Să-i cunoaștem pe anarhiștii pe care Kamala Harris i-a ajutat să iasă din arest

Să-i cunoaștem pe anarhiștii pe care Kamala Harris i-a ajutat să iasă din arest

Joe Biden și Kamala Harris au o problemă. Ei știu asta, mass-media știe, toată lumea o știe.

Timp de trei luni, Joe Biden și Kamala Harris au ignorat revoltele ucigașe care s-au răspândit în orașele de pe ambele coaste și din centrul Americii. Au insistat asupra faptului că ceea ce vedeam erau proteste „în mare parte pașnice” și că Donald Trump și aliații săi răi defăimau americanii decenți care cereau justiție socială.

Acum, cei doi vor să denunțe aceste revolte, dar există o problemă: Harris este un susținător financiar al revoltelor pe care acum pretinde să le denunțe.

„Dacă aveți posibilitatea, intrați pe @MNFreedomFund pentru a ajuta plăti cauțiunea celor care protestează în Minnesota”.


Exact. Candidata Democrată la vicepreședinția Statelor Unite a fost un susținător al fondului de cauțiune care căuta eliberarea infractorilor violenți care se revoltau pe străzile din Minneapolis, fiind foarte eficientă în asta.

În urma incendiilor fatale și a jafurilor, Harris a cerut celor peste 5 milioane de urmăritori ai paginii ei de Twitter să doneze bani pentru salvarea „protestatarilor” arestați în revolte.

Așadar, să-i cunoaștem pe câțiva dintre beneficiarii generozității ei. Un dosar Fox 9 News Minneapolis.

Printre cei eliberați din arest de către Minnesota Freedom Fund (MFF) se numără un suspect care a tras cu arma spre poliție, o femeie acuzată de uciderea unui prieten și un infractor sexual condamnat de două ori.

▪ Potrivit acuzațiilor de tentativă de crimă, Jaleel Stallings a tras asupra membrilor unei echipe SWAT în timpul revoltelor din luna mai. Poliția a recuperat un pistol modificat care arăta ca un AK-47. MFF a plătit 75.000 de dolari, în numerar, pentru a-l scoate pe Stallings din arest.

▪ Darnika Floyd este acuzată de crimă de gradul II, pentru că a înjunghiat un prieten. MFF a plătit 100.000 de dolari, în numerar, pentru eliberarea ei.

▪ Christopher Boswell, un violator condamnat de două ori, este acuzat în prezent de răpire, agresiune și agresiune sexuală în două cazuri separate. MFF a plătit 350.000 de dolari pentru eliberarea lui.

Kamala Harris și prietenii ei din mass-media mainstream, cunoscută ca și brațul propagandistic al Partidului Democrat, vor pretinde că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată și se bazează pe alegători să fie prea ignorați pentru a ști că a făcut-o.

Harris a fost atât de nerăbdătoare să fie în echipa anarhiștilor, încât a strâns literalmente bani pentru ei, în speranța că vor fi eliberați și vor încuraja și mai mult haosul și anarhia.

Doar dacă privim la asta este suficient de grav. Dar faptul că acum Harris încearcă să pretindă că a fost împotriva tuturor violențelor, jafurilor, incendierilor și distrugerilor încă de la început, este o glumă jignitoare.

A crezut Harris cu adevărat că protestatarii pașnici care respectă regulile sunt cei arestați în Minneapolis? Bineînțeles că nu. A presupus doar că justificarea tulburărilor ar aduce beneficii politice Democraților.

Acum, că s-a dovedit că acest lucru este fals, Harris încearcă să-și schimbe poziția. Dar este mult prea târziu pentru asta.

Poporul american nu este prost, știe exact poziția lui Joe Biden, a Kamalei Harris și a Partidului Democrat din timpul revoltelor. Au fost cot la cot cu anarhiștii. Faptul că au ajuns în mod cinic să regrete această poziție este, de presupus, un lucru bun. Dar nu șterge răul făcut față de viețile, proprietățile și oportunitățile pe care l-a făcut susținerea lor pentru revolte și anarhie.

Știm de partea cui au fost, și nu este vorba de poliție. Poporul american nu va uita niciodată asta.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0