HomeActualități Americane

Șansele republicanilor de a prelua Senatul tocmai au crescut

Șansele republicanilor de a prelua Senatul tocmai au crescut

La 88 de ani, majoritatea locuitorilor din Iowa s-ar legăna într-un balansoar pe veranda din față, ascultând cum crește porumbul și privind-și strănep

La 88 de ani, majoritatea locuitorilor din Iowa s-ar legăna într-un balansoar pe veranda din față, ascultând cum crește porumbul și privind-și strănepoții ce se joacă.

Dar senatorul Chuck Grassley are alte preocupări. Cu șapte mandate la activ, acesta a ascultat îndemnurile republicanilor de a candida pentru un al optulea mandat și a decis să le îndeplinească dorința, informează Rick Moran într-un articol PJ Media.

În Iowa nu există echipe sportive profesionale din prima ligă. În orașele Ames și Iowa City, acolo unde joacă cei de la universitatea de stat, poți să urmărești câteva meciuri bune. Dar cel prin care locuitorii din Iowa se apropie în vreun fel de prima ligă este emblematicul lor senator Chuck Grassley.

Ales pentru prima dată în Congres în 1975, a câștigat un loc în Senat în perioada victoriei masive a republicanilor cu Reagan, în 1980 și de atunci nu s-a mai oprit.

Potrivit Washington Post:

„Decizia lui Grassley, care a făcut parte din Congresul SUA încă din timpul președinției lui Jimmy Carter, sporește șansele republicanilor de a păstra poziția și anul viitor, când va fi în joc controlul asupra Camerei. Sondajele recente l-au arătat pe Grassley ca având un avans considerabil față de concurenta democrată Abby Finkenauer.

Cel mai mare impact avut de Grassley asupra țării a fost probabil recentul său mandat de președinte al Comisiei Judiciare a Senatului, o poziție care i-a conferit o influență semnificativă în promovarea nominalizării a zeci de judecători în timpul președinției Trump, precum și a trei judecători ai Curții Supreme, inclusiv nominalizarea controversată a lui Brett M. Kavanaugh.“

Deloc surprinzător, democrații au ales un politician ratat, de 32 de ani, pentru a concura cu figura politică emblematică a statului.

„Finkenauer, o fostă congresmenă democrată, speră că alegătorii împărtășesc convingerea sa că Grassley este mai preocupat să rămână la putere decât să reprezinte nevoile locuitorilor din Iowa.

‘Părinții mei nu mi-au putut oferi un cont de economii sau varianta de a merge la facultate gratis, dar m-au învățat să văd lucrurile ce trebuie făcute și să le fac’, a spus tânăra de 32 de ani în iulie, când și-a lansat campania pentru Senat.

‘Politicienii precum senatorul Grassley și Mitch McConnell ar trebui să știe cel mai bine, dar sunt atât de obsedați de putere încât se opun oricărui lucru care ne ajută să progresăm’, a adăugat Finkenauer. ‘După asaltul asupra Capitoliului, ei au întors spatele democrației – și nouă.’“

Citește și Șapte curse electorale importante pentru Senat în 2022

Finkenauer a îndeplinit un mandat în Cameră și apoi a fost învinsă de republicana Ashley Hinson. Încercarea de a implementa agenda radicală în Iowa a fost sortită eșecului.

Decizia lui Grassley nu garantează preluarea Senatului de către republicani, dar scoate din ecuație o poziție importantă. Există încă patru senatori republicani care își analizează planurile de viitor. În Ohio, Alabama și Missouri e destul de sigur că vor câștiga republicanii, indiferent dacă titularul candidează sau nu, dar campania de realegere a lui Ron Johnson, din Wisconsin, va fi una extrem de dificilă și a amânat să-și anunțe decizia până mai târziu în această toamnă. Vor mai fi, de asemenea, două curse electorale grele în Pennsylvania și Carolina de Nord, unde senatorul republican se retrage. Republicanii vor avea de luptat pentru a păstra ambele locuri.

Astfel că dispariția presiunii în ceea ce privește situația din Iowa va permite partidului republican să aloce mai multe resurse pentru statele în care cursa va fi strânsă.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0