți. Probabil că majoriatea lor sunt oameni decenți, motivați de o idee nobilă. Dar când punerea în practică a fost deturnată de o gloată consistentă de agitatori, mesajul pozitiv a încetat să se mai audă. Oricum, oameni care nu pot să accepte că un polițist ucigaș reprezintă cu certitudine o excepție în marea masă a polițiștilor, ne cer să nu luăm în seamă miile de excepții care au ieșit la iveală în mijlocul acestor proteste.
COMMENTS